Alături de lalele, saboţi şi mori de vânt, bicicleta este unul dintre simbolurile societăţii olandeze. Cele mai multe şi mai variate biciclete din lume, peste 18 milioane, se află în Olanda, iar vânzările de biciclete noi, dar şi second-hand, cresc de la an la an. Mersul pe bicicletă se învaţă din copilărie şi fiecare familie are cel puţin o bicicletă. Aceasta este folosită de toate păturile sociale şi încă mai pot fi văzuţi înalţi funcţionari de stat care vin la birou pedalând... Numeroase instituţii au biciclete de serviciu şi oferă angajaţilor asemenea mijloace de deplasare la preţ redus sau gratis, ca prime sau cadou. Profesioniştii din sănătate (medici – în special de familie, asistenţi medicali, farmacişti, fizioterapeuţi, asistenţi sociali, psihologi etc.) folosesc intens bicicleta pentru vizite la domiciliu. Infrastructura Olandei este peste tot adaptată mersului pe bicicletă (rastele, parcări şi drumuri speciale) iar circulaţia bicicletelor este reglementată în amănunt.    

   Bicicleta şi uzul ei fac parte din cultura şi mentalitatea olandezilor şi poate din aceste motive nu pot trece neobservaţi cei care nu pot merge pe bicicletă. Mersul pe bicicletă este considerat a fi o mişcare complexă, care solicită coordonare, echilibru şi cadenţă. Boala Parkinson, afecţiune neurodegenerativă progresivă şi cu evoluţie cronică, afectează în mare măsură mobilitatea. Ea este dificil de diagnosticat în stadii incipiente şi uneori greu de diferenţiat de parkinsonism. Neurologii de la Universitatea Medicală din Nijmegen (Universitair Medisch Centrum St. Radboud) au publicat, la începutul anului, în revista The Lancet, rezultatele unei cercetări mai puţin obişnuite, intitulată: The „bicycle sign“ for atypical parkinsonism (Aerts MB, Abdo WF, Bloem BR). Ei au avut ideea să întrebe un lot de pacienţi cu simptome de Parkinson, care s-au prezentat pentru prima oară la consultaţie, dacă au mers pe bicicletă şi, dacă da, de ce şi de când mersul pe bicicletă a devenit imposibil. Pe lângă aceasta, ei au efectuat tuturor pacienţilor un examen neurologic şi IRM cerebral. Pacienţii au fost urmăriţi clinic timp de trei ani, până când a fost confirmat cine are boală Parkinson şi cine parkinsonism. După acest interval, toţi pacienţii au fost din nou examinaţi neurologic, s-a repetat IRM cerebral şi s-a evaluat efectul tratamentului. Astfel, doar doi din cei 45 de pacienţi diagnosticaţi cu boală Parkinson au încetat să mai meargă pe bicicletă la scurt timp după apariţia semnelor clinice. În schimb, din cei 64 de pacienţi diagnosticaţi cu parkinsonism, de la început 34 nu au mai fost în stare să meargă pe bicicletă. De unde concluzia cercetătorilor: cine nu mai poate să meargă pe bicicletă poate să aibă parkinsonism. Ei mai sugerează că preluarea întrebării despre mersul pe bicicletă în interviul standard al unui pacient cu semne de Parkinson poate preveni efectuarea de investigaţii paraclinice şi economisi în acest fel timp şi bani.

   „The bycicle sign“, cum a fost imediat numit în engleză, este cu siguranţă unul din semnele precoce ale scăderii mobilităţii în boala Parkinson şi parkinsonism şi un important element de diagnostic diferenţial între cele două sindroame clinice. Dar, din cauza diferenţelor în cultură şi mentalităţi, întrebarea despre mersul pe bicicletă ar putea crea suspiciuni în rândul pacienţilor. Pentru mulţi, bicicleta este unul din simbolurile lumii a treia şi mijlocul de transport al săracilor, iar un doctor fără maşină... mai bine nu-şi deschide cabinet.