S-a întâmplat luni, 14 mai a.c., în Salonul
Artelor – doi experţi în studiul colinelor (preschimbate în trup de femeie, păstrătoare
de miresme de floare), în redarea chipului omenesc, a albastrului de Veneţia
(preschimbat în ape-oglinzi), a fragilelor flori care vor fi aflat că doar pe pânză
pot înfrunta timpul, Horea Cucerzan şi Marian
Condruz, au expus la Cercul Militar Naţional. Dacă despre cel dintâi am mai
scris în „Viaţa medicală“, pe Marian
Condruz ar cam fi trebuit să-l descoperim prin galeriile europene (de la
Barcelona, Paris, Tours, Haga, Viena), înainte de a-l întâlni prin cele româneşti
(Cluj, Bucureşti), cu escală prin Baltimore (SUA) şi Weidhofen (Germania). După
studii serioase de specialitate urmate în ţară şi în Franţa (Academia Grande
Chaumière), Marian Condruz abordează în creaţie un suprarealism în care
vizibilul şi nevăzutul se cheamă şi-şi răspund folosind – în loc de sunete –
culori şi forme. Modelele sale par descinse din alte vremi, peisajele au parfum
de veşnică (ne)trecere, naturile statice au monumentalitate, caravelele înfruntă
largurile nu după cum le-ar indica acul busolei, ci după rotirea-curgere a
ceasornicului vremii fără de întoarceri. Două nume de referinţă în artele
plastice româneşti, două stiluri diferite, două izbânzi. Expoziţia Horea
Cucerzan şi Marian Condruz rămâne deschisă până la 18 iunie a.c.
La Sala Foaier a CMN, expune dr. Viorica Botezatu, membră a
Cenaclului „Ion Ţuculescu“, medic-pictor ieşean, membră a Uniunii Artiştilor
Plastici din România, al cărei vernisaj a avut loc tot la 14 mai a.c. Lucrările
sale par radiografii stranii ale unor umbre care-şi aduc aminte că au fost cândva
fiinţe umane şi care ar vrea să-şi regăsească în noi, privitorii, chip şi asemănare,
urmă de trecere în drumuri neîmplinite încă. Ai spune că memoria însăşi vrea să-şi
recompună circuitele din semne şi simboluri. Pictura plasticienei Viorica
Botezatu nu se distanţează de universul
medical familiar acesteia, arta şi
medicina concurând şi întregindu-se în creaţia sa. Nu întâmplător, nicio
lucrare din expoziţie nu are titlu. Este o provocare adresată privitorului, o
invitaţie ca acesta să afle chiar în gândul său titlul care i s-ar părea
potrivit imaginii „care îl priveşte aşteptând“. În cadrul Cenaclului „Ţuculescu“,
lucrările pictoriţei ieşene sunt foarte originale, iar trimiterile la păienjenişul
legăturilor din creierul uman nu este deloc întâmplător în vremea noastră în
care i-raţiunea joacă în firescul legăturilor dintre oameni. Priviţi cu atenţie!
Tablourile Vioricăi Botezatu sunt tot atâtea imagini ale chipului nostru nevăzut.
Teofila
Juravle, absolventă a Şcolii Populare de Artă, secţia design vestimentar,
pictură pe sticlă, ocupă Sala Rondă a CMN. Titlul expoziţiei sale: T. I. – a se citi (artista dixit!) Te iubesc, declaraţie pe care creatoarea
o face lumii şi cu care învăluie, ca într-un surâs, tot ce ne înconjoară. Tot
cu T.I. s-ar traduce şi numele său din vremea inocenţei dintâi – Teofila Iacşa.
Dar nu pentru aceste jonglerii vă invit să vizitaţi expoziţia de la Sala Rondă,
ci pentru bucuria care ne înfloreşte în ochi atunci când privim explozia de
lumină şi culoare ca un joc de copii, menit să recreeze lumea întru seninătate.
Picturile sale pe sticlă sunt naivă înţelepciune şi iubire de frumos, totul
prins într-o cromatică de mare fineţe, la care desenul răspunde cu claritate.
Varietatea de stiluri plastice, cu care
cele trei săli rezervate artei la CMN ne îmbie, mi se pare a constitui un adevăratdesant al artelor menit să ne înfrângă
prin frumuseţe. Cine ar refuza o astfel de înfrângere?
