Newsflash
Cultură

Cadouri muzicale îmbrăcate în poleială

de Anca FLOREA - dec. 5 2016
Cadouri muzicale îmbrăcate în poleială
    Iubitorii muzicii s-au bucurat săptămâna aceasta de câteva seri atractive de muzică și dans. Astfel, afișul Operei Naționale a propus, la 23 noiembrie, un triptic alăturând lucrări coregrafice semnate de maeștri ai genului. Jerome Robbins a prezentat „In the night” pe muzică de Chopin, William Forsythe a semnat coregrafia părții a doua – „In the middle, somewhat elevated”, în timp ce ultima parte – „Temă cu variațiuni” – a fost creată de George Balanchine pornind de la o suită de Ceaikovski. Am avut parte de o călătorie prin spațiul dansului contemporan, încheiată în pași eleganți, ce readuc parfumul baletului neoclasic, perucile și reverențele „de epocă”, în interpretarea unor tineri de real talent.
    A doua zi a urmat, în foaierul Operei, un popas prin „Les chemins de lʼamour”, fragmentele citite din scrisori de dragoste semnate cândva de Stendhal, Baudelaire, George Sand, Flaubert sau Hugo alternând cu miniaturi vocale sau arii din opere compuse de creatori francezi, abordate de soprana Marta Sandu și tenorul Lucian Corchiș, în compania pianistei Mădălina Florescu. Au fost și lucrări interpretate de cvartetul „Elite” sau de flautista Nicoleta Amzulescu, instrumentiști de marcă ai teatrului liric.
    La 25 noiembrie, „baletomanii” ovaționează reluarea spectacolului „Lacul lebedelor” de Ceaikovski, în viziunea lui Gheorghe Iancu și beneficiind de o distribuție excelentă. Cei prezenți în sală vor avea parte de surprize cu siguranță plăcute, pentru că în dublul rol Odette-Odile va apărea Flavia Stocchi din Italia, Regina va fi Corina Dumitrescu, iar balerinii vor inversa acum rolurile. Astfel, Ovidiu Matei Iancu a fost Siegfried și va fi Deirfgeis, în timp ce Robert Enache va trece de la alter ego-ul prințului la Siegfried. Este un semn că ansamblul de balet al ONB a revenit la forma și componența „de vârf”, dar și că spectacolele coregrafice sunt mult mai prezente în repertoriul curent al stagiunii.
    O primă nouă producție care pare, în ciuda unor rezerve, să fie „de cursă lungă” este „Bărbierul din Sevilla” de Rossini. De asemenea, se pregătesc și alte partituri care, deși nu ar trebui să lipsească din structura repertorială a unui teatru de anvergură, nu figurează de ani buni în portofoliul ONB. Vom vedea însă ce ne va aduce anul viitor.
    Vorbind despre tentația baletelor de tradiție și a programelor specifice sărbătorilor de iarnă, trebuie spus că firme diverse au oferte ce par a fi extrem de atractive. Cu toate astea, se observă din nou prezentarea unor creații precum „Lacul lebedelor” ca fiind interpretate de artiști de la mari ansambluri rusești, când în realitate sunt trupe alcătuite prin alăturarea unor balerini din diverse teatre, tocmai în vederea unor turnee periodice. De asemenea, se face reclamă unor orchestre de la Viena – de la Palatul Schönbrunn sau de la Konzerthaus – care vor concerta și la noi, ceea ce poate să fie agreabil, dar nicidecum nu e vorba de ansambluri „de renume”. De altfel, nici Orchestra „Johann Strauss” nu poate fi cotată astfel, mai ales că există nenumărate formații cu aceeași denumire. Din păcate, de-a lungul anilor am avut destule dezamăgiri, uneori majore, asistând la spectacole sau concerte recomandate ca fiind susținute de artiști excepționali, constatând că puteau fi considerați, în cel mai bun caz, mediocri.
    Cei care au lansat programul național de educație prin muzică „Cantus Mundi” au anunțat că preconizata gală „Nicio școală fără cor”, care urma să aibă loc la 26 noiembrie, s-a amânat pentru 12 decembrie, mutându-se de la Sala Radio la Opera Comică pentru Copii.
   Se apropie sărbătorile și, printr-o regulă nescrisă, se înmulțesc ofertele în plan muzical. La Filarmonică se cântă, la 24 și 25 noiembrie, monumentala Simfonie nr. 5 de Mahler sub bagheta lui Camil Marinescu, dintotdeauna atras irezistibil de un asemenea repertoriu pretențios. La ONB se va readuce „Traviata” la 27 noiembrie, pregătindu-se o premieră coregrafică extrem de interesantă, în timp ce la Opera din Constanța, la 25 noiembrie, binecunoscutul dirijor Gheorghe Stanciu va aniversa 40 de ani de activitate printr-un concert în cadrul festivalului ajuns acum la ediția 43.
    La Opera Română din Cluj se repetă pentru noua producție cu „Puritanii” de Bellini, un spectacol care se anunță încărcat de surprize. Opera pentru copii va invita publicul bucureștean, pe 3 și 4 decembrie, să redescopere baletul „Spărgătorul de nuci”de Ceaikovski – „piesă de rezistență” și de sezon. În același timp, ansamblurile orchestrale pregătesc deja programe cu muzică lejeră pentru perioada Crăciunului, la fel și Corul Academic sau Corul de copii Radio, care ne vor încânta, ca în fiecare an, cu un repertoriu variat de colinde și nu numai.
    Este semn că vom fi, în continuare, „ocupați”, că serile noastre se vor împărți între sălile de operă și cele de concert, ascultând, cu siguranță, muzică bună, în interpretări cel puțin interesante.

  

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe