Newsflash
Cultură

Dintr-un festival în altul

de Anca FLOREA - aug. 9 2016
Dintr-un festival în altul
     Într-o vreme în care multe din manifestările tradiționale din stagiunea estivală sunt marcate de probleme financiare sau organizatorice, la Lugoj s-a lansat un nou festival, „Lugoj clasic“, prin implicarea Primăriei și a Asociației „Enthousiasmos“. Director este apreciata mezzosoprană Aura Twarowska (foto), aplaudată ani la rând la Opera din Timișoara sau la Staatsoper Viena, dar și în alte orașe europene.
     La 30 iulie, în ambianța Casei Bredicenilor, festivalul va fi inaugurat prin programul „L’arte delle donne“. Vor urma, la 4 august, vernisajul expoziției de fotografie „Soulmates“ realizată de Oana Stoian, iar la 6 august, la sinagogă, o întâlnire cu rafinata creație de factură religioasă, sub genericul „Psalmi“, ce îmbină pagini cântate chiar de Aura Twarowska în compania Silvanei Cîrdu la orgă (compuse de Bretan, Dvoràk, Malotte, Smart, Speake, Rorem), cu proiecții cuprinzând „înregistrări de psalmi“ în tălmăcirea actriței Maia Morgenstern.
     La 8 august, de această dată la Teatrul „Traian Grozăvescu“, publicul va avea prilejul să urmărească piesa „În vizită la domnul Green“ de Jeff Baron, în interpretarea actorilor de la Teatrul evreiesc din București (în rolurile principale Virgil Ogășanu și Tudor Istodor). Apoi, după lansarea de carte și film susținută de Vasile Bogdan – „Lugojul în nesfârșirea clipei“ –, la 10 august, muzica sacră se va auzi din nou, dar la Catedrala „Coborârea Sfântului Duh“, unde corul „Ion Vidu“, acum sub conducerea lui Lucian Oniță (de la Filarmonica din Timișoara), va evolua alături de soliști îndrăgiți. Pe lângă Aura Twarowska vor cânta Camil și Dorin Mara, Adriana Sârbu, Diana Chirilă, profesorii Walter Kindl (decanul Facultății de muzică a Universității din orașul de pe Bega) și Constantin Stan, tenorul Liviu Indricău (lugojean, solist la Opera Națională București), dar și Monika Szlahotka (sosind de la Teatrul din Gorlitz).
     A doua zi, Colțul de cultură English Pub va găzdui vernisajul de pictură „Maestro“, iar la 13 august, schimbând registrul, ultima seară de festival va aduce, în sala teatrului, o întâlnire cu jazzul, într-un program oferit de pianiștii Andreea Chira și Adrian Gaspar de la Viena.
     La polul opus, se anunță că Festivalul medieval de la Sighișoara nu se mai desfășoară în acest an, pentru că… s-a schimbat primarul. Noul primar a constatat că precedenta echipă nu a întocmit corect proiectele și nu le-a aprobat. Din fericire, chiar dacă se pare că va avea anumite limitări, în cetate va avea loc, totuși, ediția a 23-a a Academiei de muzică, derulată, până acum, sub semnul relației româno-elvețiene. Muzicieni din cele două țări (și nu numai) se vor întâlni pentru a cânta în programe camerale atractive și a lucra cu tinerii interesați să se perfecționeze în studiul viorii, violoncelului, pianului, compoziției etc. Dar, aflăm din comunicatul oficial, în perioada 1–14 august, întreaga construcție a programului va avea în centru personalitatea lui George Enescu, concept raportat și la faptul că, în 12 decembrie 1931, maestrul a concertat la Sighișoara în compania orchestrei Societății de muzică, în dublă ipostază: de violonist (Bach, Beethoven) și compozitor („Poema română“).
     La 1 august, marcând, ca de obicei, Ziua Națională a Elveției, vor concerta cvartetul „Arcadia“, ansamblul „Archita“, pianistul Benjamin Engeli (Bach, Enescu, Honegger, Schumann), apoi, în programul „Enescu și Viena“, violonista Adelina Oprean, pianiștii B. Engeli și Anton Kernjak (Enescu, Zemlinsky, Brahms). Vor urma popasuri la Paris și, desigur, în România, prin interpretarea unor opusuri interpretate, de asemenea, de instrumentiști binecunoscuți din anii precedenți. De altfel, aceștia se vor regăsi și în serile care se vor derula până la mijloc de august.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe