La TVR Cultural se transmite o emisiune pentru copii. Cineva aici, adică prezentatoarea, crede că e de-ajuns să fii tânără, blonduţă, să te costumezi în Albă ca Zăpada, să te machiezi cu un zâmbet amabil, ca lumea să stea cu ochii lipiţi de ecran când spui că eroina cunoscutului basm e „drăguţă“, fără să ştii, de fapt, cui te adresezi şi de ce. Ai putea dori, de pildă, să farmeci copiii cu un spectacol al Teatrului „Puc“ din Cluj-Napoca transmis integral. Sau ai putea folosi fragmente din spectacol ca să afle copiii ce au de făcut un regizor, un actor, un scenarist… Ai putea să-i ajuţi, chiar, să-şi construiască un teatru de păpuşi mai mic… Dar, nu amesteca, rogu-te, intenţiile, ca şi când n-ai şti ce vrei şi pentru cine, că se zăpăcesc şi pot izbucni în plâns telespectatorii.

   Prezentatoarea îşi începe prestaţia încadrată de două invitate – voci clujene din basmul cu păpuşi – despre care dovedeşte însă că nu ştie absolut nimic, pentru că le întreabă pe dânsele cum se numesc şi ce personaje interpretează.

   În treacăt şi superficial privite, iată cum arată câteva fragmente din spectacolul transmis pe scurtătură şi împănat cu „povestirile“ prezentatoarei: …Mama vitregă nu-i păpuşă, e doar o umbră. (Program de austeritate?) Pentru celelalte personaje apar însă păpuşi veritabile, însoţite de mânuitori umani, vii, în mantii negre. (Aceste „umbre“ te pot duce cu gândul la teatrul japonez tradiţional, sau îţi pot trezi spaima de tâlhari.) Introducerea nu durează mult. Se ajunge imediat în casa piticilor. Paturi mici, dezordine. Albă ca Zăpada, săltată de mânuitor, trece la mătură. Apoi adoarme obosită şi apar piticii. Dimensiuni reduse, figuri de adulţi versaţi, nasuri roşii, bărbi, voci de copii şi voci decrepite, în amestec. Dar, să vedeţi, piticii sunt numai şase. Al şaptelea, „cel mai învăţat“ va apărea abia la urmă, aflăm, „împreună cu Îngeraşul“. E „găselniţa viziunii regizorale“. Ceva-ceva din al şaptelea pitic (fără Îngeraş) ni se arată şi nouă: jovial, cu barba albă oarecum sfâşiată, pare mai degrabă un cerşetor cu vad bun. Trei ediţii de vrăjitoare avem. Nu sunt păpuşi. Doamnele cu voci vrăjitoreşti apar în carne şi oase. De două ori vine o hoaşcă (fleaţă, Albă ca Zăpada primeşte de la ea armele crimei, mai întâi brâul, apoi pieptenele), iar mărul otrăvit i-l plasează una mai tânără. Dar ce e cu Prinţul? El are părul lung, blond, intră în cadru călare pe cal şi vorbeşte ca un adolescent cu vocea în schimbare. Copiii telespectatori sunt invitaţi, hodoronc-tronc, să-i spună prinţului „Bună ziua!“ Se poartă ca un bezmetic. Nici nu se ridică bine Albă ca Zăpada din coşciug şi el o cere de nevastă. Regizorul, în schimb, Decebal Marin, e „profesor la UNATC, secţia de păpuşerie Bucureşti“. Prezentatoarea ispiteşte, în final, copiii cu premii „foarte interesante“. (Limbajul de lemn n-a ieşit o clipă din scenă.) Laudă o carte care e scrisă „pe înţelesul (nu spune al cui) şi pentru ca voi să fiţi foarte atraşi de matematică“. Fericită că s-a făcut ora plecării, îşi ia rămas bun de la noi, telespectatorii: „Prichindeii mei, eu sunt Adriana!“. Nu mă formalizez. Nici copilul care zilele trecute îl socotea pe Făt-Frumos „criminal în serie“ pentru că i-a tăiat pe rând balaurului toate cele şapte capete nu s-a sinchisit că l-a făcut „prichindel“.

   …Dezbrăcându-se de Albă ca Zăpada, Adriana cea-prea-puţin-exigentă-cu-ea-însăşi crede că şi-a îndeplinit cu cinste sarcina de serviciu.

   …Noroc că la „Publicitate“ apare prompt o obeză matură care, trosnindu-şi viguros degetele, ne îndeamnă: „O frecţie care te pune pe picioare!“.