Călătoriile sunt, pentru cei mai mulţi
dintre noi, irezistibile. Orice invitaţie de a descoperi locuri şi oameni noi,
obiceiuri necunoscute sau ştiute doar din cărţi şi filme documentare trebuie
neapărat să fie onorată de un răspuns pozitiv. Ne bucurăm că nu mai trăim pe
vremea stră-străbunicilor, când orice deplasare însemna obligatoriu cufere
greoaie pline până la refuz, diligenţe prăfuite, hanuri nu prea primitoare şi
tot soiul de alte neplăceri, parcă dinadins venite să îi strice bucuria călătorului.
Astăzi putem alege aproape orice destinaţie dorim, ne planificăm toate etapele
de 
acasă, cu ajutorul nepreţuit al computerului şi internetului, am învăţat să
călătorim şi uşor, doar cu bagajul de mână, iar orizonturile ne sunt deschise.
Pentru perioadele când suntem totuşi
constrânşi – motivele nu contează – să stăm cuminţi acasă, avem, din fericire,
varianta de a ne folosi cunoştinţele, imaginaţia şi experienţele anterioare,
pentru a călători cu gândul spre locuri îndrăgite sau către acelea pe care
dorim să le descoperim. Şi ce ne-ar putea fi mai de folos în demersul nostru
creativ decât reprezentarea vizuală a unor asemenea locuri, reunite în expoziţii
în care să putem zăbovi după dorinţă acum, când vacanţa este încă departe...
Probabil că la fel au crezut şi organizatorii acestor manifestări, când au ales
să ni le ofere în prima parte a lunii aprilie.
La Muzeul Municipiului Bucureşti, şi-a
început periplul sud-est european expoziţia de artă plastică „Peisaj italian –
artişti italieni în habitatul lor“, care, până în luna septembrie, va mai
poposi şi la Muzeul de Artă din Ploieşti, Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi,
Muzeul de Artă din Constanţa, Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi şi la Galeria
de Artă din Silistra (Bulgaria). Organizată de Asociaţia Italiană de
Voluntariat Artisolide, sub
patronajul Institutului Italian de Cultură din Bucureşti, manifestarea a reunit
lucrările a 116 artişti, cărora iniţiatorul proiectului – Massimo Romani, preşedinteleArtisolide – le-a impus, dincolo de
tema peisajului, o singură restricţie: să se exprime pe o suprafaţă de 40x40
cm. Urmarea care răzbate de pe simeze este o explozie de culoare, o diversitate
de modalităţi şi de materiale de lucru, ce denotă diferenţele dintre cei care
le-au dat viaţă, aduşi însă laolaltă de afecţiunea pentru locul în care trăiesc
şi creează. Tehnicile de pictură pe pânză, lemn sau hârtie, cu ulei, acril sau
acuarelă, mozaicul, maiolica sau ceramica, fotografia însoţită sau nu de
prelucrări ulterioare digitale sau clasice, toate împreună ne prezintă o Italie
pe care o cunoaştem sau ne-am dori să o străbatem. Recunoaştem cu uşurinţă
reperele inconfundabile de la Roma şi Veneţia sau din Toscana, dar vrem în
acelaşi timp să ajungem în câte un colţişor din Puglia, a cărui reprezentare
ne-a fermecat. Dar subiectele alese de artişti pentru a le defini habitatul nu
se limitează doar la imaginile ce pot fi încadrate în categoria de „propuneri
turistice“. Peisajul urban este şi el o opţiune, care, pentru un torinez de
exemplu, poate fi redat printr-o înlănţuire de maşinuţe Fiat... Tot aşa,
imagini rurale de o simplitate cuceritoare ne poartă în liniştea câmpiei sau a
regiunii lacurilor montane, fugind de agitaţia din oraş. Nu vedem chiar Italia
la care ne aşteptăm când trecem pragul muzeului, dar este fără îndoială o
provocare să descoperim cum îşi văd artiştii din Peninsulă propria ţară. Sunt
lucrări în care surprindem cu uşurinţă dorinţa autorului de a ne ajuta să îi
recunoaştem ţinutul. În altele, dimpotrivă, reprezentarea este mult filtrată de
sufletul şi personalitatea artistului, încât ceea ce vedem este într-o măsură
mult mai mare încărcătură emoţională decât reproducerea unei realităţi
obiective şi, cumva, acestea sunt lucrările care prind şi sensibilizează mai
mult privitorul. Din întreaga expoziţie răzbate însă un sentiment unanim, acela
al afecţiunii pentru ţara şi locurile natale, suficient pentru a susţine orice
demers artistic.
Tot din drag şi consideraţie pentru locurile
de baştină a luat naştere şi proiectul propus nouă de Institutul Balassi, prin
expoziţia de fotografie Dialog a
arhitectului Sebestyén József. Specializat în protecţia monumentelor, autorul
ne propune o călătorie inedită prin Europa, prin dipticuri fotografice în care
sunt alăturate imagini din Ungaria şi România (zona Transilvaniei) cu altele
având multe similitudini, surprinse în regiunea occidentală a continentului.
Dialogul se desfăşoară în acest fel între est şi vest, din dorinţa de a arăta
oricui comori ascunse, de multe ori aproape
iremediabil degradate, din răsărit,
pe care apusul a ştiut mult mai bine să le conserve şi să le pună în valoare.
Parcurgând expoziţia, remarcăm armonia asocierii imaginilor şi echilibrul în
care acestea se succed, dar ne pătrunde totodată o senzaţie de nelinişte, căci
nu putem să nu ne punem întrebări legate de ce se poate face pentru a păstra un
patrimoniu cultural şi istoric care e pe cale să se piardă.
Autorul a surprins atât faţade, clădiri de
cult, cetăţi, imagini urbane de ansamblu, cât şi detalii arhitectonice, steme,
blazoane, sculpturi, coloane sau cruci, funcţii ale vieţii publice ori private,
cărora le-a căutat şi găsit câte un corespondent, în Anglia, Scoţia, Franţa sau
Italia. Călătoria propusă nouă nu se face numai în spaţiu, ci şi în timp, căci
ne sunt înfăţişate construcţii începând din Evul Mediu, trecând prin Renaştere şi
baroc, până la cele care de abia au împlinit un secol de existenţă, aparţinând
curentului Art Nouveau. E un itinerar deosebit, prin care autorul îşi propune să
îi facă pe toţi cei care iau parte la el să conştientizeze valorile care ne
înconjoară, precum şi necesitatea şi datoria pe care o avem de a face în aşa
fel încât să ne mai putem bucura de ele acolo unde se găsesc şi în anii ce vin,
de a nu rămâne doar cu amintirea şi cu fotografiile. Pentru a da motiv de a
porni la drum mereu altor şi altor călători...
