Newsflash
Cultură

Banii şi metafora

de Dr. Eugenia GROSU-POPESCU - aug. 28 2009
Banii şi metafora

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, prof. dr. Irinel Popescu, răspunde întrebărilor Mariei Coman pe postul de televiziune Antena 3. Titlul discuţiei: „Sănătate pe bani“. (...)

   Invitatul e calm, înţelept, spune lucrurilor pe nume. Întâi, că prea puţin din PIB revine sănătăţii. În Franţa se alocă de aproape patru ori mai mult. Apoi că la noi, în timp ce unii pacienţi abuzează de controale şi internări, alţii nu-şi depistează precoce afecţiunile. Cine să-i educe pe oameni antiabuz şi anti autoneglijare? Educaţia prin mass-media e cel mai potrivit mijloc – consideră invitatul. Sunt probleme mari în zonele rurale? Nici obligativitatea stagiului la ţară din trecut şi nici măsurile de stimulare nu par a fi soluţia. Pe medic îl interesează terenul şi casa pe care le-ar putea primi, dar şi dezvoltarea zonei, pentru că el vine totuşi dintr-un centru universitar. Ar exista o soluţie: cei care nu intră în sistemul de rezidenţiat ar putea opta pentru un asemenea stagiu. Pasiunea pentru meseria aleasă ar constitui mobilul. Dispensarul rural e, până la urmă, un loc în care îţi poţi practica meseria. Ce facem cu cei care pleacă din ţară? La nivel guvernamental s-a dorit o comisie care să analizeze cauzele. Principala motivaţie a fost socotită diferenţa de condiţii materiale. Dar nu asta contează cel mai mult. Lipsa perspectivei şi un sistem de valori răsturnat sunt cele care îi determină pe medici să plece. Mecanismele înaintării în carieră nu sunt puse la punct. Soluţia ar putea fi crearea unor centre de excelenţă plus un sistem de valori bine aşezat. Există riscul să nu mai fie bani deloc pentru sănătate? Ideea, foarte criticată, a bugetului CNAS ca parte a bugetului consolidat de stat are şi un avantaj: sănătatea nu va rămâne fără bani. În plus, la un miliard şi jumătate de euro se ridică datoriile faţă de CNAS. Dacă s-ar recupera, n-am mai spune că nu sunt bani. În august se termină banii pentru oncologie? Au apărut foarte multe molecule noi, foarte scumpe, nu toate sunt la fel de eficace şi nici pentru toate formele de cancer, dar medicamente vor exista. Se investeşte în aparatură? În cercetare? Ministerul Sănătăţii face investiţii. Din taxa pe viciu, de exemplu, se cumpără aparatură pentru anestezie şi reanimare. Cercetarea ştiinţifică e finanţată din alte surse. Pe baze competiţionale însă. Anul acesta au fost, ce-i drept, bani mai puţini ca oricând. Neinvestind în cercetare, diminuăm şansele României pe termen lung. (...)
Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe