Marele Regizor, care leagă şi
dezleagă toate câte sunt pe lumea aceasta, uneşte la Gura Humorului două
evenimente numai aparent fără legătură între ele. Acum câteva zile,
telefonul la care am primit mereu cele mai aşteptate invitaţii, ne chema
la cel de-al 90-lea Concert cameral, la Casa Cristian din Gura
Humorului. Era încă o performanţă „de zile mari“ a mentorilor humoreni,
cu cele mai alese relaţii culturale, Maria şi Constantin Rusu,
care iniţial au gândit concertul pentru sărbătoarea de Constantin şi
Elena, dar a fost să fie a doua zi, pe 22 mai şi a fost chiar mai bine.
Concertul a fost susţinut de Raluca Ioana Voicu-Arnăuţoiu, Manuela Giosa, amândouă cadre didactice la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti; erau însoţite de Corina Răducanu şi Eugen Dumitrescu, geniali pianişti şi foarte tineri.
Numele Arnăuţoiu nu-mi era străin. Citisem în revista Memoria despre rezistenţa românească anticomunistă din munţi, dar mai era încă ceva. Mi-am amintit îndată că în săptămânalul naţional Viaţa medicală,
din 22.04.2011, distinsa jurnalistă dr. Eugenia Grosu-Popescu insera o
scurtă relatare peste care riscai să treci, dar titlul nu te-ar fi
lăsat; folosisem şi eu un titlu asemănător, „Învierea în adâncuri“,
pentru a descrie sărbătorirea Învierii din 2009, în Capela Sf. Varvara a
Salinei Cacica din judeţul Suceava; titlul folosit acum era „O înviere
în munţi“. Cu talentul cunoscut şi recunoscut, autoarea scria simplu:
„un copil cobora din munţi, sub arest, împreună cu mama lui. Copilul, o
fetiţă de numai doi ani ce urma să fie despărţită de părinţii ei, n-avea
certificat de naştere pentru că se născuse şi trăise până atunci într-o
grotă. Tatăl fusese ofiţer în armata burgheză şi apoi lider al
unui grup de rezistenţă anticomunistă în munţi“. Fetiţa obţinuse între
timp certificat de naştere, fiind înfiată, de la un cămin de copii, de
familia Voicu. Mama sfârşise în una din cele mai dure închisori, la
Miercurea Ciuc.
Fetiţa mică, la
începuturi fără nume de botez şi fără acte, este marea violonistă de
astăzi, Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu, însoţită de dl Christian Mititelu,
jurnalist, vreme de 20 ani şeful secţiei române de la serviciul
internaţional de la BBC; o sprijină cu autoritatea sa în căutările
perseverente în arhivele securităţii despre grupul Toma Arnăuţoiu;
destine incredibile ale unor oameni cu convingeri puternice şi nebănuite
resurse biologice.
Doctor în muzică din
2004, Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu a fost mai mulţi ani violonistă la
Orchestra Filarmonicii „George Enescu“ din Bucureşti, bursieră a
statului italian şi a susţinut zeci de concerte organizate de Institutul
Polonez, Institutul Goethe, Institutul Francez, Ambasada Germaniei,
Institutul Maghiar, Institutul Cultural Român din Berlin ş.a. Este
preocupată şi de istoria muzicii, publicând studii despre Mihail Jora şi
Paul Constantinescu în reviste de specialitate.
Colega sa, dna Manuela Giosa, după mai multe afirmări în viaţa
culturală românească, a fost finalistă în Concursul cameral „Vittorio
Gui“ de la Florenţa, în 1991, iar în 1997 a obţinut premiul al doilea la
Concursul cameral „Orpheus“ de la Antwerpen, în Belgia. Şirul
peregrinărilor de studii sau concerte continuă cu Spania, Franţa,
Italia, Belgia, Austria, Germania.
Iată-le, deci, pe cele două mari artiste şi interprete, prima violonistă
iar a doua pianistă, însoţite de Corina Răducanu şi Eugen Dumitrescu,
absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi
doctoranzi ai aceleiaşi instituţii, la Concertul cameral de la Casa
Cristian. Corina este profesor titular la catedra de pian a Colegiului
Naţional de Arte „Dinu Lipatti“ din Bucureşti iar Eugen e membru
fondator şi profesor la Atelierul de Muzică şi creativitate „Mozartinno“
din Bucureşti.
Concertul a început cu Siciliana de Maria Theresia von Paradis. La vioară şi pian am urmărit apoi o Pastorală,
după care şase piese „grele“ de Rahmaninov, selectate anume pentru Casa
Cristian, care dispune de un pian dotat cu rezonanţa şi calităţile
tehnice necesare pentru partituri deosebit de pretenţioase. O mazurcă, Chanson de Nuit
de Elgar şi Trei Fantezii de Robert Schumann au continuat concertul în
acordurile viorii şi pianului. Cei doi tineri interpreţi ne-au delectat
în final cu rapsodiile române de George Enescu, într-o interpretare
originală, caldă, sentimentală. Mi-am amintit peste ani cum, după ce am
vizitat centrala atomoelectrică de la Fessenheim, în sudul Alsaciei, a
urmat popasul celor 250 de delegaţi ai Adunării Parlamentare de la
Strasbourg la hotelul „Les Vosges“. Era într-o duminică de
octombrie a anului 1992; intrarea delegaţilor şi ocuparea locurilor se
făcea într-o atmosferă muzicală surprinzătoare şi absolut emoţionantă,
mai ales pentru cei zece români din delegaţie. Orchestra interpreta
rapsodiile marelui Enescu. În decursul anilor, am amintit acest moment
de mai multe ori, mai ales pentru cei complexaţi că sunt români.
Casa Cristian continuă să fie un centru de cultură muzicală şi de
patriotism, an de an, în aceeaşi atmosferă afectivă a gazdelor, în
ambianţa grădinii exotice, pentru toate acestea familia Rusu meritând
din partea noastră o profundă reverenţă.