Newsflash
Cultură

Dezvăluirile unui „reporter special“

de Dr. Mihail MIHAILIDE - feb. 5 2010
Dezvăluirile unui „reporter special“

La Editura care poartă inspirata denumire a celebrului manuscris latin, Codex Aureus, realizat la porunca împăratului Carol cel Mare, unde literele de aur sunt scrise pe file subţiri de pergament, scriitorul şi jurnalistul Iftimie Nesfântu, redactor la „Viaţa medicală“, şi-a strâns o parte din textele sale publicistice într-o carte pe care a intitulat-o PE PRISPA CERULUI. (...)

Iar bucăţile care alcătuiesc corpul acestui adevărat florilegium – interviuri, reportaje, anchete ziaristice, uneori „dificile şi riscante“ ca modalitate de realizare – nu sunt articole „de serviciu“, cum putem citi astăzi în majoritatea ziarelor şi revistelor ce se vând la noi, dacă mai avem apetenţa să le parcurgem, ci materiale cu certe virtuţi estetice, dar, în acelaşi timp, având în vedere obiectivele acestora, dispunând de o argumentaţie solidă, bazată pe o documentare riguroasă. Iftimie Nesfântu este, aşa cum am scris cu alt prilej, cel mai talentat autor de reportaje de creaţie – din mass-media actuală – specie cu o îndelungată tradiţie, ilustrată, cel puţin în ţara noastră, de mari condeie. Toate textele selectate au apărut în presă după 1990, unele doar fragmentar, îndeosebi la Viaţa medicală, România liberă, Expres Magazin, Curentul, Răstimp, Cotidianul, Cronica română… La noi, de pildă, au văzut lumina slovelor primele relatări despre cele petrecute în lagărul de la Băiţa Plai din Bihor; despre apele de sondă radioactive; despre contribuţiile la asigurarea sănătăţii oamenilor ale unor medici dăruiţi profesiei lor, precum prof. dr. Mihai Şelaru (Socola – Iaşi), dr. Toducz Endre (judeţul Mureş), dr. Nicolae Vlad (Botoşani), profesorii dr. Margit şi Viorel Şerban, dr. C. Tudorache (Botoşani), dr. Adrian Cotârleţ (Moineşti). Şi tot la „Viaţa medicală“ s-au publicat interviuri cu universitari bucureşteni ori cu preşedintele Academiei Române, acad. Ionel Haiduc… Nu citez din aceste texte captivante, unele, sapienţiale – prin ceea ce Iftimie Nesfântu ştie să „scoată“ de la interlocutorul său – şi nici din cele apărute în periodicele amintite (ex. Omul-lup, Reporter la frontiera unor servicii secrete, Ereticul din Ermitu, Exorcizări nocturne la Poşaga, „Legume“ sub cămaşa de forţă), deşi aş fi tentat să o fac. Deoarece vreau să las cititorilor plăcerea să le (re)descopere, fiind sigur că, după lectura cărţii „reporterului nostru special“, nu îmi vor contesta afirmaţiile. Mai adaug doar faptul că ilustraţiile volumului şi coperta sunt semnate de medicul-artist fotograf Trestian Găvănescu.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe