Newsflash
Cultură

Corect, dar anost

de Anca FLOREA - feb. 12 2015
Corect, dar anost
A intrat deja în tradiţia stagiunilor formaţiilor radio ca în luna ianuarie să se programeze o operă în concert, prezentându-se partituri care nu (mai) figurează în repertoriul Operei Naţionale. Au ales, de această dată, Norma de Bellini, lucrare montată în noiembrie 1989 pe scena lirică bucureşteană, în regia lui Ion Cojar, beneficiind atunci de o distribuţie deosebită, cu Sanda Şandru, Laura Niculescu, Ionel Voineag sau Pompei Hărăşteanu în rolurile principale. Puţini dintre melomanii noştri îşi amintesc de acele câteva reprezentaţii iubite de public, spectacolul fiind prea curând retras din repertoriu.
După ce a abordat rolul titular, la Zürich, în urmă cu mai mulţi ani, Elena Moşuc (foto) a fost invitată să interpreteze personajul Norma, programare anticipată cumva încă din „seara divelor“ din 2013, când a cântat celebra arie în compania aceleiaşi Orchestre naţionale şi a Corului Radio. Acum însă l-a avut pe Tiberiu Soare la pupitru. Sosind la Bucureşti între două „reprize“ de „Ariadna la Naxos“ de Strauss la Opera Bastille din Paris, probabil marcată de oboseală şi de trecerea destul de abruptă de la scriitura rolului Zerbinetta la cea de pur bel-canto din opera belliniană, solista a evoluat, cu multă precauţie. A rezolvat cu discreţie problemele de respiraţie sau de acurateţe a intonaţiei, parcurgând ţesătura dificilă cu onestitate, dar atât. A fost departe de explozia dezlănţuită cerută în actul II sau de liniştea celestă din „Casta Diva“ care ar fi trebuit să fie o rugă; a rămas foarte pământeană. Am preferat-o, fără îndoială, în ultimul act, care i-a permis cântul în piano, frazarea amplă, legatouri şi câteva încercări de filato (supra)acute sigure, mult mai aproape de ceea ce aşteptam. Tot atunci, sub aspect expresiv, a reuşit să contureze ceva din trăirile vestalei îndrăgostite şi trădate.
De altfel, şi Iulia Merca (mezzosoprană al cărei glas generos cred că este mai curând de soprană spinto, eventual falcon), în rolul Adalgisa, a fost mai sensibilă şi s-a coordonat mult mai bine cu soprana în duetul din acel tablou, spre deosebire de actul secund în care nu mi-a transmis o trăire reală, ci mai curând o redare a ţesăturii atentă, dar anostă şi fără relief (accente, stări etc.), uneori sub ton sau cu uşoare stridenţe în acut.
Adevărul este că, în general, a lipsit fiorul romantic, ardenţa şi implicarea în conturarea personajelor. Soliştii au transmis prea puţin din pasiunea, disperarea, suferinţa sau resemnarea eroilor întrupaţi. O surpriză extrem de plăcută a fost, însă, tenorul Teodor Ilincăi. Într-o revenire de formă neaşteptată, şi-a etalat din nou timbrul calitativ care şi-a recăpătat „metalul“ şi strălucirea. Acutele au sunat amplu şi sigur (uneori, totuşi, forţate). A încercat şi un legato îngrijit şi momente mai estompate ca intensitate, chiar dacă sensibilitatea nu este punctul său forte, dar oricum se simte că a acumulat „ceva“ în ce priveşte maniera de cânt, rostirea pregnantă şi incisivă, precum şi în atitudinea scenică, mult mai adecvată unui tenor „eroic“, aşa cum îl recomandă datele sale naturale.
În Oroveso, rol scris pentru bas, a apărut baritonul Jean-Kristof Bouton (de la opera din Iaşi), susţinând cu aplomb partitura, în ciuda faptului că timbrul său, aproape tenoral, liric, nu avea „greutatea“ şi anvergura cerută de personajul temutului conducător al druizilor. Distribuţia a fost completată de mezzosoprana Emanuela Pascu (Clotilde) şi tenorul Nicolae Simonov (foarte bun în Flavio), remarcându-se, în ansamblu, alăturarea unor glasuri frumoase, în general bine conduse şi echilibrate ca sonoritate. Soliştii au păstrat însă preocuparea vădită pentru rezolvarea corectă a demersului vocal, lăsând interpretarea adesea în plan secund.
Sub acest aspect, corul (pregătit de Dan-Mihai Goia) s-a apropiat cel mai mult de cântul adecvat momentelor ample cuprinse în partitură, fie cu tentă războinică, fie de rugăciune, conturând atmosfera gândită de compozitor. Nu pot spune acelaşi lucru despre orchestra care, deşi a evoluat excelent ca omogenitate şi sonoritate în sine, a rămas, în planul expresivităţii, destul de detaşată, departe de arcuirile frazelor  încărcate de poezie sau tristeţe. Orchestra a subliniat însă desfăşurările în forţă, susţinute de alămuri şi de percuţia bogată, răspunzând astfel cerinţelor dirijorului Tiberiu Soare, la care de multă vreme am remarcat, ca o constantă, abordarea rece, perfect „măsurată“ (evit totuşi să spun „pătrată“) a partiturii, cu o atracţie vizibilă către zonele de intensitate sonoră, chiar cu riscul de a acoperi soliştii vocali. A asigurat totuşi rigoarea discursului muzical într-o operă inundată de melodii superbe, cu pagini vibrante, cu trăiri interioare de o bogăţie extrem de ofertantă pentru un dirijor care ar dori să le pună cu adevărat în valoare.
O sală arhiplină s-a bucurat să (re)descopere farmecul unei creaţii cuceritoare, dozându-şi foarte corect aplauzele în raport cu evoluţia fiecărui interpret în parte, mai reţinute sau explozive (dacă era cazul), răsplătindu-i, la final, cu ovaţii prelungi pe toţi cei implicaţi în realizarea lucrării la cote pe cât posibil apropiate de ceea ce aşteptam, desigur cu performanţe variabile, dar lăudabile sau chiar demne de remarcat. După concert, mulţi melomani şi-au exprimat senzaţia (parţială) de neîmplinire, în absenţa trăirii, a sentimentelor intense, unii deranjaţi de momentele orchestrale agresive sau plate, alţii uşor dezamăgiţi de cântul precaut al protagonistei. Au rămas totuşi cu bucuria ascultării unei opere prea puţin cântate în ultima vreme, a unor glasuri calitative şi a unui ansamblu care s-a întrecut pe sine. Nu ştiu dacă vor păstra în memoria afectivă acea versiune interpretativă, dar cu siguranţă vor aştepta să se reîntâlnească, poate într-un alt concert, cu muzica lui Bellini.

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe