Definiţia europeană a medicinii de familie
descrie ceea ce caracterizează această specialitate medicală clinică: îngrijire
medicală continuă şi de lungă durată, prin consultaţii personalizate şi
structurate – care să ţină cont de contextul fizic, social, psihic, cultural şi
de preferinţele legate de sfârşitul vieţii individului – şi prin proceduri
soldate cu decizii şi intervenţii terapeutice care să se adreseze problemelor
de sănătate acute sau cronice ale individului. În timp, definiţia nu şi-a
pierdut esenţa, dar modul de înţelegere şi de aplicare în sistemele europene de
sănătate este diferit. La aceasta contribuie în prezent numeroşi factori:
informatizarea, reţelele sociale, emanciparea consumatorului de servicii
medicale, creşterea speranţei de viaţă, feminizarea profesiei medicale şi
lucrul part time, ştergerea graniţelor între state şi între nivelurile de
asistenţă medicală, invazia „nou-veniţilor“ în asistenţa medicală primară (nurse-practitioner, „minidoctorul“,
psihologul, fizioterapeutul, moaşa), schimbarea profilului morbidităţii etc.
În ţările dezvoltate, medicina de familie
continuă să fie considerată specialitatea-cheie pentru îmbunătăţirea sănătăţii
populaţiei şi a reducerii costurilor serviciilor medicale. Conform
statisticilor, ţările cu o reţea de asistenţă medicală primară bine dezvoltată
au cei mai performanţi indicatori ai stării de sănătate. În contrast, în ţările
unde numărul specialiştilor este foarte ridicat în comparaţie cu cel al
medicilor de familie, există o creştere a mortalităţii. O altă constatare
importantă este faptul că o creştere a bugetului sănătăţii nu este direct
corelată cu îmbunătăţirea indicatorilor şi doar un raport pozitiv între numărul
de medici de familie şi cel de specialişti, ceea ce ar duce la îmbunătăţirea
indicatorilor sanitari.
Cu toate acestea, medicina de familie este
din ce în ce mai frecvent pusă în discuţie, iar prestaţia medicilor de familie,
mai ales în ţările cu sisteme medicale neperformante, este percepută neconvingătoare
sub aspect cost–eficienţă. Mulţi se întreabă: de ce mai este nevoie de medici
de familie când consultaţia şi triajul pot fi făcute de orice medic, repetarea
reţetelor o pot face mai bine farmaciştii, iar pacientul se poate duce direct
la specialist fără să mai fie nevoie de trimitere? Din aceste motive, în ţările
vestice, medicina de familie traversează o perioadă de profunde schimbări de
optică, o adevărată „renaştere“ a specialităţii. În comparaţie cu medicii de
familie din est (unde sursa majoră de câştig este plata per capita, uneori până
la 80% din buget), cei din vest îşi bazează veniturile pe servicii (ei obţin
aproape jumătate din ce câştigă din servicii) şi mai puţin pe capitaţie, pe
care chiar încearcă să o reducă, pentru a putea oferi servicii de cea mai bună
calitate. Această schimbare a fost necesară pentru a-şi menţine poziţia în
sistem, pentru a-şi consolida veniturile, dar şi pentru a-şi păstra pacienţii,
atraşi de reţele de servicii medicale private, unde sunt mai bine şi mai repede
trataţi.
În sistemul medical olandez, considerat în
prezent unul dintre cele mai performante din lume, medicul de familie are o
poziţie-cheie, care şi-a mai pierdut din atributele de gatekeeper, dar şi-a întărit poziţia de mijloc, adică de
participant cu servicii în reţelele de îngrijiri transmurale. Un medic de
familie olandez oferă un pachet de asistenţă de bază bogat, bazat pe cele peste
80 de standarde elaborate de asociaţia profesională şi clasificat conform ICPC
(Clasificarea Internaţională în Asistenţa Primară). Standardele medicilor de
familie din Olanda descriu, pe lângă aspectele tipice asistenţei primare, şi ce
atribuţii/servicii poate avea sau efectua un medic de familie în reţele de îngrijire,
aşa-numita îngrijire integrată. Pe lângă pachetul de bază, oferă pachete
suplimentare de îngrijire axate pe grupe de pacienţi cu aceeaşi vârstă, sex sau
afecţiune. De exemplu, consultaţii sau servicii pentru: persoanele vârstnice,
screeningul cancerului de col uterin, femeia la menopauză, prevenţia bolilor
cardiovasculare, bolile cu transmitere sexuală etc. Din 2003, medicii de
familie pot participa la reţelele de îngrijiri transmurale – servicii regionale
acordate, în cadrul unui protocol, de diferiţi profesionişti din sănătate, de
comun acord cu casele de asigurări, persoanelor cu anumite probleme de sănătate
(sindrom coronarian acut, subfebrilitate, adenom de prostată, diabet zaharat,
artrită reumatoidă, sângerare postmenopauză, BPOC, AVC, febră Q etc.). În
cadrul acestora, medicii de familie colaborează cu medici de diferite alte
specialităţi, dar şi cu asistenţi medicali, psihologi, voluntari, asistenţi
sociali etc. şi serviciile lor sunt remunerate de casa de asigurări. Şi, nu în
ultimul rând, pot acorda servicii mai speciale, la graniţa de competenţă a
medicinii de familie, cum ar fi: audiometrie şi timpanometrie, rectoscopie,
circumcizie, asistarea naşterii la domiciliu, vasectomie, investigaţie Doppler,
sclerozarea varicelor, infiltraţii intraarticulare, sfat de călătorie, ecografie
etc. Cu mici excepţii, toţi medici de familie fac gărzi de după-amiază şi în
weekend, iar asistenţa medicală primară în Olanda este asigurată continuu. În
cele mai multe grupuri de practică se oferă servicii de recoltare de sânge,
spirometrie, ECG, distribuirea medicamentelor de la farmacia cu care colaborează,
vaccinări de tot felul, dispensarizarea prin nurse practioner, moaşă sau asistentă de diabet etc. Pentru a putea
oferi cât mai multe servicii, medicii de familie lucrează într-o echipă lărgită
cu asistenţi medicali, nurse practioner,
lucrători sociali etc.
Schimbarea
profilului morbidităţii, cu accent mai mare pe îngrijire decât pe vindecare,
dezvoltarea tehnologică, creşterea accesibilităţii şi a cererii de servicii
medicale au determinat reorientarea medicinii de familie către piaţa de
servicii medicale specializate şi integrate. În economiile de piaţă, concurenţa
pe piaţa serviciilor a medicilor de familie cu medicii de alte specialităţi s-a
accentuat. Diversificarea gamei de servicii în medicina de familie, ca sursă de
venit în detrimentul capitaţiei, este singura soluţie de supravieţuire a
specialităţii. Parafrazând o butadă celebră, „participate or perish“. 
