Dr. Eugenia GROSU-POPESCU
joi, 7 iunie 2012
BRITISH
MEDICAL JOURNAL – ediţia în limba română din aprilie 2012. Surpriza e o
anumită temă, tratată reverberat. Printre alte riguroase materiale
compartimentate clar în: editoriale, analize, ştiri, cercetări, sinteze
clinice, practică medicală (cu ghiduri clinice şi testări raţionale), opinii şi
recenzii, informaţii succinte, apare ea, tema, care străbate mai toate
compartimentele: „Frauda ştiinţifică“. Fiind deosebit de importantă, o lăsăm la
urmă. Celelalte subiecte mai întâi.
Pe lângă „Starea sănătăţii bărbaţilor în
Europa“ (editorial) şi analiza intitulată „Bărbaţii europeni au nevoie de
propria lor strategie de sănătate“, vin alte editoriale: „Prescrierea periodică
în medicina generală“ sau „De ce există diferenţe între rezultatele trialurilor
randomizate şi cele ale studiilor observaţionale?“. Rezultate ale cercetărilor
sunt prezentate în „Amploarea efectului prognostic al biomarkerilor
cardiovasculari“. Sintezele clinice au ca subiect „Transplantul renal“, dintre
ghidurile clinice ni se propune „Diagnosticul şi managementul cancerului
colorectal“, iar la testarea raţională avem „Investigarea angioedemului
recurent“. Din compartimentul ştirilor, aflăm că „În Anglia, un secretar de
stat pe probleme de sănătate dezvăluie 60 de indicatori ai performanţei“. Ştirea
bună este: „Primul vaccin spaniol pentru infecţia cu HIV se dovedeşte sigur în
studiile de fază I“.
Revenim la frauda ştiinţifică, de care se ocupă ştiri, analize, opinii, dar şi
cercetări ştiinţifice propriu-zise. Cu un an şi jumătate în urmă, Andrew
Wakefield, de la University College din Londra, a fost învinovăţit de fraudă şi
de conduită profesională incorectă. Un articol al acestuia – despre o pretinsă
legătură între vaccinul antirujeolic, autism şi boala inflamatorie intestinală
– a fost retras din Lancet, fiind declarat
„fraudă elaborată“. A ieşit la iveală faptul că inculpatul se ocupa de
negocierea unor scheme comerciale şi, în acest scop, a imaginat o cercetare ştiinţifică
fictivă. A fost demascat de presă. „Una dintre cele mai presante probleme este
comportamentul coautorilor lui Wakefield şi al colegilor săi de la University
College“, scrie Fiona Godlee, în editorialul intitulat „Frauda ştiinţifică la
nivel instituţional“, cu o explicaţie de subtitlu: „Deficienţele constatate în
cazul scandalului vaccinului antirujeolic ar putea necesita o intervenţie
parlamentară“. Olandezii scriu şi ei: „Amploarea procesului intentat pentru
fraudă unui psiholog olandez este fără precedent“, precum şi: „Cercetătorii
olandezi sunt şocaţi de cazurile de conduită ştiinţifică necorespunzătoare“. Un
binecunoscut psiholog olandez a falsificat datele din numeroase studii.
Diederik Stapel, profesor de psihologie socială, cognitivă şi decan al Facultăţii
de ştiinţe sociale şi comportamentale din Tilburg, a comis frauda academică a
datelor trucate, în câteva zeci de publicaţii, începând din 2004. În septembrie
2011, profesorul Stapel a fost suspendat din funcţie. Un raport din octombrie
2011 al universităţilor din Tilburg, Groningen şi Amsterdam conchide că
amploarea fraudei a fost „considerabilă“, că a adus „mari prejudicii ştiinţei în
general şi psihologiei sociale în special“. După Stapel, a urmat Don
Poldermans, specialist în domeniul asistenţei medicale cardiovasculare
perioperatorii. A publicat peste 600 de lucrări ştiinţifice într-o gamă largă
de reviste. Ancheta, făcută de patru profesori din Rotterdam, Amsterdam şi
Leiden, descoperă neglijenţe multiple, inclusiv date falsificate. Universitatea
Radboud din Nijmegen a mustrat-o pentru „conduită neprofesională“ pe Roos Vonk,
profesor de psihologie socială, care „n-a respectat standardele ştiinţifice“.
Un alt tip de atitudine neştiinţifică apare
în materiale precum: „Calitatea de autor onorific şi cea de autor «fantomă» în
revistele biomedicale de mare impact: studiu transversal“, „Statutul de autor
onorific şi cel de autor «fantom㻓 sau „Definiţia ICMJE a statutului de autor
nu este etică“. Se combate tendinţa de a menţiona numele unor autori onorifici
(colaboratori) sau a unor autori „fantomă“ (care nu au nimic comun cu
cercetarea respectivă, dar sunt nume cu notorietate). Analiza intitulată
„Combaterea fraudei ştiinţifice“ este de natură să potolească îngrijorările şi
dă un bun exemplu de apel la etica rigorii şi la rigoarea eticii tuturor celor
interesaţi.
