Negru Vodă vine în strai de lumină, cu sfinţi
militari şi domni din cei mari, să ne dea de ştire că au trecut, iată, cinci
veacuri de artă de când zugravul Dobromir din Târgovişte şi-ale lui calfe au aşezat
pe zidurile interioare ale bisericii Mânăstirii Argeşului – ctitoria lui Neagoe
Basarab (1512–1521) – ansamblul decoraţiei, preţios tezaur de artă veche, de un
rafinat gust artistic, care a marcat evoluţia picturii medievale în Ţara
Românească.
Şi timpul şi-a rotit anotimpurile peste
ctitoria cu turle înşurubate în văzduh („din dorul pământului de-a fi mai lângă
cer“, cum ar zice Nichifor Crainic). Şi tot astfel, vreme a trecut, vreme vine şi
ce n-a putut ruina „vecinica trecere“ au ruinat năvălitorii care ne-au tot călcat
pământul înainte de a se muta şi ei sub iarbă, în uitare. Prin 1882, frescele
au fost extrase, cu ocazia restaurării întreprinse sub coordonarea
arhitectului francez André Lecomte du Noüyîntre anii 1875 şi 1887. Era pe vremea când, devenită regat, România se afla
sub „asediul“ arhitecţilor francezi, care ambiţionau să facă din Capitala
noastră un „mic Paris“. Şi-au ivit din schiţele lor Palatul Casei de Depuneri şi
Economii, Palatul Poştei, Palatul Băncii Naţionale, perla perlelor – Ateneul
Român (ca să nu le numim decât pe acestea).
Şi-au mai trecut alţi 130 de ani şi, după
altă restaurare, cele 231 de fragmente de pictură murală sunt redate astăzi
ochilor noştri ca urmare a unui laborios proces efectuat de numeroşi specialişti
pe parcursul celor două decenii de deschidere europeană sub vântul democraţiei
cel mereu schimbător. De data aceasta, coordonarea restaurării s-a făcut de către
prof. univ. Ovidiu Boldura, prof. univ. Dan Mohanu şi Romeo Gheorghiţă. La
Muzeul Naţional de Artă al României, secţia Artă veche românească, a avut loc,
în decembrie, vernisajul expoziţiei „Mărturii. Frescele Mânăstirii Argeşului“,
eveniment de excepţie, prin care timpul ne ajunge cu întregul parfum al celor
cinci veacuri de când lacrima Anei lui Manole se va fi topit 
în ochii larg
deschişi ai voievodului Neagoe Basarab, ai doamnei Despina şi ai fiilor şi
fiicelor lor Teodosie, Ioan, Petru, Anghelina, Stana, Ruxandra, ai lui Mircea
cel Bătrân, ai Fiului omului – Iisus, mare împărat şi arhiereu, ai Botezătorului,
ai Mariei Fecioare dar şi ai celor sfinţi militari împlătoşaţi.
Cele 31 de fragmente de pictură murală (alte
patru, aflate la Patriarhia Română, sunt reprezentate prin fotografii) sunt
expuse de jur-împrejurul unor schele de lemn (superbă metaforă a şantierului fără
de sfârşit nemurit în legenda Mânăstirii Argeşului, bijuterie-unicat a creaţiei
populare de cânt-cuvânt).
Odată
în plus, este de binecuvântat ştiinţa, care a propulsat omenirea pe trepte nebănuite
– de-ar fi numai virtuala reconstituire 3D a poziţiilor ocupate de frescele
expuse în cadrul ansamblului monumental înainte de extragerea lor. Pe zidurile
albe, imaculate, îşi reiau locul, ca-n ziua cea dintâi, chipurile zugrăvite de
meşterul Dobromir, iar coloanele care susţin bolţile deschid cale spre locurile
în care şi-au ales adăstare pentru veşnică odihnă regele Carol I şi regina-poetă
Carmen Sylva, Ferdinand întregitorul de Românie Mare, frumoasa regină Maria. Untouch screen cu o aplicaţie
interactivă permite accesul la desenele şi schiţele realizate de pictorul
Gheorghe Tattarescu la Curtea de Argeş, în 1860, reunite în „Albumul naţional“,
care copiază tablourile votive din interiorul bisericii şi exteriorul
monumentului înainte de restaurare.
Dacă
proiectul scenografic (excelent) semnat de echipa de arhitecţi Abrupt
Arhitectura (Cristina Constantin, Mirela Vlăduţă şi Cosmin Pavel) ne invită pe
noi, vizitatorii Muzeului Naţional de Artă al României, să ne amestecăm printre
calfele, zidarii şi zugravii de altădată, anulând cu o respiraţie cinci veacuri
şi regăsindu-le în straie noi, prin noi, nu mai puţin emoţionant este să ne
oprim privirile şi asupra altor piese de patrimoniu, printre care caftanul lui
Neagoe Basarab, din catifea brodată cu fir din argint aurit, chivotul din
argint ce reproduce biserica, lucrări de grafică din secolul XIX, fotografii
din albumul „Episcopia Curtea de Argeş“, realizat de Carol Popp de Szathmáry în
1866.
La zestrea-tezaur de artă veche românească a
MNAR, s-au adăugat, în amintita expoziţie, două fresce care aparţin Muzeului Naţional
de Istorie a României, precum şi planuri, relevee şi fotografii din perioada
restaurării Mânăstirii Argeşului, aparţinând Universităţii de Arhitectură şi
Urbanism „Ion Mincu“.
Sugerăm ca,
pe parcursul desfăşurării întâlnirii publicului cu arta veche românească (până
la 26 mai 2013), să se organizeze şi un recital „Legenda Meşterului Manole“ (în
limbile română, franceză, engleză), după ediţia realizată de Editura Eparhiei
Argeşului şi Muscelului (2009), asociind picturii arta cuvântului ziditor de
frumuseţe. 
