Newsflash
Cultură

Ceva nou, ceva vechi, ceva împrumutat

de Anca FLOREA - apr. 28 2016
Ceva nou, ceva vechi, ceva împrumutat
     Jumătatea lunii aprilie a adus, în viața muzicală, câteva repere interesante, parte raportate la apropiatele Sărbători pascale, parte sub semnul noutății repertoriale sau de concept. De exemplu, Corul de copii Radio, dirijat de Voicu Popescu, a oferit un concert de muzică barocă din creația de factură religioasă, cu o structură deosebită. Au colaborat cu un ansamblu instrumental, „Collegio stravagante“, condus de violonistul Mihail Ghiga, ansamblu din care fac parte și Simona Săndulescu (orgă) și Magdalena Faur (pian). Soliste au fost soprana Florina Ilie și mezzosoprana Andreea Iftimescu, ambele formate cândva în cadrul corului care, anul trecut, a împlinit 70 de ani de activitate performantă. S-au cântat lucrări de Bach și Albinoni, dar și „Stabat Mater“ de Pergolesi.
     La capitolul ansambluri corale, merită amintit faptul că Madrigal, de câțiva ani „preluat“ de Ministerul Culturii, a primit în sfârșit un nou sediu, la etajul trei al Sălii Palatului, chiar în ziua care marca 53 de ani de la primul concert susținut de corala fondată de Marin Constantin, inițial alcătuită din studenți. Deloc întâmplător, sala actuală de repetiții poartă chiar numele maestrului.
     În aceleași zile, Opera pentru copii pregătea o nouă premieră: baletul „Jack și vrejul de fasole“, spectacol semnat de reputata balerină Corina Dumitrescu, cu o scenografie interesantă creată de Bogdana Pascal și proiecții video. Coloana sonoră a fost din nou realizată de balerinul Antonel Oprescu.
     În paralel, la Ateneu, ansamblul „Contemporan“, condus de violoncelistul Marcel Spinei, de decenii stabilit în Grecia, a propus, în cadrul celei de-a XII-a ediții a Festivalului de muzică bizantină și contemporană, o seară dedicată de asemenea sărbătorilor de Paști, sub genericul „Omagiu lui Antim Ivireanul“. La spectacol a participat și corala „Divina armonie“ dirijată de Cristian-Marius Firca. Instrumentiști cunoscuți și grupul „Percussionisti“ și-au adus contribuția pe pagini de M. Spinei, Bartok, D. Popovici, Dinescu, Xenakis, Gheorghe Cucu, Mandicevski, Musicescu sau Danga. Au fost invitați, de asemenea, soliști tineri, precum soprana Elena Dincă sau tenorul Gheorghe Vârban.
     Sub aceeași cupolă, corul Filarmonicii, cu Iosif-Ion Prunner la pupitru, a prezentat o partitură prea puțin cântată la noi, „Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur“ de Rahmaninov, amplă creație cu profundă încărcătură religioasă, asemenea mai cunoscutei „Vecernii“, scrisă pentru cor a cappella.   
     Pe 23 aprilie, de Sf. Gheorghe, îndrăgitul coregraf Gigi Căciuleanu își va serba ziua onmastică pe scenă, acolo unde se simte cel mai bine. Superba sa „Folia, Shakespeare&Co“, prezentată în premieră absolută acum câțiva ani, a fost reluată, dar la Teatrul Național, în seria evenimentelor prin care se onorează cei 400 de ani trecuți de la nemurirea lui Shakespeare. Spectacolul va fi interpretat, din nou, de compania de dans a lui Gigi Căciuleanu.
     Un context în care se înscrie și „serialul“ emisiunilor Radio România Cultural prin care se celebrează două personalități uriașe ale literaturii universale, William Shakespeare și Miguel Cervantes. Pe lângă interviuri, evocări și ample comentarii, teatrul radiofonic va oferi producții cu piese precum „Hamlet“, „Romeo și Julieta“, „Iulius Cesar“, „Richard III“, „Antoniu și Cleopatra“, „Macbeth“ sau „Henric V“, majoritatea readuse pe unde din fonoteca „de aur“. Interesantă va fi și prezentarea unor opere, operete sau chiar musicaluri inspirate din dramaturgia celor doi titani.
     Între timp, ansamblul „Flauto dolce“ efectuează un turneu european, oferind, în Slovacia, Germania, Franța și Elveția, excelentul program de muzică veche din spațiul românesc (secolele XVII–XVIII), pe care și publicul nostru a avut ocazia să-l aplaude în ultima vreme, în diverse orașe din țară. De această dată, rafinații interpreți clujeni vor concerta în catedrale sau la universități din Komarno, Regensburg, Eckvalden, Saint Calais sau Berna. Spectatorii au posibilitatea să cumpere recentul album, ce include mare parte din repertoriul ascultat live în acele spații ideale pentru derularea miniaturilor muzicale cântate pe instrumente de epocă, într-o manieră cuceritoare. Și poate că, în vacanța pascală, melomani români care călătoresc în zonele respective, se vor opri să se bucure de frumusețea muzicii tălmăcite de artiștii noștri în aplauzele publicului european.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe