Încă
de la prima sa ediţie, din 2005, cartea ESENŢIALUL
ÎN ECOCARDIOGRAFIE (autori: prof.
dr. Carmen Ginghină, conf. dr. Bogdan Popescu, şef lucr. Ruxandra Jurcuţ) a
constituit un reper atât pentru cei care învăţau să stăpânească tehnica
(devenind şi parte a bibliografiei pentru atestatul de ecocardiografie
transtoracică), cât şi pentru ecocardiografiştii cu experienţă, care o
utilizează ca pe o carte de referinţă imediată. Conceperea celei de-a doua ediţii
a cărţii, revizuită şi adăugită, a fost determinată de progresele recente ale
metodei şi de creşterea interesului pentru aplicarea ei.
Ecocardiografia
este astăzi o parte integrantă a cardiologiei clinice, cu reguli de efectuare
clare şi aplicaţii în evaluarea diagnostică şi decizia terapeutică – detaliate
precis în ghidurile şi documentele de consens ale societăţilor savante apărute în
ultimii ani, dedicate fie tehnicii, fie diverselor entităţi patologice.
Teritoriul
ei s-a extins şi în afara laboratoarelor de ecografie – în camerele de gardă,
departamentele de urgenţă, sălile de operaţie, secţiile de anestezie – terapie
intensivă, laboratoarele de cateterism şi electrofiziologie, ecocardiografia
devenind „stetoscopul secolului XXI“. Această „expansiune“ a crescut interesul
lumii medicale pentru aprofundarea teoretică şi aplicarea corectă a metodei.
Există
o întreagă literatură pe temă care oscilează între a prezenta analitic
multiplele metodologii de explorare ultrasonografică sau a sintetiza şi
exemplifica simplu, cu viză practică directă aplicaţiile tehnicii. „Esenţialul în
ecocardiografie“ se înscrie pe această ultimă linie, ea propunându-şi să rămână
un „îndrumar“ de ecocardiografie. Structura cărţii a fost subsumată acestei
idei: noţiunile sunt expuse succint, tabelele şi schemele încearcă să ordoneze
permanent informaţia, iar sfaturile practice revin cu obstinaţie în text; în
plus, forma vine să sprijine fondul, cartea încape în buzunarul halatului,
fiind voit prietenoasă şi uşor de utilizat în activitatea cotidiană.
Această
a doua ediţie păstrează structurarea cărţii pe entităţi clinice – dar îmbogăţită
prin adăugarea a trei capitole noi (Endocardita
infecţioasă, Bolile aortei, Mase intracardiace), prin aducerea la zi a
datelor privind tehnicile clasice şi prin înglobarea în descriere şi ilustrare
a tehnicilor mai noi (de tip Doppler tisular, speckle tracking, ecografie tridimensională). Imaginile ecografice,
îmbogăţite mult faţă de ediţia anterioară, provin de la cazurile proprii –
uneori clasice, alteori în afara obişnuitului –, conferind astfel cărţii prospeţime,
atmosferă de „viaţă reală“. În plus, a fost inclusă, acolo unde este util,
imagistică oferită de ecografia transesofagiană, ecocardiografia de efort. Întreaga
informaţie respectă şi citează ghidurile actuale ale societăţilor savante.
Grupul de autori îi include pe cei care au
scris volumul anterior (toţi aflaţi în progres – pe o altă treaptă a evoluţiei
lor profesionale şi academice) plus patru noi nume. Echipa de autori reprezintă
toate ipostazele perfecţionării în cardiologie – de la rezident la profesor –
ceea ce dă şi o anumită savoare textului. Autorii aparţin Clinicii de
Cardiologie a Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. dr. C.
C. Iliescu“, au beneficiat de instruirea în Euroecolab
– primul laborator acreditat european din România – şi de perfecţionări în alte
centre de elită din Europa, şi sunt toţi autori de articole originale (care se
regăsesc în Bibliografia cărţii). Se
continuă astfel o tradiţie: în Spitalul Fundeni a început practicarea
ecocardiografiei, s-a scris prima carte pe această temă în România (prof. dr.
E. Apetrei), iar în această clinică se desfăşoară permanent un program riguros
de instruire în ecocardiografie conform standardelor Asociaţiei Europene de
Imagistică Cardiovasculară – în condiţiile existenţei unei patologii de o
diversitate extraordinară.
De
menţionat prezentarea grafică deosebită a cărţii, perfect pusă în slujba scopului
acesteia (carte cu spiră, în format de buzunar, cu o imagistică excelent redată),
datorată Editurii Medicale Antaeus.
Orice
lectură de carte medicală trebuie completată cu experienţa efectuării directe şi
interpretării personale la bolnav a metodei, lucru valabil şi pentru acest
volum. O carte sintetică şi completă precum aceasta poate însă facilita şi susţine
practica ecocardiografiei, devenind ea însăşi un instrument preţios.