Tradiția împământenită de
decenii îi determină pe melomanii din întreaga lume să aștepte
cu nerăbdare, ca într-un adevărat ritual, concertul de Anul Nou
transmis în direct de televiziuni și posturi de radio în fiecare
zi de 1 ianuarie, din eleganta sală Musikverein din Viena. La
pupitrul Filarmonicii s-au aflat, de-a lungul vremii, „baghete”
celebre, rulând în general cam același repertoriu, prea puțini
încercând să aducă și alte piese pe lângă cele cântate
invariabil. Tocmai de aceea, pare cel puțin surprinzător faptul că
publicul ce asaltează sala, dar și cele „50 de milioane de
iubitori ai muzicii din 90 de țări” care ascultă la radio sau
vizionează pe micul ecran acele programe, își doresc să se bucure
de reîntâlnirea cu (mereu) acele lucrări, fără a da „semne”
de saturație.
Pare totuși că organizatorii au
simțit că ar trebui să ofere și ceva noutăți, astfel încât
anul acesta l-au invitat pe venezueleanul Gustavo Adolfo Dudamel
Ramirez, mizând pe faptul că este cel mai tânăr dirijor care
preia conducerea concertului-simbol, precum și pe prezența sa
atipică la pupitru, cu o gestică dezlănțuită, mișcări și
atitudini care pe mulți îi cuceresc. Din 1870, când a fost
inițiată întâlnirea cu valsuri și polci îndrăgite în prima zi
din an, lucrarea de debut – valsul „Dunărea albastră” de
Strauss – este urmată de urările adresate de dirijor, însoțite
de un „La mulți ani” rostit de instrumentiști. Și acum s-a
petrecut la fel. S-au cântat apoi piese scrise de familia Strauss –
Johann-tatăl, Johann-fiul, Josef –, precum și de Lehar,
Waldteufel, Suppé sau Nikolai. În final, a răsunat, desigur,
„Marșul Radetzky”. Secvențele coregrafice derulate în ambianța
rafinată a unuia dintre vestitele palate vieneze au purtat semnătura
lui Renato Zanella (cel care, de câteva luni, coordonează baletul
Operei bucureștene), în interpretarea unor apreciați soliști de
la Staatsoper. Ca de obicei, a fost un succes aparte, publicul
simțindu-se bine în „compania” unor creații pe care vrea să
le reasculte la fiecare 1 ianuarie.
Astfel de concerte se derulează și
la noi de o vreme, dar la sfârșit de decembrie sau chiar în
primele zile de ianuarie, dedicate însă tot noului an. De această
dată, chiar în ziua de Sfântul Vasile, la Baia Mare s-a organizat
un asemenea eveniment, cota de inedit fiind dată însă de locație
– Catedrala episcopală ortodoxă –, semn de mare deschidere în
condițiile în care, din principiu, în biserica ortodoxă nu se
admite utilizarea instrumentelor muzicale și, oricum, rigorile de
sorginte bizantină nu ar permite ca într-un astfel de spațiu să
se cânte altceva decât muzică religioasă. Dar un ansamblu
orchestral, sub conducerea lui Cristian Sandu, a prezentat un program
amalgamat, cuprinzând pagini din opere – „Elixirul dragostei”
de Donizetti, „Boema” de Puccini (solist tenorul Ioan Hotea),
„Bal mascat” de Verdi (baritonul Florin Estefan), „Faust” de
Gounod, „Gianni Schicchi” de Puccini (soprana Diana Țugui),
duete din „Norma” de Bellini (Diana Țugui și Cristina Maria
Damian) sau „Pescuitorii de perle” de Bizet (Hotea și Estefan),
cvartetul din „Rigoletto”, arii din operete de Kalman –
„Juditta” și „Silvia” (soprana Cristina Maria Damian),
uvertura la „Liliacul” de Strauss, alături de o lucrare de T.
Brediceanu, valsuri și polci de (același) Strauss, Ivanovici, Doga,
Scutăreanu, iar în încheiere, evident, „Marșul Radetzky”. Cum
au sunat polca „Tritch-tratch” sau „Valurile Dunării” sub
cupola Catedralei? Cu siguranță foarte bine, pentru că acustica a
fost excelentă. Nu știu cum au reacționat enoriașii la o asemenea
noutate. Poate că unii spectatori au observat și erorile sau
stângăciile existente în programul de sală, ce părea scris de
cineva destul de străin de lumea scenei lirice. Să scrii, de
exemplu, „Juditta–Silvia–Kalman” chiar dacă este vorba, de
fapt, de două operete diferite. Sau „Quando – Je veux vivre –
Faust – Ch. Gounod” – deși cu primul cuvânt în italiană
(Quando mʼen vo) începe o arie din „Boema”, iar „Je veux
vivre” este (în franceză) o arie din „Romeo și Julieta” de
același Gounod –, e chiar nemaivăzut. Poate că dirijorul ar fi
trebuit să observe. Importantă rămâne, probabil, reușita
demersului muzical.
Iată că în aceeași zi, la Viena
și la Baia Mare s-au cântat, în concerte de Anul Nou, partituri de
mare atractivitate, unele regăsindu-se în ambele programe, fiind
nelipsite din orice asemenea structură repertorială. În rest...
