Utilizând o metaforă frumoasă pe prima pagină a numărului 999 din revista LE GÉNÉRALISTE, dr. Claude Leroy compară complianţa cu potirul Sfântului Graal, simbol sacru al vindecărilor miraculoase. Ne întrebăm de multe ori de ce după un răstimp suficient de lung boala nu se ameliorează. Şi atunci încolţim pacientul cu întrebări privind modul cum urmează tratamentul prescris. Nu de puţine ori el ne mărturiseşte că nu l-a respectat. Fie din neglijenţă, fie pentru că, afirmă el, i-a făcut mai mult rău decât bine. În aceste situaţii suntem legaţi de mâini şi de picioare, ne enervăm, îl admonestăm sau pur şi simplu îi refuzăm asistenţa în continuare. Mulţi sunt factorii de care depinde această complianţă, numită de către unii clinicieni şi aderenţă. Teama de „pilule“, ignoranţă privitoare la ce poate şi ce nu poate face un medicament, valoarea economică a prescripţiei şi multe altele. Despre acest din urmă aspect, Steven Simoens, farmaco-economist din Loeven, crede că una din cauzele majore ale nerespectării prescripţiilor de către pacienţii în vârstă, adesea polipragmatizaţi, este, nici mai mult nici mai puţin decât presiunea terapiei asupra portofelului lor. (...)