Selectarea cantităţii de informaţie introduse într-un tratat medical reflectă în cea mai mare măsură valoarea pe care un autor o atribuie cunoştinţelor, dar şi punctele de vedere, opţiunile şi doctrina acestuia. Vorbind despre dimensiuni, să aşezăm pe o scală de mărime patru din cele mai cunos­cu­te tratate de psihiatrie din ţara noastră. Pe primul loc se situează Com­prehen­sive Textbook of Psychiatry (Freedman, Kaplan, Sadock), care însumează peste 2.600 de pagini. „Greutatea“ volumelor sale este impre­sionantă, pentru că este conceput a fi cuprinzător, extins şi la domenii ce se învecinează cu psihiatria. Mai redus, dar totuşi voluminos este Manual de Psychiatrie (Ey, Bernard şi Brisset) însumând aproxi­mativ 1.200 de pagini. De ce este totuşi un tratat „greu“? Pentru că a fost conceput cu intenţia de a ridica un monument vastei doctrine psihiatrice franceze, într-un fel şi ca o replică la incipienta invazie a DSM-urilor. Oxford Textbook of Psychiatry (Gelder, Gath şi Mayou) se opreşte la circa 900 de pagini de text şi este formula „cea mai cumsecade“ de a oferi profesioniştilor un barem de informaţii fără de care practica specialităţii nu ar fi de conceput. Cărţile cu dimensiuni mai reduse nu s-au numit tratate şi atunci autorii, cum a făcut-o prof. dr. Aurel Romila, au folosit titlul simplu:Psihiatrie. În sfârşit, cea mai modernă variantă este limitarea conţinutului la unul din domeniile de ocupare a specialităţii. Soluţia din urmă are un mare avantaj: creează un echilibru ideal între volum, informaţie şi noutate. Acesta este cazul recent publicatei cărţi Psihiatrie clinicĂ, sub redacţia prof. dr. Dan Prelipceanu. (…)