Voi încerca
mai întâi să îl prezint pe iniţiatorul şi coordonatorul cărţii TRANSPLANTUL HEPATIC, dl prof. dr. Irinel Popescu, în cele trei
ipostaze ale sale: om al cetăţii; personalitate recunoscută pe plan naţional şi
internaţional; profesionist şi om de ştiinţă cu o activitate pusă în slujba sănătăţii
semenilor şi a interesului ştiinţific. Când scriu „om al cetăţii“, subliniez
profunda sa implicare în mediul social, ceea ce înseamnă nu numai o
reprezentativitate simbolică, ci acea disponibilitate, creativitate,
participare consumatoare de energie şi timp, timpul – redutabilul său adversar.
Dacă reduc dimensiunea implicării sale la organizarea Centrului de Chirurgie
Generală şi Transplant Hepatic „Dan Setlacec“ din cadrul Institutului Clinic
Fundeni, atunci nu pot să nu adaug capacitatea sa de a-şi alege colaboratori de
calitate, de a-i motiva, de a le stabili obiective clare, dar şi de a le oferi
condiţiile necesare pentru realizarea lor – adică toate atributele pe care le
are un adevărat creator de Şcoală.
Anvergura
naţională profesională şi ştiinţifică îi este recunoscută prin poziţia pe care
o are în prestigioase societăţi: membru titular al Academiei de Ştiinţe
Medicale şi preşedintele secţiei de chirurgie clinică şi experimentală, membru
titular al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, fondator al Asociaţiei
Române de Chirurgie Endoscopică, al Asociaţiei Române de Chirurgie
Hepato-Bilio-Pancreatică şi Transplant Hepatic, cărora le-a fost şi preşedinte,
membru în numeroase colective editoriale ale revistelor ştiinţifice româneşti.
Anvergura sa internaţională este ilustrată prin numeroasele poziţii pe care le
deţine în organismele europene sau internaţionale, între care: Societatea
Europeană de Transplant, Asociaţia Internaţională a Chirurgilor şi
Gastroenterologilor, Academia Europeană de Ştiinţe Chirurgicale, American College of Surgeons,
reprezentant al României în Comisia de Transplant a Consiliului Europei şi,
desigur, poziţia onorantă de membru al Academiei Franceze de Chirurgie.
Nu
pot să omit activitatea sa, deloc uşoară, de alcătuire a legislaţiei de
transplant, de înfiinţare a Agenţiei Naţionale de Transplant în anul 2005,
precedată de fondarea organizaţiei Romtransplant în 1997, al cărei preşedinte
este. De asemenea, trebuie să menţionez faptul că, prin diligenţele sale şi
prin rezultatele profesionale obţinute, Centrul de Chirurgie Generală şi
Transplant Hepatic a devenit centru naţional de formare pentru specializarea în
chirurgie şi transplant hepatic, dl prof. dr. Irinel Popescu fiind
responsabilul naţional pentru formarea în această supraspecializare.
Ca
recunoaştere a contribuţiei sale ştiinţifice, Academia Română i-a decernat
premiul „Iuliu Haţieganu“ pentru lucrarea (efectuată împreună cu dl prof. dr.
Corneliu Dragomirescu) „Chirurgia
miniinvazivă. Tehnici avansate“ şi premiul „Victor Babeş“ pentru „Chirurgia ficatului“ – volum apărut sub
coordonarea sa şi cu participarea a numeroşi autori din ţară şi din străinătate.
O adevărată încununare a activităţii sale editoriale o reprezintă lansarea, în
anul 2009, a seriei complete a „Tratatului Naţional de Chirurgie“ (zece volume,
la Editura Academiei), sub îngrijirea sa şi având drept coordonatori de volum
nume sonore ale chirurgiei româneşti.
În
legătură cu ultima sa lucrare, „Transplantul
hepatic“, apărută în condiţiile grafice de excepţie (Ed. Academiei), sunt
tentat să încep prin a cita cunoscutele versuri ale lui Tudor Arghezi: „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris / încet
gândită, gingaş cumpănită“, deşi, trebuie să recunosc, ultima strofă nu se
potriveşte nicidecum cărţii pe care o prezint: „Pe cât e ghiersul cărţii de frumos / Carte iubită, fără de folos /Tu nu răspunzi la nicio întrebare“. Şi
aceasta pentru că tratatul răspunde cu adevărat tuturor întrebărilor, fireşti
astăzi, legate de transplantul hepatic.
