Newsflash
Cultură

Classix Festival va avea loc la Iași în perioada 13-19 februarie

de Florentina Ionescu - ian. 11 2022
Classix Festival va avea loc la Iași în perioada 13-19 februarie

Cea de-a treia ediție a Classix Festival va avea loc în perioada 13 - 19 februarie 2022 la Iași.

Organizatorii au anunțat că festivalul se va desfășura în format hibrid (fizic și online), reunind peste 40 de personalități internaționale ale muzicii clasice din 14 țări la Iași. 

Expresii artistice ale Orientului Mijlociu 

Classix_2022_2

Programul festivalului cuprinde opt concerte de muzică clasică desfășurate în locații precum: Palatul Culturii, Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Biblioteca Central Universitară „Mihai Eminescu”, precum și o serie de evenimente conexe (un vernisaj, o proiecție de film, dezbateri, prelegeri și masterclass-uri), se arată într-un comuncat de presă transmis redacției. 

În 2021 a crescut apetența pentru cărți despre stres, anxietate, psihologie 

„Sub semnul instinctelor primordiale care ne ghidează atât simțurile, cât și percepțiile, descoperim o suită de concerte, ansambluri, artiști și lucrări care provoacă și invită la o reflecție asumată. Tematicile abordate în cadrul evenimentelor subliniază feminismul în muzica clasică, autenticitatea și visceralitatea, precum și celebrarea trăirilor umane. Pășind în lumea Classix 2022, vom descoperi frumusețea într-o formă feminină - mistică, plină de putere și gata să impresioneze prin detalii. Instinctul primordial ne va purta spre abandonul temporar al melodiei, îmbrățișând puterea ritmului”, anunță organizatorii.

Programul va fi contrastat de prime audiții absolute sau premiere românești pe de o parte, și de excelența tradițiilor europene, pe de altă parte. Mozart vs. Gubaidulina, Boulanger vs. Beethoven, Ceaikovski vs. Bartok sunt doar câteva dintre „derby-urile” de la Classix 2022. 

Filmul ca mijloc de dialog intercultural 

Hăvard Gimse, Auner Quartet, Grzegorz Niemczuk, Dragoș Cantea, Gustav Rivinius, și alți peste 40 de muzicieni vor însuma un nou summit muzical sincretic la Iași.

„Ne bucurăm și suntem onorați că, în ciuda contextului pandemic, susținerea din partea comunității, a partenerilor și a artiștilor a crescut constant, de la an la an. Acest lucru ne determină să găsim soluții creative pentru a oferi o experiență inedită publicului nostru și ne conferă încrederea totodată că aventura clasică contemporană din acest an a festivalului va atinge noi standarde artistice și organizatorice”, menționează Patricia Butucel, director al festivalului.

Detaliile referitoare la program, artiști și locații, precum și la modalitatea de desfășurare vor fi publicate în curând, în tandem cu evoluția reglementărilor privind organizarea evenimentelor și a posibilității de a crea un spațiu sigur de desfășurare al concertelor.

Biletele și abonamentele la festival pot fi achiziționate online, iar accesul la evenimente se face conform reglementărilor în vigoare.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe