Televiziunea Română ne-a făcut, de curând, o surpriză plăcută, prezentând, între două meciuri de fotbal, spectacolul Clipe de viață, de William Saroyan. Aparținând Teatrului Bulandra, piesa a fost regizată de Liviu Ciulei în anul 1964 și a fost înregistrată în anul 1967. Din distribuție au făcut parte nume grele ale scenei teatrale românești: Liviu Ciulei, Dan Damian, Petre Gheorghiu, Gina Patrichi, Dumitru Onofrei, Dorin Dron, Dumitru Furdui, Dumitru Dumitru, Gheorghe Novac, Geta Marutza, Ana Negreanu, Cătălina Pintilie, Gheorghe Oprina, Fory Eterle, Mircea Basta, Nicolae Mavrodin, Beatrice Biega, Mihaela Juvara, Mimi Enăceanu, Vasile Florescu, Niculiță Teodoru, Ioana Cocea, Vasile Boghiță, Traian Petruț, Traian Marinescu, Ștefan Batan.
„Clipe de viață” este, în ultimă instanță, o piesă a ratărilor sau a rataților, cu un pronunțat iz cehovian. În perioada aceea, spectacolul a impresionat profund publicul, fiind jucat câțiva ani la rând, cu un binemeritat succes. Tabloul compus de William Saroyan vorbește despre America dramelor mărunte, consumate în taină. Prim-planurile (monologurile personajelor) sunt fixate asupra unor anonimi, năpăstuiți și pierduți în nimicnicie, supuși determinismului social, natural. Pe fundal regăsim aceleași constante ale unei societăți în derivă, scindată între avânt și imposibilitatea regăsirii de sine. O lume a progresului accelerat și a rătăcirii, a omului incapabil să fie înțeles. În ultimă instanță, spectacolul ar putea fi un alt „Azil de noapte”, bineînțeles, la alt nivel, în alți ani, în alt secol, în altă ambianță, în alt continent.
Într-un bar de pe cheiurile din San Francisco, al cărui proprietar este Nick (interpretat de Petrică Gheorghiu), se perindă, pe rând, personajele piesei: un bărbat misterios, care joacă la cursele de cai, câștigând mai mereu (Liviu Ciulei); un bătrân cowboy mitoman (Fory Eterley); un îndrăgostit iremediabil (Dan Damian); un tânăr care își caută destinul (Dumitru Furdui); un fost boxer (Vasile Boghiță); un fost dansator de bar (Dorin Dron); un băiat care vinde ziare. E un spațiu închis, în care singurele evadări permise se datorează alcoolului, muzicii și iubirilor amăgitoare, în timp ce singura autoritate care tinde să reinstaureze ordinea e poliția orașului, reprezentată de un polițist de cartier (Gheorghe Oprina) și un ofițer de la Moravuri Ușoare (Nicolae Mavrodin).
Revăzut acum, după aproape 50 de ani, spectacolul pare fascinant. Acesta se remarcă printr-o mișcare subterană a gândurilor impresionată, prin compoziții foarte cizelate și o interpretare modernă, demnă de cele mai bune scene din lume. Piesa dovedește, încă o dată, că teatrul românesc poate oferi performanțe de neuitat. Aproape toți actorii din distribuție, chiar și cei cu roluri mai mici, reușesc să transmită multe despre viața lor, în apariții pline de miez, fulgurante. Dintre toți însă, trebuie să extrag două siluete. Două compoziții excepționale, ale unor personaje foarte dificile și complexe: cea a lui Liviu Ciulei, în rolul misteriosului Joe, un fel de filosof de ocazie, și cea a Ginei Patrichi, în rolul prostituatei Kitty Duval. Amândouă sunt înfășurate într-un val de melancolie și duioșie ale autorului – armean de obârșie, născut în America.
Regizorul Liviu Ciulei a imprimat spectacolului un ritm lent, înșelător, în care fiecare personaj se scaldă într-o baie de lumină aparte și creează un climat excepțional de adevăr și umanitate.
