Cum
e să fii ţar într-un timp în care omul simplu a deprins binefacerile statutului
de cetăţean-tovarăş dăruit cu drepturi de care… nu mai ştie cum să scape? Cum e
să fii simplu cetăţean şi să te vezi proiectat într-un timp în care ai putea
ajunge chiar ţar? Unul „cumplit“ de bun, de n-ar fi fost chiar „groaznic“! Cum
e să fii măruntă figurantă într-un imperiu al cinematografiei şi să te trezeşti
stea cu ifose şi pretenţii de „totul mi se cuvine“, chiar şi (sau mai cu seamă)
schimbarea partenerului de viaţă cu o cioară de pe gardul de aur calp al
celebrităţilor de o vacanţă şi-al unei ipotetice repartizări într-un apartament
nou-nouţ şi foarte social? Cum e să fii inventator genial într-un timp căruia
puţin îi pasă de genii? Dar hoţ-prestidigitator dintr-un timp (ei, aici cam
greu de ales care anume…)?
Mihail
Afanasievici Bulgakov (1891–1940), medic, apoi scriitor şi dramaturg genial, căruia
chiar „tătucul popoarelor“, Stalin, îi telefona din când în când să-l întrebe
de… sănătate (într-un teribil joc de-a şoarecele şi motanul), autor al romanului
apărut postum „Maestrul şi Margareta“, a fost prezentat în premieră, în ultima
decadă a lunii ianuarie 2013, pe scena Teatrului Metropolis din Capitală, în spectacolul Ţarul Ivan îşi schimbă meseria, text alcătuit din piesa de teatru
„Ivan Vasilievici“ şi fragmente din proza satirico-fantastică „Drăcovenia“,
culegere apărută în 1924, odată cu romanul realist „Garda albă“.
Versiunea
scenică semnată de Gelu Colceag este de o mare fineţe, ingeniozitate şi bogăţie
de sensuri, cu rezolvări subtile întru tălmăcirea interpretativă a întregii
echipe actoriceşti de o savoare ce răspunde gustului nostru pentru descătuşare
a gândului într-un hohot de râs. Subiectul piesei: visul dintotdeauna al omului
pieritor de a supune timpul, acest mare mincinos, „domnul pe care nicio vamă
nu l-a putut vreodată întoarce înapoi“, cum zicea Radu Stanca, cel mutat prea
devreme în timpul fără trecere. Numai că, iată, Bulgakov obligă timpul să vină
înapoi, cu prezentul nostru cu tot, să ne convingă că ne-a fost dat să trăim „în
cea mai bună dintre toate lumile posibile“. Sărmanul inventator al maşinii
timpului nu prea are el bani să-şi plătească întreţinerea la bloc (dar ce, noi
avem?), dar mintea lui conectată la sinus şi cosinus face concurenţă raţiunii
supreme, iar somnul, ca repetiţie a „plecării puţine“ în haosul dintâi, rezolvă
şi visul stăpânirii timpului de către muritor, chiar dacă acesta nu-i decât un
coşmar din care fiecare personaj ar vrea să se trezească.
Pe cine
să lauzi mai întâi dintre toţi actorii Metropolisului care au creat feeria
teatrală bulgakoviană „Ţarul Ivan îşi schimbă meseria“? Pe regizor, categoric
da! Pe Ivan cel Groaznic / Bunşa Koretki (administratorul blocului de locatari)
– plecăciune, Doru Ana! Pe sărăntocul inventator, învinsul învingător (şi ce
dacă!) într-o viaţă de doi bani, care, vai!, cum mai seamănă cu noi; mulţumim
Vlad Corbeanu, că ne-ai amintit cât de mari putem fi noi, cei mărunţi şi mai
mereu înşelaţi de alţii (dacă nu chiar de visul nostru mincinos!). Salutare
Marius Gâlea – Timofeev, tu, a cărui naştere este o eroare care-ar putea fi
consemnată sever la catastif! Ce bine că exişti Liliana Andreevna, altfel de
unde-am mai afla noi cine cu cine şi, mai cu seamă, de ce şi cum, şi când, şi
până când! Bine-ai făcut să te metamorfozezi în Mariana Dănescu, ca să pricepem
şi noi cum e cu grija de aproapele…
Ce
vis frumos (pentru bărbaţi, desigur!) mai eşti şi tu, Zinaida Mihailovna, cu
splendida ta inocenţă (a se citi prostie curată) ca un coşmar diafan de Evă
gata oricând s-o zbughească din Paradis, dar având grijă să lase poarta
întredeschisă în cazul când… Iakin (cum, care?!), fluturaşul fluşturatec după
care se dau în vânt doamnele mobile, n-ar
primi în veci un apartamenţel în lumea-n care ţarii ar fi fericiţi să ajungă
administratori de imobil! Bravo Diana Cavaliotti şi Silviu Debu!
Laudă
ţie, purtătorule de mănuşi, maestre prestidigitator în faţa căruia niciun lacăt
nu-i atât de rezistent cât să nu cedeze! Păi cum adică? Cei care au adunat bogăţii
că nici nu le mai ştiu numărul şi valoarea nu sunt tot nişte purtători de mănuşi
într-o lume de coate goale? Bravo Vlad Logigan, ne-ai convins! Personajul tău
este singurul pentru care timpul se dovedeşte neputincios. El va dăinui cu sau
fără ţari (dar în niciun caz fără politicieni). Bonus special pentru Gabriel
Costin în rolul lui Spak Anton Semionovici. Parcă (pentru a câta oară?)
luciditatea şi bunul-simţ se deghizează în saltimbanc de serviciu (n-o fi chiar
consilier?) pe lângă mai marele dintr-un timp cu „a fost odată ca mai mereu“.
Şi toată şleahta de saltimbanci dintr-un circ
cu ţarină, patriarh, diplomaţi suedezi însoţiţi de pitici (oameni şi jumătate,
adică), opricinici cu halebarde de onoare din suita ţarinei (ce revărsare de
splendori sclipitoare!), decoruri şi costume cât să tot visezi cu ochii deschişi
(excelentă creaţia Ioanei Pashca) într-o ilustraţie muzicală de adevărat răsfăţ
de ritmuri slave, semnată de Gabriel Bassarbescu, cu o mişcare scenică (Vlad
Logigan) în care n-ar fi indicat să te rătăceşti dacă ţii cât de cât la
integritatea ta fizică… Un spectacol de zile mari!