Apoi, chiar de ziua sa de naştere, pianistul Valentin Gheorghiu, la fel de tânăr spiritual şi la cei 82 de ani împliniţi, a optat să fie alături de familia sa chiar şi pe scenă, interpretând, împreună cu soţia sa, Roxana, şi cu fiica lor, Valentina, Concertul în do major pentru trei piane şi orchestră de Bach, maestrul susţinându-şi discursul pe claviatură, colaborând cu partenerele de dialog muzical cu acelaşi echilibru dintotdeauna, reliefându-se tuşeul şi maniera de cânt comună celor trei solişti, care s-au completat, au preluat frazele într-o continuitate sonoră ce a asigurat unitatea demersului artistic deosebit de apreciat de public. Aplauzelor îndelungate, prin care o sală arhiplină a răsplătit starea „de bine“ creată în paginile partiturii bachiene, li s-a răspuns prin oferirea unei delicate miniaturi de Rahmaninov, ce a adus o altă ipostază, mai puţin obişnuită, pianiştii cântând… la şase mâini, relaţionarea „în familie“ devenind şi mai pregnantă.
Concertmaestrul orchestrei, dr. Mircea Penescu, a subliniat, în deschiderea concertului, faptul că Valentin Gheorghiu a onorat invitaţia de a cânta alături de ansamblu, deşi, cu o zi înainte, îşi condusese fratele – reputatul violonist şi pedagog Ştefan Gheorghiu – pe ultimul drum, reuşind în asemenea condiţii să se concentreze totuşi asupra partiturii, apărând în faţa publicului la fel de calm, cu aceeaşi linişte interioară însoţită de zâmbetul care nu lăsa să se ghicească adevărata sa stare de spirit.
Opusurile concertante au alternat cu Simfonia nr. 29 în la major de Mozart şi Concertul brandenburgic nr. 3 în sol major de Bach, parcurse corect, poate mai puţin omogen ca altădată, o anume incertitudine a liniilor definitorii, dar mai ales a atacului menţinându-se şi în relaţia cu soliştii, deşi dirijorul Iosif Ion
Prunner a încercat să realizeze coordonarea necesară.
Întâmplător sau nu, întreg programul ales a stat sub semnul tonalităţilor majore, luminoase, poate tocmai pentru a sublinia că… a venit primăvara, ambele concerte fiind, de altfel, în do major. Luată în ansamblu, frumuseţea lucrărilor, opţiunea alăturării unor artişti din generaţii atât de diferite, aflaţi la extremele unei cariere de anvergură, au transformat seara într-un eveniment „de suflet“, pentru care dăruiţii medici-instrumentişti şi invitaţii lor minunaţi merită toate mulţumirile celor care au avut inspiraţia să se afle în sala Ateneului în acel 21 martie.
