Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  CULTURĂ  »  Cultură

Din cartea cu dezamăgiri

Viața Medicală
Dr. Eugenia GROSU-POPESCU vineri, 13 septembrie 2013
Umbra noastră cea de toate zilele a apărut recent la Editura Răzeşu din Piatra Neamţ cu o copertă care spune aproape tot despre intenţiile autorului – Virgil Răzeşu – de a „desecretiza“ unele din misterele dosarelor de urmărire informativă ale fostei Securităţi.
Trăirile pe care le încerci deschizând cartea se succed vertiginos şi dur, ca o ploaie cu grindină: al cui să fie dosarul pe care cineva, iată, îţi dă voie să-l răsfoieşti şi să-l judeci? Cât de nesăbuite şi de indiscrete pot fi informările semnate, cu pseudonim sau fără, de unii din cei pe care cineva îi socotea prieteni? Şi, nu în ultimul rând: cum îşi priveşte cel în cauză propriul dosar întocmit de Securitate, chiar dacă acesta „ocupă numai 10 centimetri“ din kilometrii de dosare de la CNSAS?
Cu sinceritatea şi curajul pe care bine i le cunoaştem, Virgil Răzeşu, medic scriitor, jurnalist şi pamfletar, nu ezită să-şi treacă în revistă întâmplările vieţii, faţă în faţă cu ceea ce alţii s-au socotit îndreptăţiţi să „priceapă“ şi să consemneze din ele.  De la bun început, reacţia autorului este una de furie şi dezamăgire. Furie şi dezamăgire copleşitoare.
Dezamăgire servită bogat cititorului. Doctorul Răzeşu e dezamăgit până la disperare de apropiaţii care-i vând imaginea semnând „informări“ în ambalaje meschine, e dezamăgit de „organele“ care-şi pierd timpul consemnând nimicuri pe care le interpretează aberant, le împodobesc cu intenţii şi planuri „duşmănoase“. Îşi simte intimitatea jefuită, identitatea mânjită, falsificată ca să corespundă unor imagini preexistente din capetele unor paznici ultraconştiincioşi ai unor astfel de închisori virtuale.
În prefaţa cărţii cu dezamăgiri, prof. dr. Nicolae Constantinescu declară că o consideră „carte de atitudine“. Este, într-adevăr, o „carte de atitudine“, dar şi ceva mai mult. La fel cum „Dosarul“ doctorului Răzeşu este şi nu este cel al unui „caz“ oarecare sau al unui caz mai deosebit între multe altele, ci promite să fie o introducere în „dosarul“ unui fenomen. Ce va face „doctorul“ cu fenomenul care-l surprinde atât de neplăcut şi pe care ni-l prezintă în aceste prime pagini „desecretizate“, rămâne de văzut. Oricum, cartea pare o rândunică într-un univers cu care experimentatul condeier îndepărtează orice posibilă urmă de naivitate din mintea cititorului tânăr şi foarte tânăr. La rândul său, prefaţatorul crede că o rândunică, oricât de robustă şi de purtătoare de noroc, poate aduce, singură şi fără efort, primăvara? Optimist, profesorul Constantinescu conchide: „De aceea a scris el cartea. Pentru ca asemenea lucruri să nu se mai repete. Niciodată. Pentru ca cei vinovaţi să fie odată şi odată traşi la răspundere. Măcar prin arătarea cu degetul!“ Frumos spus, dar nu-i de-ajuns şi nici potrivit să arăţi cu degetul. Copiii ştiu asta. Doctorul Răzeşu simte fenomenul dincolo de aparenţe, chiar dacă, momentan, nu ştie ce să facă cu el. Instinctiv, într-o primă etapă, aruncă o îndoială proprie cercetătorului autentic peste evenimente de răsunet cum ar fi cele ale anului 1989. Admirator statornic al autorului, Constantin Munteanu vrea să-l convingă că în 1989 n-a fost puci, ci revoluţie. De acord, dar e necesar, totuşi, un studiu aprofundat. Furia, indignarea, dezamăgirea – nu sunt de ajuns. Ba chiar strică. Pot bloca un posibil aflux de idei tămăduitoare. Un caz e un caz, mai multe cazuri te trimit cu gândul la o epidemie sau la un fenomen de masă.
