Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) a iniţiat, la 1 iulie, un nou proiect cultural care își propune ca, sub genericul „Întâlnire la muzeu”, să ofere publicului ocazia interacţiunii cu personalităţi remarcabile ale scenei culturale, din zone diferite de activitate, creând astfel contextul unui dialog în spiritul întrepătrunderii dintre arte. Dialogul este moderat de Călin Stegerean, directorul MNAR.

Discuţiile au debutat cu conferinţa susţinută de reputatul critic de teatru George Banu, bine cunoscut atât în România, cât și în Franţa, unde locuiește din 1973, profesor de teatrologie la Sorbona și președinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru.

Spirit enciclopedic, George Banu ne-a propus o reluare a temei pe care a abordat-o în volumul „Spatele omului”, apărut în 2008, vorbindu-ne despre interpretarea sa legată de poziţia personajelor din pictură, dar și din teatru, care sunt reprezentate cu spatele către privitor ori către sală.

Povești ascunse în gesturi

Subiectul s-a născut în mod spontan, datorită unui exerciţiu special de privire către operele de artă pe care criticul de teatru și l-a cultivat de-a lungul vieţii, cumva și sub influenţa activităţii sale profesionale, și care l-a făcut să conștientizeze acumularea unor reproduceri care aveau în comun acest element, al personajelor văzute din spate.

Este vorba în general de personaje secundare, dar nu mai puţin interesante, căci fiecare poate ascunde o poveste pe care suntem invitaţi să o descoperim sau să o reinventăm. Totul pleacă, după cum ne explica vorbitorul, de la faptul că întoarcerea spatelui poate fi privită ca o dorinţă de rupere de lume și întoarcere către sine, sau către un nou început, idealizat.

Este, în același timp, un moment de răscruce, ca o piatră de hotar metaforică între interior și exterior. Ilustrarea acestor teorii a fost făcută prin tablouri ale unor artiști celebri, precum Vermeer, Rembrandt, Monet sau Dalí, dar și cu multe lucrări mai puţin cunoscute, dar edificatoare pentru tematica abordată.

Acorduri de chitară sub cerul înstelat

Punând în valoare spaţiul intim al curţii sale interioare, Institutul
Cervantes din București a organizat săptămâna trecută o serie de proiecţii de filme chiliene, dar și o mult așteptată serată muzicală, care l-a avut ca protagonist pe îndrăgitul chitarist Maxim Belciug, vechi prieten al institutului și iubitor al culturii hispanice.

Intitulându-și recitalul „Azulejos de guitarra”, muzicianul ne-a introdus, încă înainte de a începe să cânte, în atmosfera tipică Peninsulei Iberice, unde plăcuţele de faianţă pictată sunt un element caracteristic îndrăgit.

Surpriza a venit în primul rând datorită celor două chitare cu care artistul ne-a întâmpinat, una dintre ele fiind acordată foarte jos, după cum ne-a explicat. Cu ajutorul ei ne-a oferit, ca intermezzo între lucrările diverse anunţate în program, o serie de mici prelucrări care să amintească de influenţa pe care cultura arabă a lăsat-o pe teritoriul Spaniei, inclusiv în materie de muzică.

Sunetele au continuat să curgă și să se succeadă firesc, sub cerul înstelat al unei seri de vară bucureșteană, creând o ambianţă aproape magică, când publicul, mângâiat și de adierea discretă a vântului, putea să se lase transportat cu gândul până la ţărm de mare.

Ritmuri de flamenco, dar și de tango, Spania îmbrăţișată de întreaga Americă Latină, din Mexic până în Brazilia și Argentina, dar și câteva prelucrări clasice după Johann Sebastian Bach au alcătuit un repertoriu variat, fără a fi divergent, care ne-a lăsat, la final, cu o stare de bine și cu gândul la vacanţă.