Regizorul Lucian Giurchescu, creatorul atâtor spectacole pe
scenele teatrelor din România și din lumea întreagă, revine în atenția
publicului românesc la vârsta venerabilă pe care o are, nu cu un spectacol de
teatru, ci cu o incitantă carte biografică. De fapt, este vorba de un dialog
spiritual de peste 400 de pagini cu Vera Molea, istoric de teatru, căreia i se
confesează cu subiecte ce vor fi de interes în mod sigur nu numai pentru
oamenii de teatru, ci și pentru publicul larg.
Am participat la evenimentul de lansare a cărții, intitulate
sugestiv „Capriciile destinului”, alături de critici și istorici de teatru
(Claudia Dimiu, I. Cazaban), scenograful Puiu Antemir, actorii Sanda Toma,
Eugen Racoți etc. Criticul Adrian Mihalache a vorbit pe un ton ce s-a vrut
glumeț atât despre cariera fulminantă a regizorului de la începuturile ei
anevoioase, trecând prin sângeroasa etapă a vizionărilor ceaușiste până la
ultimele spectacole create în deplină libertate. De asemenea, s-a referit la
activitatea laborioasă a acestuia ca director în două mandate, cât și despre
personalitatea Verei Molea, care a știut să „atace” cu minuțiozitatea-i
caracteristică atât momentele-cheie ale vieții artistului, cât și pe cele mai
umbroase (plecarea și stabilirea definitivă în străinătate, alungarea din
Teatrul de Comedie etc.). Nu s-a ferit să-l întrebe nici despre animozitățile
pe care le-au stârnit spectacolele sale anumitor oameni de teatru (critici,
dramaturgi etc.), înregistrând mărturisiri vitriolante de multe ori despre
anumiți oameni de teatru, încercând pentru o clipă să dea jos aureola
encomiastică a multora pe care posteritatea s-a obișnuit să-i recepționeze.
Actrița Sanda Toma a reiterat anii de muncă pe care i-a dus
alături de regizor, rolurile pe care le-a creat alături de el, dar mai ales
prietenia ce a legat-o de cel care o aprecia și îi dădea încredere în forțele
și talentul său în momentele ei de restriște sau de nesiguranță. Eugen
Racoți a citit, în lipsa autorului (din motive de sănătate), cu blândețea-i
caracteristică, stârnind zâmbetele celor prezenți, un scurt și amuzant articol
al regizorului despre cei care sunt de fapt cărăușii „măscăricilor”, cum îi
denumește dramaturgul și actorul Gh. Ciprian, în amintirile sale, pe regizori.
Personal, am precizat, încă de la începutul cuvântării mele, că principala
coordonată a regizorului și omului de teatru Lucian Giurchescu este îndrăzneala
pe care a avut-o în lupta neobosită pe care a dus-o an de an, neîntrerupt, la
mai toate spectacolele sale, cu celebra cenzură, cu securitatea, care i-a
amputat multe din spectacolele sale, ceea ce l-a îndemnat până la urmă să
părăsească țara și să-și continue cariera pe alte meleaguri. Am fost alături de
el în multe spectacole create la Teatrul de Comedie atât în primul, cât și în
al doilea directorat, precum și în momentele dureroase ale vieții sale când pur
și simplu a fost alungat din acest teatru de un grup de presiune format din
oameni pe care el îi ajutase nemijlocit cu ani în urmă. Niciunul din actorii Teatrului
de Comedie, inclusiv directorul, nu au fost prezenți, inclusiv cei pe care i-a
ajutat efectiv în carieră, ca de exemplu directorul Teatrului Metropolis.
Relevante și poate în premieră sunt dezvăluirile sale despre
cenzura și vizionările care au amărât viața multor oameni de teatru, de care a
avut parte matematic la fiecare spectacol. Sunt peste 400 de pagini dense de
mărturisiri, unele șocante, altele vitriolante, deloc encomiastice, despre
viața sa și a celor cu care a colaborat, actori, scenografi etc., care s-au
împletit nemijlocit cu viața teatrului românesc. A realizat, după părerea
unanimă, spectacole de marcă, interesante, de factură europeană, adevărate
succese pentru care merită multe felicitări. Iar prin singularitatea persoanei
sale și a destinului său poate deveni un exemplu tipic al intelectualului care
a fugit (obligat) din „raiul” comunist, eventual personajul principal al unei
drame existențialiste, deviza nedeclarată a acestui personaj fiind: Fără
concesii!
Când a revenit în țară, după Decembrie ʼ89, a fost un opozant
deschis al noului regim, care se instalase pe cadavrele celor uciși de așa-ziși
teroriști, militând pentru o nouă așezare a schemelor de plată, care să aibă un
singur criteriu: valoarea. Nu a reușit decât parțial. A fost un spectator
sincer și asiduu al „Pieței Universității” și al idealurilor ei. A urât de-a
lungul vieți impostura, deși s-a lovit de ea în mai toate etapele vieții sale.
A avut de luptat cu mulți ștabi, comuniști, autentici demagogi.
Majoritatea au murit (V. Silvestru, Traian Șelmaru, Radu Popescu, Amza
Săceanu), dar unii încă trăiesc (Dinu Săraru, I. D. Bălan sau Dumitru Popescu,
poreclit și Dumnezeu). Pot spune fără să greșesc că astăzi, când foarte mulți
se împăunează cu dizidența lor din timpul regimului ceaușist, Lucian Giurchescu
a fost neîndoios prin spectacolele sale, un disident autentic.
În încheiere Vera Molea, foarte emoționată, a mulțumit celor de
la editura Elikon pentru tipărirea acestei cărți într-un timp record și a
vorbit despre personalitatea extraordinară a regizorului dar și a omului pe
care l-a cunoscut bine în decursul atâtor ore, zile, de-a lungul lunilor în
care l-a întâlnit pentru a-l intervieva. A dat un mic exemplu despre cum
proceda celebra cenzură a vizionărilor: „În general, spectacolele de teatru
puteau fi oprite în felurite feluri și la felurite ore: înainte de prima
repetiție, în timpul repetițiilor, la prima sau la a doua vizionare, după un
număr de spectacole jucate, la o schimbare esențială de linie politică, la
arestarea unui interpret. Personal am avut parte de mai toate «specialitățile
cenzoriale»”.
