Canalul Dunăre – Marea Neagră a fost cel mai mare lagăr de muncă forţată din România, un simbol al terorii comuniste. Nici breasla medicilor (şi a studenţilor medicinişti) nu a fost ocolită de aşa-zisa reeducare prin muncă, dictată de „mai marii“ acelor vremuri. Într-un articol semnat de Madeleine Karacaşian aflăm povestea Canalului.

"> Canalul morţii - Viața Medicală
Cultură

Canalul morţii

de Madeleine KARACAŞIAN - apr. 18 2013
Canalul morţii

Canalul Dunăre – Marea Neagră a fost cel mai mare lagăr de muncă forţată din România, un simbol al terorii comuniste. Nici breasla medicilor (şi a studenţilor medicinişti) nu a fost ocolită de aşa-zisa reeducare prin muncă, dictată de „mai marii“ acelor vremuri. Într-un articol semnat de Madeleine Karacaşian aflăm povestea Canalului.

   Canalul Dunăre – Marea Neagră. Un cimitir programat este titlul expoziţiei realizate de Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului, deschise recent la galeria „Dialog“ din Capitală, la împlinirea a două decenii de la inaugurarea Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet. Expoziţia conţine, pe numeroasele panouri, documente de epocă, fotografii şi ample explicaţii despre toţi acei oameni socotiţi „duşmani ai poporului“ – femei şi bărbaţi, tineri şi bătrâni, preoţi, ofiţeri, profesori, studenţi, ingineri, medici, savanţi, politicieni, muncitori, chiaburi, funcţionari, comercianţi, fabricanţi, boieri, partizani sau fugari urmăriţi de Securitate.
   Ordinul de construire a Canalului Dunăre – Marea Neagră fusese primit de autorităţile comuniste ale vremii de la Stalin. Canalul a luat naştere la 25 mai 1949, când s-a adoptat decizia de demarare a lucrărilor. El urma să fie, după Suez şi Panama, cel de-al treilea din lume. Canalul Marea Albă – Marea Baltică, din 1932–1933, fusese un şantier sovietic faraonic sortit eşecului, care şi-a găsit un epigon în Canalul Dunăre – Marea Neagră. De fapt, ideea construirii unui asemenea canal îi aparţinuse, în 1844, lui Ion Ionescu de la Brad, preluând ideea unui diplomat englez, din 1837. Savantul român preconiza scurtarea navigaţiei dintre Dunăre şi Mare, pe ruta Cernavodă – Constanţa, fertilizarea pământului arid al Dobrogei şi dezvoltarea portului Constanţa. Indicaţia lui Stalin avea în vedere un traseu de la Cernavodă la Midia. Numai că, în situaţia în care se afla România după război, construirea acestui canal însemna „ori utopie, ori sinucidere“ şi avea să devină un simbol al terorii comuniste de la începutul anilor ’50. Trecerea de la utopie la genocid s-a realizat prin Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, semnat de acad. C. I. Parhon, preşedintele Marii Adunări Naţionale, prin care se instituiau unităţile de mun­că pentru cei ce „primejduiesc sau încearcă să primejdu­iască regimul de democraţie populară“. S-au înfiinţat astfel lagăre în care erau adunate, fără nicio justificare, sute şi sute de persoane, condamnate fără proces, doar pe baza unor „liste negre“.
   De pe panourile expoziţiei aflăm că, dacă la început Canalul era descris ca un loc idilic, unde tinerii se duceau să lucreze voluntar, să-şi ia diplome universitare doar în doi ani şi să se bucure de tot „confortul“, cu cluburi şi cinematografe, în final el a devenit cel mai mare lagăr de muncă forţată din România, cu zeci de mii de deţinuţi aduşi acolo pentru „reeducare“. Locuiau în barăci sordide, înconjurate de sârmă ghimpată, muncind până la 12–14 ore pe zi, păziţi de soldaţi înarmaţi. De la organizatorii expoziţiei (Academia Civică) aveam să aflu că una dintre categoriile cele mai năpăstuite de represiunea comunistă a fost aceea a medicilor şi studenţilor medicinişti.
