Între toate marile momente ale unui an creştin, sărbătoarea
Paştelui – adică a Învierii Mântuitorului Hristos – este de departe cea mai însemnată,
cea care defineşte esenţa credinţei noastre. Însă dincolo de modul în care
fiecare percepe şi se umple de minunea acestei zile, ea se constituie şi într-un
prilej de bucurie colectivă, de sărbătorire în grup – fie el restrâns, în
familie, sau extins, al unei întregi comunităţi – de împărtăşire a unor sentimente
şi de transmitere a tradiţiilor.
În spiritul acestei idei a comunităţii, a comuniunii şi a
continuităţii unor obiceiuri, Centrul Cultural al Ungariei la Bucureşti a
organizat o serie de manifestări speciale, într-o frumoasă sâmbătă de început
de primăvară, cu un soare prietenos, în oraşul ce era pe cale să se acopere cu
totul de flori, manifestări reunite sub genericul În ajun de Paşti. În
felul acesta, de la copii până la bunici, bucureştenii de toate vârstele au
putut să găsească un motiv pentru a păşi pragul casei culturii maghiare,
instituţie care, din 2011, a trecut din subordinea ministerului maghiar de externe
sub egida Institutului Bálassi. Această organizaţie are ca scop susţinerea şi promovarea
limbii şi a culturii maghiare în lume şi poartă numele unei personalităţi din
perioada Renaşterii, Bálint Balassi (1554–1594), poet şi cunoscător al mai multor
limbi străine, în acord cu spiritul epocii sale, considerat a fi primul exponent
al poeziei şi literaturii scrise în limba maghiară.
Revenind la sărbătoarea de la Bucureşti, ea se simţea
peste tot, în toate spaţiile pe care gazdele le deschiseseră pentru public, mai
multe decât la momente similare din trecut, în fiecare loc domnind forfota şi
agitaţia deloc obositoare, plăcute datorită stării de bine care se vedea pe chipurilor
tuturor celor prezenţi. După-amiaza a început cu deja tradiţionalul atelier de încondeiat
ouă, deschis în special copiilor, dar care îi acceptă cu mare drag şi pe cei
care poartă de acum copilăria numai în suflete. Urmărind cu atenţie indicaţiile
specialiştilor, participanţii reproduceau unul din modelele împrăştiate peste
tot sau chiar îndrăzneau să creeze desene proprii, care prindeau viaţă pe oul
deja fiert în urma aplicării de ceară fierbinte cu ajutorul unui instrument
special. Venea apoi etapa vopsirii propriu-zise, când scufundarea în culoarea
caldă ducea la topirea cerii, ceea ce făcea ca modelul creat anterior să se dezvăluie
în alb sau roz pe fondul predominant roşu.
Cei care nu s-au implicat activ la acest atelier, preferând
poziţia de observatori, au avut şi posibilitatea parcurgerii expoziţiilor
deschise în această perioadă. Prima dintre ele, vernisată la 15 martie a.c., cu
ocazia zilei Ungariei, este dedicată artistului plastic Victor Vasarely, născut
Vásárhelyi Gyözö (1906–1997), care a trăit şi a creat la Paris. Aparţinând
curentului Op-art, opera lui Vasarely este un punct de referinţă al genului, foarte
apreciată de iubitorii de artă abstractă din întreaga lume. Este un eveniment
deosebit să ne putem bucura, la noi acasă, de 75 dintre lucrările artistului,
după cum sublinia la vernisaj dl Mihai Oroveanu, directorul Muzeului Naţional
de Artă Contemporană. Cea de-a doua expoziţie, cu un cu totul alt caracter, era
în ton cu evenimentul pe care ne pregătim să îl întâmpinăm. Muzeul Etnografic Haszmann
Pal din localitatea Cernat, judeţul Covasna, filială a Muzeului Naţional
Secuiesc din Sfântu Gheorghe, a adus la Bucureşti o parte din exponatele sale, în
special colecţia de ouă încondeiate, dar şi alte obiecte tipice zonei, mai ales
acelea pe care femeile le folosesc în timpul tuturor activităţilor desfăşurate
pentru pregătirea şi primirea cuvenită a marelui praznic al Învierii Domnului,
pentru că întotdeauna femeile sunt acelea care asigură continuitatea şi
transmiterea tradiţiilor şi obiceiurilor, într-un cuvânt a spiritului sărbătorii.
Şi pentru că orice reuniune festivă care se respectă nu
poate să existe fără masă şi dans, ele nu au lipsit nici de această dată.
Gazdele ne-au oferit gustări de post, cu mai multe feluri de zacuscă şi gem făcute
în casă, şi apoi ne-au poftit la joc. Tonul a fost dat de tinerii din formaţia Bercsényi,
care, deşi departe de locul de baştină, au înţeles să îşi păstreze identitatea şi
tradiţiile în vreme ce îşi fac studiile la Bucureşti. După ce au oferit o
demonstraţie iniţială a ritmurilor şi paşilor utilizaţi cel mai des, pe melodii
saltăreţe sau mai lente, toţi cei prezenţi au fost invitaţi să intre în horă,
pentru ca bucuria deosebită a dansului să devină a tuturor, chiar şi a celor
care nu aveau origini ungureşti. Astfel s-a încheiat, în amurg, o după-amiază
care a avut menirea să ne aducă în dispoziţia potrivită pentru a primi în casă şi
în suflet minunea cea mare care stă să se săvârşească şi de această dată pentru
noi.
Fie ca Învierea lui Hristos să aducă
pentru fiecare dintre noi bucurie şi lumină!
