Dar modulaţiile vocii, ritmul vorbirii, accentele, muzicalitatea rostirii, tot non-verbalul vorbirii – adică – transmite, la rându-i, puzderie de informaţii. El „accesează“, de regulă, subconştientul ascultătorului. Pe lângă greşelile propriu-zise, articularea dificilă a sunetelor, timbrul aspru, neplăcut, neprietenos, accentuările ciudate, stereotipia exprimărilor şi rutina pot să scadă dramatic şi pe neaşteptate ratingul postului respectiv.
Foarte des auzi în relatări de reporter: „Locul în care a avut loc evenimentul X“ (când se poate spune şi „Locul în care s-a desfăşurat evenimentul X“ sau „Locul acţiunii a fost…“). Tot din seria repetiţiilor fără valoare stilistică pozitivă face parte şi prezentarea: „În minutele următoare vă invităm să urmăriţi…“ (variantele aici ar fi încă mai multe, direct proporţionale cu imaginaţia şi creativitatea producătorului). Sărăcia de limbaj trădează lene intelectuală, soră bună cu superficialitatea în explorarea faptelor, cabotinism – care la televiziune se vede şi e extrem de colorat, la radio nu se vede sau – mai nou – se poate şi vedea, dar se percepe şi nu e lipsit de consecinţe. Prin lipsa de grijă faţă de forma şi conţinutul mesajelor transmise prin audiovizualul zilelor noastre, se poate ajunge, treptat, la un veritabil „genocid cultural“, spunea cineva. „Nu avem altă alegere decât a ne prosti sau a închide“, atrăgea atenţia un medic într-o convorbire purtată pe Radio România Actualităţi.

   Revenind la CNA, aflăm că în aceste zile se întreprind studii serioase privind exprimarea pe posturile de radio şi de televiziune. CNA ştie că felul în care „sună“ postul de radio este primul mesaj – extrem de important – pe care-l primeşte radioascultătorul. E cartea de vizită a echipei realizatoare. Conţine date esenţiale despre viziunea, misiunea, valorile şi principiile postului. Ele se adresează subconştientului celui care ascultă şi cresc sau scad, în mintea acestuia, credibilitatea vorbitorilor. CNA se referă pe larg la stânjenitoarele dovezi ale lipsei de cultură care se trădează prin limbaj. Moderatorul în funcţiune îi pune însă o întrebare grea: pentru jurnaliştii care greşesc se poate face câte ceva, dar ce se întâmplă când vin personalităţi la microfon şi comit greşeli de exprimare?

   CNA e de părere că moderatorul va trebui să le atragă respectuos atenţia asupra erorii şi s-o corecteze pe loc. Pare simplu, dar nu e. Care interlocutor de marcă ar suporta un asemenea afront făcut în direct? Când un parlamentar spune, de pildă, în loc de „superior“ – „mai superior“ sau, cum am auzit recent, „mai suprem“, care moderator încremenit de uimire va îndrăzni să-l corecteze?! Pe dialoguri înregistrate se pot opera clasicele tăieturi – riscând, totuşi, acuzaţia de „cenzură“ – dar directul este cu totul altceva. Poate că respectiva persoană nu s-ar supăra vizibil. Dar nu va uita, pentru că orgoliul nu-i dă voie, ci se va răzbuna. O persoană influentă admonestată în direct poate convinge chiar şi CNA-ul că a fost agresată din motive politice de către un moderator, pe post. Cine suportă deci consecinţele unor asemenea întâmplări? Evident, moderatorul. Şi atunci…? Cum vom putea scăpa totuşi de prea numeroasele derapaje lingvistice din audiovizual? CNA are perfectă dreptate. Nu poţi lăsa pe post greşelile ca şi când ar fi exprimări corecte. Nici exprimările tocite, gen „Pentru mai multe amănunte ne-am adresat lui X…“, dar nici, în cazul invitaţilor de marcă, lipsa necesarului „pe“ la multe dintre acuzative, sau răspânditul „avem decât“, „ştim decât“, „vrem decât“ şi alte asemenea. Moderatorul însă nu poate face observaţii, pentru că el se află între ciocan şi nicovală. Pe lângă tact, i se mai cere să fie el însuşi un model de perfecţiune şi – mai ales – să fie recunoscut ca atare. Poate că CNA-ul ar trebui să dea el un bun exemplu şi să amendeze făptaşii, fie şi prin intermediul postului respectiv, care iar urma să expliciteze, repetat, pentru radioascultători, motivele…

   Dreptate are CNA-ul. Dar, are el oare şi curaj?