   Colonia Peninsula, una din cele 14 colonii de muncă forţată, număra în jur de 8.500 de deţinuţi, iar din cauza condiţiilor aspre şi a tratamentului a fost denumită „Valea Neagră“. Din panourile expoziţiei, am reţinut numele unor slujitori ai lui Hipocrat. Spicuim câteva nume: conf. dr. Radu R. Portocală, studenţii Horaţiu I. Ciortin, Sabin Ivan, Vasile Matei etc. Dintre cazurile de medici, l-am reţinut pe cel al chirurgului prof. dr. Ioan I. Simionescu, fiul unui preot moldovean, umilit şi supus celui mai înjositor tratament. El nu-şi putea renega şi condamna trecutul de luptător pentru binele neamului său. Când a ajuns la capătul deznădejdii, şi-a pus capăt zilelor, încercând să treacă de cordonul de pază al şantierului, pentru ca apoi un subofiţer de securitate, coman­dan­tul pazei, să-l împuşte mortal pe fugar. Vestea s-a răspândit în toate locurile de detenţie din ţară, moartea doctorului Simionescu având răsunet naţional şi generând chiar un protest internaţional. „Prin dispariţia celui asasinat, chirurgia românească şi chiar mondială au suferit o pierdere imensă“, spunea prof. dr. Amza Jianu. Astăzi, numeroase lucrări ale unora dintre supravieţuitori depun mărturie (şi) despre cazul tragic al acestui medic, căzut victimă Gulagului românesc de inspiraţie sovietică.
   De subliniat că printre medicii MAI care lucrau în aceste lagăre, au existat unii care-şi făceau datoria, reuşind să salveze multe vieţi, făcând intervenţii chirurgicale, flancaţi de agenţi ai Securităţii, uneori aducând pe ascuns medicamente strict necesare celor bolnavi. Prin caracterul umanist al profesiei lor, prin jurământul care îi obliga să-şi trateze pacienţii cu egală compasiune, chiar dacă aceştia erau socotiţi „duşmani ai poporului“, medicii deveniseră ţinta predilectă a celor ce doreau să lichideze orice urmă de împotrivire sau de inaderenţă la programul regimului comunist.
   La vernisajul expoziţiei, poeta Ana Blandiana şi-a amintit cu emoţie cum, în 1993, a predat la Consiliul Europei proiectul creării Memorialului de la Sighet (din care face parte şi actuala expoziţie) şi cât de mândră a fost, în 1998, când înaltul for continental a plasat acest prim memorial al comunismului din lume printre principalele locuri de păstrare a memoriei europene, alături de Memorialul de la Auschwitz şi Memorialul Păcii din Normandia. Romulus Rusan, curatorul expoziţiei, a prezentat cele 22 de panouri foto-documentare, care redau în imagini ceea ce a fost cu adevărat Canalul Dunăre – Marea Neagră. La început, au fost aduşi 40.000 de deţinuţi politici din închisori de pe tot cuprinsul ţării, numărul acestora depăşind ulterior 100.000.
   În mai 1952, Gheorghe Gheorghiu-Dej a primit ordin de la Stalin să închidă şantierul Canalului. Pentru justificare, conducătorii români au invocat „sabotajul şi acţiunile contrarevoluţionare ale duşmanilor poporului“. Procesul a avut loc la Constanţa, soldat cu condamnări şi execuţii. Trebuie avut în vedere că, pentru realizarea marelui proiect, fuseseră aduşi specialişti experimentaţi în conducerea lucrărilor. Printre aceştia s-au aflat şi inginerii Gheorghe Garofeanu şi Emilian Hossu (primul, tatăl Ruxandrei Garofeanu, iar al doilea, tatăl lui Valentin Hossu-Longin). Procesul „ban­dei de sabotori şi diver­sionişti de la Canalul Dunăre – Marea Neagră“ l-a preocupat vreme îndelungată pe scriitorul Valentin Hossu-Longin, preocu­parematerializată prin volumul de proză-document Canalul morţii – Martor. Taţii celor doi au fost victime ale unor acuze inventate de sabotaj şi diver­siune, fiind judecaţi şi con­damnaţi la câte 25 de ani de muncă silnică.
   Canalul a devenit un simbol al terorii comuniste. Acest uriaş lagăr, menit să irige Dobrogea, „a udat pământul cu sânge şi lacrimi“. Cercetătorii au reuşit să identifice 839 de morţi, plus 1.304 de „dispăruţi fără urmă“, care şi-au găsit sfârşitul în gropile comune. „Canalul devenise groapa fără cruci, înainte de a fi canal navigabil“, scrie V. Hossu-Longin.
   La lansarea volumului, au depus emoţionante mărturii urmaşii celor doi ingineri, iar cartea-document a fost comentată de scriitorul Nicolae Prelipceanu.
   Toţi cei prezenţi la expoziţie şi la lansarea volumului au aflat adevăruri cutremurătoare despre acest „cimitir programat“, care a fost Canalul de tristă aducere aminte, reluat şi finalizat ulterior, cu alte sacrificii, în anii dictaturii ceauşiste.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe