Newsflash
Cultură

Din cutele umbrite ale sufletului

de Dr. Alexandru TRIFAN - apr. 12 2013
Din cutele umbrite ale sufletului
   Muzeul Literaturii Române a devenit, sub conducerea scriitorului Lucian Chişu, agora în care se întâlnesc formele actuale de scrieri culturale, găzduind în ultimii ani autori tineri, în curs de afirmare, amatori în cel mai bun sens al termenului, sau manifestări nonconformiste, cum a fost şi dezbaterea cu tema: Literatura închisorilor comuniste – un capitol nescris din istoria literaturii române. Manifestarea a fost deschisă de arh. Emil Mihăilescu, membru persecutat al grupului „Rugul Aprins“ de la Mânăstirea Antim, celebru prin reunirea unor personalităţi de marcă ale culturii româneşti, printre care şi scri­itorul V. Voiculescu, patronul literar şi spiri­tual al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România. Într-o manieră oratorică filipică, vorbitorul a făcut un rechizitoriu al samavolniciilor făptuite de dictatura proletară, adresându-se în special grupului de elevi prezenţi în sală. Au urmat la cuvânt foşti deţinuţi politici care au descris groaza suferinţelor îndurate. A reieşit faptul că, în închisoare, religia şi literatura – clandestin înscrise pe bucăţi de săpun, transmise prin alfabetul Morse ori gravate în memorie – au fost un reazem al speranţei.
   Mult apreciată a fost intervenţia ulti­mului poet al închisorilor aflat încă în viaţă, Demostene Andronescu. Acesta a arătat că, în acele condiţii vitrege, poezia a fost îngemănată cu rugăciunea, agrementând afirmaţia cu versuri proprii: „În noaptea asta, Doamne, te vei culca flămând“. Intere­santă a fost descrierea genezei acestui poem, „auzit“ în minte într-un colţ de celulă, în seara în care a avut loc protestul pentru tratamentul inuman aplicat bătrânului scriitor Constantin Gane. Momentul literar cel mai percutant a fost recitarea de către elevi ai liceelor „Ion Barbu“ şi „Dimitrie Gusti“ din Bucureşti, a unor poezii de Radu Gyr şi Andrei Ciurunga.
   Dezbaterea de la Muzeul Literaturii Române, moderată de Marinela Istrati, a fost una necesară. Şi pentru că, în volumul „Viaţa unui om singur“, Adrian Marino emitea câteva păreri nefavorabile privitoare la literatura de închisoare; el considera o culme a imposturii scriitoriceşti faptul de a face literatură pe seama unei imense suferinţe, a unor situaţii profund atroce, inumane. Dar dimensiunile scrisului în – şi despre anii de închisoare depăşesc conceptul de frumos, înscriindu-se într-o creaţie de un nivel mai înalt, care înglobează cultura „subţire“, dar o transcende către un plan metafizic, teologic şi psihologic-vizionar, dominat de un patos fervent. Pentru că, să ne întrebăm cu un mai pronunţat simţ analitic: ce este urâtul? Sf. Augustin localizează urâtul în ochiul privitorului şi nu în natura lucrurilor. Plutarh se întreabă: urâtul îşi conservă natura dezagreabilă când pătrunde în artă? Nu, răspundem noi şi argumentăm cu cele ce urmează. Edmund Burke crede, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, că urâtul poate conţine elemente estetice. Cum? Îndreptându-se către sublim. Acest lucru se realizează în felul următor: urâtul naşte fie sentimente comice, fie absurde sau groteşti, fie emoţii tragice. Prin acestea din urmă se poate accede la sublim, care este sentimentul de un nivel superior frumosului: îl conţine, dar îl depăşeşte prin faptul că are adăugat elanul cu efecte metafizice, transcendente realităţii. Altfel spus, dacă frumosul este îndemnat de componente estetice perceptibile, sublimul este mai mult, un frumos al sentimentelor, cele care se pot înălţa dincolo de plăcut, de atrăgător. Cei care au creat o literatură a detenţiei nu au redat urâţenia senzorială, ci tocmai aceste sentimente, tot atât de umane ca şi plăcerea.
   Categoria de sublim, fenomen estetic diferit – după Edmund Burke – de frumos, este descrisă şi catalogată de acesta într-un consistent eseu („Despre sublim şi frumos“). Acolo, autorul afirmă: Tot ceea ce are puterea de a crea într-un fel oarecare – în mintea noastră – reprezentările durerii şi primejdiei, adică tot ceea ce este teribil prin ceva sau legat de elemente teribile, sau operează într-un mod analog spaimei, constituie o sursă a sublimului, adică produce cea mai puternică emoţie pe care o poate simţi omul. Şi mai departe: Când primejdia sau durerea ne apasă prea puternic, ele nu pot să ne ofere niciun fel de încântare ori deliciu, sunt doar groaznice; privite însă de la oarecare distanţă şi cu unele schimbări pot să fie – şi chiar sunt – încântătoare (luminoase, cum afirmă poeţii închisorilor). Între natura emoţiei estetice şi cea a sentimentului de sublim mai există şi remarcabile deosebiri psihologice. Frumosul care produce plăcerea este o înregistrare a simţurilor, pe când ceea ce dă naştere sublimului apare dintr-o transformare psihodinamică a unor entităţi subconştiente, cum sunt teama, îngrijorarea, revolta, angoasa şi chiar groaza, care circulă nestingherit în aerul închisorilor. Aceste entităţi se transformă în valori „curate“, acceptate de intelect. Mecanismul acestei transformări constituie, în psihanaliză, unul din mijloacele cele mai eficace de apărare a Eului împotriva poluării urâtului şi impurităţilor interioare şi exterioare, un mod de a converti urâtul în frumos. Scrisul în închisoare, căznit pe bucăţi de săpun sau gravat în memorie, nu este un act estetic, ci sublim, generat de o stare de spirit superioară plăcerii, în care proporţiile sunt împinse către limită. Aşa se explică şi înălţarea spre credinţă şi numeroasele viziuni mistice din celule. La rece, patetismul lor pare cel puţin forţat, dacă nu ridicol, dar în realitate este copleşitor.
   Revenind la analiza literară, ea nu trebuie să urmărească la suprafaţă criteriul estetic, ci să-l descopere ascuns în cutele umbrite ale sufletului. Aceasta pentru că sublimul este o estetică nu a emoţiei plăcute, ci a sentimentului sublimat ca afect uman de limită. Aprecierea nu trebuie să fie dimi­nuată de prelucrarea mai puţin elaborată a materialului artistic, dat fiind că nu este vorba de simple întristări şi pierderi, ci de ameninţarea directă a instinctului de con­servare, ceea ce produce, spune Edmund Burke, o uimire, o uluire. Faptul că urâtul se sublimează sub impactul unui afect de limită rămâne paradigma demonstrabilă a literaturii de detenţie.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe