
Prof. dr. Ioan Bradu IAMANDESCU
vineri, 9 martie 2018
Născut în 1948 în comuna Zătreni, județul Vâlcea, profesorul Talău și-a desfășurat activitatea pe o arie geografică largă, care a cuprins majoritatea regiunilor istorice ale țării: Oltenia (asistență medicală generală și doctorat în medicină), Muntenia (doctorat în antropologie), Moldova (specializarea în psihiatrie la renumitul spital de psihiatrie „Socola” din Iași) și mai ales Transilvania (două licențe, activitate de 34 de ani în asistența medicală psihiatrică, la spitalul „Dr. Gheorghe Preda“ din Sibiu, precum și activitate didactică, care a presupus avansarea de la gradul de asistent universitar la cel de profesor în cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu).
Opera științifică a fost inaugurată de cercetări care au stat la baza tezelor sale de doctorat. Ulterior, s-au concretizat în elaborarea și susținerea unor cursuri de masterat, dintre care am remarcat managementul expertizei psihiatrice medico-legale, toxicomaniile, definirea sferei de aplicații a științelor comportamentale, „Creierul – integrator al unității bio-psiho-culturale”, „Drogurile de-a lungul vremurilor” și „Corelațiile stres – determinism genetic în tulburările comportamentale”. A avut și contribuții editoriale: la tratatul de psihiatrie (elaborat sub redacția prof. dr. Roxana Chiriță), precum și prin publicarea unor articole în reviste de specialitate.
L-am cunoscut personal pe prof. dr. Ghiorghe Talău, înainte și mai ales după acceptarea poziției de vicepreședinte al Societății de Psihosomatică Aplicată și Medicină Comportamentală. Am avut ocazia să îi admir bogăția ideilor, ordonate de o capacitate remarcabilă de sinteză și înveșmântate în haina elocinței – era un orator înnăscut. Deși ascendența sa era regățeană, accentul și mentalitatea sa erau tipic ardelenești, purtând amprenta anilor petrecuți în Sibiul pe care l-a îndrăgit nespus.
Numeroasele distincții primite (dintre care menționez numai „Personalități de referință ale Sibiului” și prestigiosul premiu „Prof. dr. Gheorghe Brânzei”), precum și afilierile sale la numeroase asociații psihiatrice internaționale, au confirmat valoarea și reputația prof. dr. Ghiorghe Talău. Ele sunt rod al pasiunii sale pentru științele medicale și psihosociale, dar și al dragostei sale pentru oameni, în special pentru cei care sufereau de afecțiuni psihiatrice.
Dispariția sa din lumea medicală, dar și din cea a bolnavilor psihiatrici, pe care i-a îngrijit cu un deosebit devotament, ne lasă, pe cei care l-am cunoscut și admirat, într-o stare de profundă tristețe, compensată însă de speranța că tot ceea ce a lăsat în urmă reprezintă o contribuție prețioasă la zestrea medicinei și spiritualității românești.