În ciuda derutantului titlu, cartea Bătrâneţea şi genocidul nu exclud o posibilă prosperitate şi renaştere naţională (ed. Vremea, 2011) vine să confirme reputaţia medicului-scriitor prof. dr. Ion Gherman, autorul a 37 de cărţi de medicină, dar şi a 14 volume de istoriografie, memorialistică şi eseistică.

   Lucrarea de faţă, structurată în trei capitole, este mai curând o colecţie de documente menite să ilustreze şi să inducă un crez, un ideal, un florilegiu de idei-obsesii în care se cristalizează în mod selectiv aproape tot parcursul vieţii distinsului profesor (n. 6 ian. 1920, Pilipăuţi, Ţinutul Herţa). Elaborată sub presiunea timpului, cartea se deschide firesc cu mărturisirea: „Această carte, pe care o scriu la 91 de ani, s-ar putea să fie ultima...“. Primul capitol este dedicat „îmbătrânirii şi bătrâneţii“. Nonagenarul nostru, convins că secretul rezistenţei este chiar osteneala, creativitatea, utilitatea sa propedeutică, nu face decât să învedereze teoriile specialiştilor în geriatrie despre „cum să îmbătrânim frumos“. Autorul cărţii rămâne însă la propria opinie şi experienţă: ceea ce cântăreşte cel mai mult în menţinerea sănătăţii fizice şi psihice până la adânci bătrâneţi sunt „zestrea genetică şi vulnerabilităţile individului“.

   Întoarcerile în trecut sunt un fel de ticuri şi proceduri scripturale pentru prof. dr. Ion Gherman, tot atâtea prilejuri de a rememora fişele de lectură a unor cărţi din care reproduce consistente fragmente („Pasiuni şi crime regale“, 1998, de Ioana Damaschin; „Mărturisitori de după gratii“, 1995, supliment al revistei Renaşterea; „Victimele terorii comuniste“, 2002, de Cicerone Ioaniţoiu; „Martiri şi mărturisitori români din sec. XX“, 2010, de Fabian Seiche etc.), fapte şi evenimente de tristă amintire petrecute „sub cele trei dictaturi: carlistă, antonesciană şi comunistă“. Analizând – de cele mai multe ori în calitate de martor – cele comise atunci, autorul nu pregetă să facă statistici şi să aducă în faţa cititorului, pe circa 70 de pagini, terifiante liste ce numără aproape 4.000 de victime ale terorii negre, bărbaţi şi femei ucişi în perioada „celor trei dictaturi“. Printre ei, în primul rând sunt cei întemniţaţi la Aiud, Jilava, Ocnele Mari, Rm. Sărat, Tg. Ocna şi în alte penitenciare din ţară. Un fel de memorial al durerii, sau un „j’accuse!“ al unui martor devenit acuzator. (...)

Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.