…Sunt
întrebări pe care oricine şi le poate pune, altfel nu găseşte căi de evitare,
dar nu oricine poate răspunde mulţumitor. Cine vrea cu adevărat să afle ce se
întâmplă, când se întâmplă ceva nedorit, se gândeşte concomitent la cauze, dar şi
la consecinţe. Dincolo de scandalurile – cu şi fără poliţie – de la bac stau
costurile. Cele din economie sunt mari – arată specialistul. Pentru că
întreprinzătorii se feresc de tinerii lipsiţi de experienţă şi, necolaborând cu
şcoala, au de pierdut. Şcoala nu este adaptată nevoilor mediului de afaceri. Nu
pregăteşte forţă de muncă pentru el. Veriga lipsă ar fi şcoala profesională. Pe
reporter îl interesează şi costurile în destine umane. Reporterul se adresează
ministrului muncii. Cu întrebări fireşti, dar rareori formulate ca atare de
gazetarii noştri. Doamna ministru Mariana Câmpeanu răspunde (nu chiar la toate
întrebările) prin telefon.
Întrebări
de reporter: Ce se va întâmpla cu respinşii
la bac? (Doamna ministru: Primesc ajutor de şomaj, li se oferă posibilităţi
de încadrare, de ocupare, cursuri de formare pentru diferite activităţi
concrete, repetarea examenului de bacalaureat). Realist vorbind, ei vor accesa aceste facilităţi? (Doamna ministru
nu pare prea sigură şi vorbeşte despre facilităţile acordate angajatorilor.)
Ce oferte de locuri de muncă există? (Doamna ministru: în
turism, confecţii, industria alimentară, dar şi în contabilitate sau IT.) Sunt deci mai multe oferte pentru cei fără
studii superioare. Ce rost mai are ca un elev să ia bac-ul? (Doamna ministru – răspuns
neconcludent.). Aveţi o cifră estimativă
pentru absorbţia acestora pe piaţa muncii? (Răspuns corect, dincolo de
„logica“ lui „aprioric nu se poate şti aşa ceva“: Nu) Investigaţiile continuă,
reporterii se schimbă între ei. Gazda postului de radio, Laurenţiu
Colintineanu, graseiază uşor, dar rostirea lui nu strică, ci întăreşte mesajul
în care ni se reaminteşte frecvent, cald, confidenţial, numele postului:
„er-efi“ – RFI – Radio France International. Ei sunt cei care se străduiesc să
răspundă cât mai prompt şi mai corect la întrebarea „Ce se întâmplă?“ completată
cu „De ce s-a întâmplat?“
Tot ei
ne servesc un model exemplar privind felul amănunţit, atent, echidistant în
care pot fi prezentate Revista presei
româneşti, precum şi Revista presei
internaţionale. La RFI pare că funcţionează din plin respectul pentru
„colegii“ de la toate publicaţiile şi, înainte de toate, respectul faţă de
nevoile de informare şi înţelegere ale radioascultătorilor. Printre
comentatorii cei mai plăcuţi şi mai bine documentaţi se numără şi cunoscutul
Matei Vişniec, cu intervenţii în puncte nodale, cu o exprimare plastică,
accesibilă, dar complet lipsită de acea tendinţă, mult prea răspândită la noi,
de a-şi face sieşi reclamă. Ascultându-i pe toţi aceşti veritabili profesionişti,
nu poţi să nu te gândeşti cu încântare că Eugen Preda a înfiinţat la Radio
România o agenţie de un fel aparte: RADOR monitorizează atent presa internaţională,
cu posturi de radio cu tot, precum şi presa românească, inclusiv presa locală –
o bogăţie de informaţii care, servită profesional de specialişti comentatori ar
putea transforma Radio România într-un izvor nesecat de cunoaştere. De gândit,
te poţi gândi la astfel de performanţe, dar în realitate lucrurile stau exact
pe dos: la RADOR se traduc şi se publică integral articole din presa străină
(Pentru cine se traduce cuvânt cu cuvânt şi ce e important şi ce nu e? Care
„abonat“ e în stare să preia esenţialul şi să conceapă el însuşi, pentru care
posturi de radio comentarii lămuritoare, asemeni unui Matei Vişniec?), iar cei
de la Radio România se feresc cu inconştienţă şi aproape cu un soi de duşmănie
de producţiile RADOR. Preferă să-şi facă altundeva şi altcum documentarea. Să-şi
prepare „propriile“ comentarii. Mai costisitor şi mai păgubos pentru toţi. Unii
angajaţi ai radioului public nici nu ştiu, de altfel, cu ce se ocupă RADOR. El ştie?
Şi ar mai fi ceva: RADOR – ar putea fi un nucleu de cercetare ştiinţifică. Nu
pentru un singur om sau pentru o simplă teză de doctorat, cum au fost vreo două
cazuri, ci pentru binele radioului românesc şi internaţional, fie el public sau
privat. Alţii aşa au început şi acum sunt deschizători de drumuri în jurnalism.
P.S. Am gândit toate acestea în preajma zilei
de 14 iulie. Vreo legătură cu Căderea Bastiliei? Niciuna. La mulţi ani, Franţa!
