Cunoscut în primul rând ca fotograf, Carol Popp de Szathmári (1812-1887) este artistul de al cărui nume se leagă sărbătorirea Zilei fotografiei în România, la 11 ianuarie, data nașterii sale în Clujul austro-ungar. Acest moment a fost adesea menţionat în paginile publicaţiei noastre, graţie evenimentelor dedicate, organizate de-a lungul anilor de Institutul Balassi din București.

Fiind considerat între primii fotoreporteri de război, activând ulterior și ca fotograf oficial al curţii domnești, iar după aceea al Casei Regale de la București, Szathmári a studiat dreptul și artele la Viena. A ales ulterior să trăiască la București, un oraș mult mai atrăgător pentru el din punct de vedere artistic, datorită amestecului de influenţe orientale între care începeau să se insinueze discret, la jumătatea veacului al XIX-lea, obiceiurile apusene.

Călător pasionat și interesat de detaliile locurilor pe care le străbătea, dar și de oamenii pe care îi întâlnea, și-a folosit arta pentru a surprinde cât mai multe amănunte, cu sensibilitatea, acurateţea și spiritul poetic ce îl caracterizau. Aceste trăsături ne apar cât se poate de clare în expoziţia de grafică deschisă până la 18 octombrie 2020 la Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuţescu-Storck (parte componentă a MMB), și intitulată „Carol Popp de Szathmári, desenator și acuarelist”.

 Incursiune în creaţia unui artist COMPLEX

        Legătura dintre Szathmári și muzeul Storck este una de familie, cele 20 de lucrări expuse, din Colecţia de artă grafică a MMB, provenind de la fiul artistului, pictorul Alexandru Satmari, căsătorit cu Ortansa, sora Ceciliei Cuţescu-Storck, care a moștenit întregul patrimoniu al artistului.

        Deși restrânsă, expoziţia ne apropie de două dintre direcţiile de creaţie vizuală ale lui Carol Popp de Szathmári. Portretele sale de ţărani au un pronunţat caracter de documentare etnografică, utile pentru specialiști, dar și pentru simplul vizitator interesat de povești din trecutul meleagurilor sale. Atenţia pictorului se concentrează mai mult asupra detaliilor vestimentaţiei personajelor sale, amănuntele și trăirile chipului fiind lăsate în plan secund. Vedem astfel costume din Oltenia, Teleorman, Muntenia, Bucovina, și chiar de la Belgrad. Peisajele în acuarelă ne prezintă o altă dimensiune a creaţiei artistului. Aici îi simţim sensibilitatea, înclinaţia spre poezie și romantism, care erau de altfel obișnuite în epoca în care acesta a trăit.

Cursuri de râu, chilii și mănăstiri, staţiuni pitorești, sunt tot atâtea puncte de interes în faţa cărora poposim, încercând să le suprapunem peste imaginile cunoscute, și să găsim totodată atmosfera care l-a făcut pe pictor să se oprească pentru a le imortaliza.