Transplantul
hepatic se integrează în planul mai vast al chirurgiei hepatice, până în prezent
fiind efectuate peste 1.500 de rezecţii hepatice complexe, ceea ce plasează
centrul de la Fundeni în topul mondial al serviciilor cu o asemenea experienţă
acumulată la nivelul unei singure clinici. Realizarea transplantului hepatic în
România este rezultatul unui lung proces, de la instrucţia şi formarea în acest
domeniu, la învingerea prejudecăţilor şi inerţiei, la crearea structurilor care
stau în spatele uneia dintre cele mai complexe intervenţii chirurgicale.
Într-o
manieră inteligentă, cartea este structurată în trei secţiuni: evaluarea şi
monitorizarea pacienţilor pretransplant şi evoluţia postoperatorie, care încadrează
capitolul ce dă forţă materialului, tehnica chirurgicală a transplantului, cu
tot ceea ce înseamnă ea şi cu toate variantele sale – transplant de la donator în
moarte cerebrală, de la donator în viaţă, transplantul cu ficat întreg, ficatul
împărţit, ficatul redus, transplantul „domino“, transplantul de ficat asociat
altor organe. Nu e posibil, în spaţiul avut la dispoziţie, să fac însă o analiză
de conţinut a capitolelor cărţii. Cei interesaţi vor avea numai de câştigat din lecturarea cărţii în integralitatea sa
sau numai a capitolelor de interes. Menţionez, totuşi, că excepţionala
realizare editorială adună sub redacţia profesorului Irinel Popescu nume de
prestigiu ale chirurgiei, gastroenterologiei şi hepatologiei româneşti,
anesteziei şi terapiei intensive, imunologiei, radiologiei şi imagisticii
medicale, morfopatologiei, medicinii interne, pediatriei, cardiologiei,
laboratorului clinic, realizând ceea ce prefaţatorul, profesorul Domenico
Forti, definea „o formidabilă echipă integrată şi o Şcoală care a atins
prestigiul de care se bucură cele mai importante centre internaţionale“.
Colaboratorii profesorului Irinel Popescu sunt, într-adevăr, personalităţi de
elită crescute în această redutabilă Şcoală creată în Institutul Clinic
Fundeni. De altfel, tot materialul este impregnant de ideea lucrului în echipă,
fie că este vorba de echipa din sala de operaţie, fie de echipele care realizează
etapa premergătoare sau cea care succede actului operator.
Mi
se pare, de asemenea, un aspect esenţial grija cu care profesorul Irinel
Popescu abordează ideea continuităţii în cadrul unui astfel de centru, de la
seniorii care coordonează activitatea la mai tinerii dar deja consacraţii
colaboratori, care vor putea oricând să conducă echipa operatorie în faţa unui
un transplant hepatic. Este ceea ce, de fapt, conturează conceptul de Şcoală,
de care profesorul – discipol al marelui chirurg Setlacec –, este atât de ataşat.
O
colaborare îndelungată mă leagă de Clinica de chirurgie generală şi transplant
hepatic. Am găsit aici trăsături comune cu ale clinicii din care provin –
Clinica Medicală III din Cluj-Napoca – în atitudinea faţă de bolnavi. Aceeaşi
deschidere, receptivitate, disponibilitate. Trăsături pe care maeştrii noştri,
profesorii Iuliu Haţieganu şi Octavian Fodor, ni le-au transmis ca pe un legământ
sfânt. Este sugestiv pasajul dintr-unul dintre eseurile profesorului Octavian
Fodor din volumele „În căutarea unor permanenţe“, în care definea raporturile
cu omul în suferinţă: „Nu vă întreb cine sunteţi. Vă întreb ce vă aduce la
mine. Pentru că voi sunteţi prietenii mei, oamenii“.
Sunt
bucuros de a fi fost printre primii care au avut privilegiu de a ţine în mână
acest tratat, de a scrie câteva rânduri despre carte în „Viaţa medicală“, de fi avut şansa să exprim gânduri de admiraţie
despre opera complexă a profesorului Irinel Popescu. Sunt convins că dsa nu şi-a
spus încă ultimul cuvânt în această frumoasă şi plină de neprevăzut aventură
profesională, ştiinţifică şi editorială.