Newsflash
Cultură

Culorile sunetelor

de Dr. Raluca BULEA - iun. 26 2015
Culorile sunetelor
   Suntem obişnuiţi ca muzica cultă să ne fie dăruită în mari săli de concerte, dar din când în când avem ocazia să o savurăm ca la începuturi, în locaşuri de cult, unde spiritul care le învăluie permanent face ca armonia sunetelor să ne pătrundă adânc în suflete şi să întregească atmosfera pe care muzica singură o creează pentru noi.
   O coincidenţă fericită a făcut de curând ca două asemenea concerte clasice să fie găzduite de biserici bucureştene, în organizarea institutelor culturale. Catedrala catolică „Sf. Iosif“ a devenit neîncăpătoare atunci când, pentru lansarea celei de-a şaptea ediţii a Festivalului „Chei“ al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, cu sprijinul Institutului Italian de Cultură, şi-a deschis porţile pentru muzica barocă a lui Antonio Vivaldi şi Baldassare Galuppi, interpretată de Orchestra de Barockeri şi Corul de Master ale UNMB. Au fost şi invitaţi din Italia: dirijorul Giulio Prandi (Ghislieri Choir & Consort), concertmaestrul Alberto Stevanin şi primul violoncelist Alberto Guerrero. Printre coloane, arcade, vitralii şi imagini de sfinţi, acordurile instrumentelor şi ale corului ne-au purtat în Veneţia secolului XVIII, cu lucrări care fac ca şi auditoriul contemporan să se apropie puţin de cer.
Câteva zile mai târziu, în acelaşi cartier, a poposit la Biserica Evanghelică flautistul Matei Ioachimescu, unde a realizat alături de Sándor Antal (violă) şi de Tina Žerdin (harpă - Slovenia) un turneu naţional intitulat „Culorile sunetelor“, susţinut, printre alte organizaţii, şi de Institutul Balassi şi Forumul Cultural Austriac. Deşi stabilit la Viena, solistul revine adesea în ţară spre a delecta publicul cu formule instrumentale inedite, cum a fost şi cea de anul acesta, dar şi cu un repertoriu deosebit. Astfel, muzica lui Johann Sebastian Bach a stat alături de cea semnată de Claude Debussy, Astor Piazzolla sau Béla Bartók, într-o deplină armonie spre ilustrarea ideii de culoare pe care sunetele ne-o pot oferi, întregită de atmosfera sobră şi uşor solemnă a bisericii.
Cu muzica în minte şi în suflet, nu trebuie să uităm că există din păcate şi biserici mai puţin fericite, în care de prea multă vreme nu mai răsună nici măcar murmur de rugăciune, cu atât mai puţin acorduri armonioase de instrumente măiestre. Este mesajul pe care ni l-a transmis la început de Cireşar acelaşi Institut maghiar Balassi, prin eseul fotografic Malkotsch semnat de artistul Francisc Vaida. Imaginile alese au fost realizate în satul tulcean Malcoci, întemeiat de o comunitate de germani la jumătatea secolului al XIX-lea, şi părăsit apoi în două valuri: în 1940 şi după 1990.
În perioada de înflorire, comunitatea a ridicat o biserică evanghelică, dar şi una catolică, aceasta din urmă atrăgând atenţia artistului de astăzi prin starea avansată de degradare şi abandon în care se află, laolaltă cu cimitirul din apropiere. Felul în care uitarea se aşterne asupra unui loc şi a unor vieţi care au avut cândva însemnătatea lor a fost ceea ce l-a impresionat pe Vaida,determinându-l ca măcar prin intermediul fotografiei să oprească efectele devastatoare ale trecerii timpului. Prin suprapunerea realităţii prezente peste reproduceri de vechi manuscrise reuşim totuşi să mai întrezărim dintre ruine şi ceva din frumuseţea şi spiritul divin care stăpâneau la început acele locuri. Cu toate acestea, sentimentul dominant care transpare atât din imaginile dedicate bisericii, cât şi din cele ale vechiului cimitir năpădit de spini şi buruieni, este cel al unei tristeţi adânci, resemnate în faţa sorţii potrivnice care încet-încet va face să dispară orice urmă de existenţă a unei comunităţi.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe