Am dorit să scriu acest articol încă din
decembrie, anul trecut, după ce am participat la un concert de colinde care m-a
impresionat până la lacrimi. Având în familie o soră care a petrecut mulţi ani şi
multe sute de ore de exerciţii de pregătire în cadrul unui liceu de muzică, înţeleg
poate mai bine ca alţii ce înseamnă pregătirea unui concert. Acei şi aceşti
copii m-au impresionat pentru că ei nu sunt doar buni în domeniul medical, ci
fac mult mai mult.
Poate că titlul cel mai corect ar fi altul,
pentru că sunt mulţi copii minunaţi în Bucureşti, dar şi în toate celelalte
centre universitare; unii cântă în cor, alţii organizează multe activităţi
caritabile; unii merg în spitale şi orfelinate, alţii îi pregătesc pe viitorii
chirurgi, pe care îi învaţă mai întâi „noduri şi 
suturi“, dar progresează şi
spre alte tehnici; unii participă la prevenirea tuberculozei, alţii se gândesc
că trebuie să ajute oamenii să renunţe la fumat; unii activează în cadrul
SMURD, alţii fac voluntariat la „staţia de salvare“. Şi mai sunt, probabil,
zeci şi sute de alte exemple.
Acum însă am să mă refer doar la unii dintre
copiii minunaţi, acei copii care vor să ajungă medici buni sau foarte buni, dar
care susţin corul Vox Medicalis al
UMF „Carol Davila“ Bucureşti.
Acest cor a luat fiinţă la 27 octombrie 2009,
seara, în Amfiteatrul III al Facultăţii de Medicină, la iniţiativa lui Tudor
Ionescu, acum student în anul 5. Participanţii nu se cunoşteau între ei,
probabil că mulţi au venit în acea seară din curiozitate, au început cu „inocenţă“,
aveau idei, multe (poate) în contradictoriu, dar, cu răbdare, au rămas împreună
şi au început să construiască.
Răbdare… Răbdare… Răbdare… Cât este de
important!
Au dat concert şi în halate medicale, au
muncit, au devenit prieteni, au învăţat (cum au putut) şi continuă să înveţe
(nu doar medicină, ci şi muzică şi nu numai atât). Chiar dacă din prima echipă
se pare că au mai rămas puţini (Claudia Cruceru, Gaudia Mănescu-Avram, Adrian
Grigorovici, Ana Marcu şi Tudor Ionescu), echipa nu doar că a reuşit să trăiască
în continuare, dar s-a şi dezvoltat. Au fost şi colegi nemedicinişti (studenţi
care studiază în domeniul economic, politehnic, teologic, artistic etc.), alcătuind,
cu toţii, împreună, un cor faţă de
care poţi spune pe scurt: „Jos pălăria!“ (dar… este atât de puţin).
Au participat la aproape 30 de evenimente,
muzicale în sine sau academice (patru numai în decembrie 2012), ultimul concert
de colinde fiind un dar pe care l-am primit, împreună cu părinţii mei.
Dar cât de mult se ascund în „spatele“
acestor concerte… Repetiţii patru-cinci ore pe săptămână (însoţite de alte ore şi
ore de repetiţii atunci când se apropie un concert), audiţii la Ateneu sau la
Operă (pentru dezvoltarea personală şi a echipei), toate acestea în condiţiile
în care fiecare continuă să participe la toate cursurile, seminariile şi
activităţile universitare „curente“.
La concertul pe care l-am audiat de curând,
am remarcat faptul că Tudor a reuşit să câştige un coleg, Răzvan Rădos, un alt
tânăr minunat, 
master în dirijorat academic la Conservator, tenor în corul
„Preludiu“ şi dirijorul „Corului Regal“. Răzvan i-a învăţat pe colegii medicinişti
multe lucruri de tehnică, despre cum trebuie să „gândească“ sunetele şi cum să
le redea… Ce ziceţi, oare nu ar merita să participăm la repetiţiile acestui
cor? Eu chiar cred că ar fi o „lecţie“ importantă, utilă în dezvoltarea fiecăruia
dintre noi.
Tudor este stimat şi iubit de toţi colegii,
nu lipseşte de la nicio repetiţie, se „luptă“ la propriu să ţină echipa în acţiune,
doar el ştie cât efort stă în ascuns.
Concertul de Crăciun a fost, ca de obicei, o
sumă de evenimente. A fost un concert caritabil, în favoarea Asociaţiei „Încă
un Pas“, sprijinind activitatea Centrului de Recuperare „Dr. Nicolae Robănescu“,
pentru copiii cu nevoi speciale; a avut un invitat special, soprana Felicia
Filip, un mare nume al domeniului; l-a avut alături pe maestrul Lucian
Bonifaciu, unul din fondatorii corului „Madrigal“; s-a desfăşurat în Aula Magna
a Facultăţii de Drept, care a fost ocupată aproape în întregime; a avut doi
dirijori, Tudor Ionescu şi Răzvan Rădos; a fost susţinut şi de voluntarii din
partea proiectului MedCulture; iar copiii au fost 
minunaţi şi au cântat
asemenea.
A fost un eveniment înălţător, care te face
să te ridici în picioare atunci când aplauzi, un eveniment care ţi-ai dori să
nu se mai termine. Un eveniment al copiilor minunaţi, care nu se vor opri aici,
ci se vor împlini atât ca echipă corală, cât şi ca viitori medici.
Tudor se întreba: „A venit iar Crăciunul. La
fel ca şi cel de anul trecut?“ şi avea speranţa că nu a fost aşa, ci au făcut
încă un pas înainte. Răspunsul este „Da!“, iar noi este bine să le fim recunoscători
şi să le fim cât de aproape putem. Pentru că merită.