Pe fenomen nu-l sperii cu pamflete. Trebuie să-i descifrezi resorturile intime, să-i cunoşti scheletul, oasele, articulaţiile, muşchii. Ca să-l poţi arăta, în final, tuturor, cu piele sau, cel mai bine, fără piele, post-mortem, la un Muzeu Antipa, aidoma exponatelor care ne prezintă anatomia pe cadavru. Pentru că fenomenul nu e unul simplu şi e neaşteptat de atrăgător. Fără cercetarea lui, poate, oare, să explice cineva ce transformări a suferit copilul nord-coreean, din partea cui şi în ce condiţii concrete, când şi-a „turnat“ părinţii şi s-a bucurat aflând că ei, pe baza mărturiilor sale, au fost executaţi? Plin de căinţă a scris o carte mai apoi, dar „fenomenul“ îşi spusese cuvântul. O altă poveste aproape uitată: noi, cei de la Institutul de Literatură şi Critică Literară „Mihai Eminescu“ din Bucureşti, am votat excluderea din facultate, în 1954, a celor doi colegi care-şi scriau bileţele în oră şi unul dintre ei a îndrăznit să afirme (pe bileţelul găsit de un alt coleg) că maşinile Pobeda – sovietice – nu erau cele mai bune din lume. Nimeni n-a găsit de cuviinţă să se împotrivească acestei măsuri. Noroc că „vinovaţii“ erau mai deştepţi ca noi şi că n-a murit nimeni. 
...Şi ce s-a întâmplat, oare, cu elevul dintr-a noua de la Liceul de Băieţi nr. 1 (azi „Sf. Sava“) din Bucureşti Loteanu Emil când şi-a „demascat“ colegii care au pus afişe în Cişmigiu ca ruşii să plece din ţară şi i-a trimis direct la închisoare? Tot el s-a ocupat, preţ de două pagini de dosar, de profilul  fizic şi politico-ideologic al „profesorului Juvara“ pe când mâncau la o aceeaşi cantină muncitorească. (Abia după aceea, Loteanu va absolvi Cinematografia la Moscova şi va face filmul „Şatra“ care ne-a încântat atât.)
   Au fost acestea din urmă câteva exemple reale din alte dosare de urmărire informativă, lecturi în afara cărţii doctorului Răzeşu, sugerând inexplicabila şi diabolica atracţie exercitată de astfel de activităţi asupra oamenilor chiar şi în absenţa urii sau a invidiei. 
  Doctorul Virgil Răzeşu ne deschide însă o cale. Cartea cu deziluzii nu este doar una „de atitudine“. Caragiale, pare-mi-se, spunea: „Indignarea face versuri, spunea cineva – şi proză, adaug eu“. Dar dezamăgirea în faţa trădării semenilor nu poate face ştiinţă? Ba da. Ne-o demonstrează felul atent şi nepărtinitor în care doctorul disecă malformaţiile comportamentale prezentate în carte. Altă întrebare: ca noi toţi să luăm aminte la ele, ne-ar trebui, oare, un spital sau mai degrabă un muzeu? Dacă există Muzeul Holocaustului, Muzeul Revoluţiei, Muzeul închisorilor, un Muzeu al Războiului, chiar şi un Muzeu al Figurilor de ceară, sau Muzeul despieliţaţilor de la „Antipa“, credeţi că, în locul arhivelor kilometrice de dosare care nu învaţă, ci doar înfurie, n-ar fi mai util şi mai plin de bune urmări un Muzeu al Delaţiunii şi al Fricii? Figuri de ceară sau figuri de aer, victime, agresori, martori nevinovaţi ori simpli cititori ne-am lua locul, fiecare în celula lui, închisoare virtuală pentru toţi, fără deosebire de vârstă, sex, religie sau naţionalitate şi, ajutaţi de doctori, am vedea ce putem face împotriva „fenomenului“. „Pentru ca asemenea lucruri să nu se mai repete. Niciodată.“ Cartea dezamăgirilor doctorului Răzeşu este un bun exemplu şi un început pentru „lansarea la apă“ a unui astfel de muzeu.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC