Iniţial, voiam să mă concentrez pe unele
cuvinte rostite la TV, să înşir câteva pozne ale „comunicării interumane“.
Tocmai o compătimeam pe biata mamă disperată că un criminal a revenit la fiul
ei „să-l mai omoare o dată“ pentru că„organul“, respectiv poliţia, „nu-şi
face datoria“, când… Doamne, ce pot face cuvintele din om! Robo-ştiristele spun
repetat şi nu ştiu ce spun: „Tânărul de la volan a lovit trei maşini dintr-o lovitură“.
Un cetăţean cinstit ne avertizează: „Eu sunt dintre aceia care judec cu capul meu“. (N-ar fi fost mai simplu „Eu judec
cu capul meu“? – decât mult prea „intelectualul“ „Eu sunt dintre aceia care
judecă cu capul lor“.) Şi am căzut în iazul celor care din două în două minute
îşi împodobesc mai nou rostirea cu sintagma mustind de hotărâre şi precizie „cu subiect şi predicat“: „am spus/a
spus/s-a spus/cu subiect şi predicat“.
„Subiectul şi predicatul“, la pachet, capătă, în gura dumnealor, o greutate dărâmătoare.
Au fost, desigur, numeroase alte exemple mai subtile. Mă rezum la două:
„proliferat“ în loc de „proferat“ (fiind, însă, vorba de insulte – merge!), sau
în locul „stârpirii căpuşelor“ s-a întronat „deratizarea căpuşelor“… Deocamdată,
atât.
În meciul dintre Serena Williams şi Maria Şarapova,
de la Londra, cuvintele (lor) au tăcut. Comentatorii se străduiau din răsputeri
să nu tacă, dar tăcerea fetelor era mult mai elocventă. Putea să vadă oricine o
întrecere între monumente de muncă, talent şi profesionalism.
Am ajuns ceva mai aproape de „Deranjaţii“
mei din titlu. Pe un canal, un tată turbează când îşi vede fata dansând
frenetic pe scenă numai în blugi şi „bustieră“. Dânsul ştie că „bustiera“ e, de
fapt, un „sutien“ şi lucrurile se încurcă. Dar e un film artistic. Trecem la
viaţa reală. O emisiune jenantă încă din titlu, cel puţin pentru tinerii domni
din experiment: „Mireasă pentru fiul meu“ („Mireasa“ nu mai e „aleasa“ lor, ci
a unui părinte mai mult sau mai puţin arţăgos.) Este o preluare creatoare a
experienţei de la „Noră pentru mama“, o emisiune lunguiaţă de pe alt canal. Nu
e plagiat, că nimeni nu scrie nimic, totul e oral, iar tinerii şi părinţii sunt
alţii. Prezentatoarea mireselor e mai blondă, mai activă şi chiar mai agresivă
decât prezentatoarea nurorilor. Restul, toţi cei veniţi „în casă“ sunt „deranjaţi“
(unii de alţii). Pentru că cineva a râs „malefic“ sau a spus „ceva“ ce „nu se cădea“
– a izbucnit scandalul. La centru sunt doi. Ea îl iubeşte şi el ţine „cel mai
mult la fericirea ei“. Doar că mama lui a spus „ceva“ şi anume că „mireasa“
fiului ei s-ar putea angaja ca „damă de companie“ pentru doamne bogate din
Vest, ca să facă rost de ceva bani. Dânsa a fost „afară“ şi ştie. Mama miresei
e deranjată foc. Dânsa n-a fost „afară“, dar ştie că „damă de companie“ are mai
multe înţelesuri. Cel cu fericirea iubitei încearcă să liniştească lucrurile,
dar moderatoarea nu se potoleşte şi dă mereu imagini cu scandalul din „casă“.
Prin telefon, intră în scandal şi deranjatul Gheorghe, tatăl „miresei“, furios
că „unele“ o văd pe fata lui drept „baby-sitter, menajeră sau damă de companie“
şi „râd colegii mei din supermarket“. Tot el declară că iubitul e un „şmecher
de cartier“, că „nu are niciun Dumnezeu“ şi că dânsul personal nu mai e de
acord ca „maidanezul“ să fie logodnicul fetei. Maidanezul îl ascultă, înţelege şi
spune că nu e deranjat. Iubita, în schimb, e deranjată de spusele tatălui. Mama
ei declară solemn că dânsa îl place pe maidanez. S-ar întrevedea un happy end,
dar secvenţele dure din „casă“ revin. Toţi se ceartă, se ameninţă. Pe ecran
apare scris „Imagini la limită. Nu mai difuzăm!“. Mama iubitului îi ceartă pe
toţi: „Nu fiţi nesimţiţi!“. Aproape la fel se poartă şi moderatoarea. Le spune
că e deranjată şi dânsa „ca simplu privitor“. Că s-a ajuns la un „punct extrem
de inuman“. Nu le spune însă că televiziunea nu e deranjată deloc, că,
dimpotrivă, adoră scandalul de mahala.
