E ora prânzului. Celebrul Jamie, cel care a
impus alimentaţia sănătoasă în şcolile din Marea Britanie, face mâncare la
TVR2, cu talent şi entuziasm. Evident, nu găteşte pentru o persoană sau două şi
nici nu stă prost cu banii, aşa că are materie primă din belşug. Face friptură
de miel (mielul din imagine e cam mărişor, dar friptura arată bine), fierbe
laolaltă zarzavaturi: cartofi şi morcovi întregi, varză, fasole verde, mai lată
şi mai îngustă, care-şi vor mixa aromele şi aspectul într-un superb tablou de
natură fiartă cu halou olfactiv. Bun cunoscător al gusturilor semenilor, Jamie
adaugă sos de mentă, lămâie, sare, unt şi ulei de măsline virgin. Bogat
condimentat e şi mielul, care capătă o înfăţişare cu adevărat sărbătorească după
ce primeşte peste el roşiile coapte cu vrej cu tot. Nu lipsesc fructele. Jamie
explică tehnicile de tăiat mango. Crestează miezul şi rezultă un produs „cam
retro“. Vorbeşte, râde, lucrează în ritm susţinut. Gustă din toate produsele,
dar nu se îndoapă. Dovada: o siluetă de manechin. Chiar dacă lucrează fără mănuşi,
bonetă, şorţ sau halat, totul, în imagine, exprimă curăţenie şi igienă. Ecranul
devine doldora de forme şi mirosuri îmbietoare. Jamie şi-a construit singur
stilul, îl perfecţionează şi îl impune zilnic întregii lumi. În ciuda tinereţii
sale, a reuşit să fie campion mondial la gastronomie. N-a uitat nici viitorul –
meniurile sănătoase din şcoli.
Breaking
news: şi la noi, la Mamaia, se găteşte. Sub cerul liber. Tocăniţă ungurească
de viţel, preparate din peşte, miel cu dulceaţă de afine şi coniac… Lista
continuă nonstop. Bunătăţi tradiţionale alături de inovaţii, lipsite, însă, de
o publicitate pe măsură. E un fel de concurs între 30 de echipe de bucătari (cărora
li s-au alăturat şi cinci bloggeri mai pofticioşi). Cei 30 de bucătari sunt mai
ales bucătărese. De la autorul tocăniţei de viţel aflăm că aceasta se prepară
„cu ceapă multă, condimente şi mult suflet“. Ca şi Jamie, concurenţii noştri se
străduiesc să aplice cunoscuta lozincă: „Eu gătesc, eu controlez, eu răspund,
adică vorbesc“.
Ora de masă a trecut. Bobby are 12 ani şi îi
dă un pumn dărâmător lui Tommy, care şi-a bătut joc de el. Din prima clipă,
Tommy voia să-i arate că e cel mai tare din clasă. Bobby îşi pierduse părinţii şi
acum se mutase în alt oraş, la unchiul Jeff, fratele tatălui, şi la mătuşa Gayle.
Unchiul, un om bun, sensibil şi drept, nu-l înţelege, totuşi, pe Bobby. I-a
propus băiatului să-l ajute la magazinul său de scule. Bobby şi-a amintit:
„Tata zicea că asta strică la imaginaţie“. Unchiul pufneşte: „Nu spunea şi că
tata l-a ţinut la studii cu asta?!“. Copilul îşi cere iertare. La şcoală are
probleme. E trist. Merge la cimitir, caută bunici. Într-o zi, vede un concurs
de carturi, unde Tommy e în frunte. Visează şi el un cart, aşa cum îl plănuise
cu tata, dar n-au mai apucat să-l construiască. Îl roagă pe unchi să-l ajute.
Morocănos, acesta refuză: „N-avem timp de carturi“. Bobby îşi revede desenele
pe care le-a adus cu el şi, temător, încearcă să i le prezinte lui Jim. Jim e
fost campion la carturi, dar a luptat în Vietnam, de unde „s-a întors schimbat“
şi oamenii spun că e nebun, iar unchiul îl sfătuise să se ferească de el. Jim
respinge brutal orice colaborare. Bobby nu renunţă, face planuri mai amănunţite
şi, în cele din urmă, reuşeşte să-i atragă atenţia fostului campion, care,
impresionat de tăria şi pregătirea băiatului, îl va ajuta, atent, exigent,
copleşit de amintiri şi de recunoştinţă, să-şi construiască singur maşina în
atelierul său. Aici intervine minciuna: Bobby îi spune unchiului necooperant că
s-a înscris la baseball, ca să poată munci din greu la cartul lui. Se
documentează, învaţă, urmează sfaturile lui Jim. La şcoală lucrurile merg din
ce în ce mai bine. Tatăl lui Tommy îi construieşte fiului un cart sofisticat şi
îl îndeamnă pe un ton dictatorial să fie mereu primul. Bobby trăieşte bucuria
lucrului făcut de mâna lui. Unchiul află minciuna, se supără, dar îi trece. Jim
îi spune lui Bobby cele trei principii de bază pentru un campion: să-ţi faci
singur maşina, să ştii s-o conduci şi să priveşti numai înainte. După câteva
accidente, la prima cursă hotărâtoare, Bobby îl va învinge pe Tommy (şi pe mult
prea ambiţiosul său tată), care ignoră cele trei principii. Tommy e un pilot
foarte bun, se pricepe la condus, dar nu şi-a construit singur maşina şi nici
nu priveşte direct înainte – neliniştea îi împinge, imprudent, privirea spre mişcările
rivalului.