La 17 septembrie
mediciniştii din capitală dau examenul de licenţă, proba scrisă: 120 de metri
grile. Am ceva emoţii, care vor creşte exponenţial până în ziua examenului. În
perioada studenţiei am dat 127 de examene. Numărătoarea include proba teoretică
şi practică, dar fără colocvii. Cine mai ţine şirul colocviilor date în primii
ani? Erau multe şi cam atât. Multitudinea de examene date până în prezent ar
trebui să mai estompeze din emoţii, dar câte dintre ele au avut o însemnătate
atât de mare? Mă simt exact ca la admitere.
După examen urmează
susţinerea lucrării de licenţă, şi cum nu am mai dat un examen oral de ceva
vreme, sunt terifiată. Conceperea lucrării a fost un chin încă de la început.
Colectarea datelor a fost dificilă, pentru că arhiva spitalului nu e
informatizată. A trebuit să caut în calculatorul de pe secţie numărul fişei cu
diagnosticul care mă interesa. Apoi, cu numerele şi numele pacienţilor a
trebuit să mă duc la arhivă, unde căutam în registrele organizate pe ani
numerele dosarelor de pe secţie. Doar că dosarul respectiv avea în arhivă un
alt cod decât cel de pe secţie. Noroc că doamnele de la arhivă au fost amabile şi
drăguţe. O altă luptă a fost înţelegerea fişelor: nu scrisul ilizibil a fost o
problemă, ci mai degrabă lipsa lui şi dezordinea informaţiilor aruncate de
colo-colo prin foaie.
Un alt gard destul de
înalt de sărit a fost conceperea părţii generale. Având în vedere că ultima
compunere scrisă a fost la sfârşitul liceului, începutul a fost bolovănos, presărat
cu exprimări de clasa a treia. Apoi, cu capul pierdut printre termeni de
statistică, încercarea de a stoarce ceva original dintr-un studiu retrospectiv
este o mare provocare. Având în vedere că nu am făcut un studiu clinic niciodată
până în momentul lucrării, mai mult m-am învârtit în jurul cozii până am reuşit
să descifrez ce trebuie să fac cu toate datele alea strânse cu sârg. După ce
mi-au reuşit nişte idei cât de cât coerente şi pertinente, a urmat şi partea de
editare care, deşi sună banal, mi-a scos peri albi. După ce m-am chinuit să
aranjez frumos graficele în pagină, muncă de aproximativ două zile, softul cu
care lucram a binevoit a-mi şterge după propria dorinţă toate graficele din
lucrare. Din fericire, i s-a făcut milă de mine prietenului meu, absolvent de
politehnică, care m-a ajutat cu editarea, pe care a făcut-o în LaTeX.
Programul, deşi pare înspăimântător la prima vedere pentru că în loc de butoane
foloseşti pentru editare linie de cod, îţi permite să faci mai multe decât
office-ul clasic şi cu mai multă precizie. Programul face de toate: grafice,
tabele, pune referinţe bibliografice şi este folosit în special de mediul
academic din ştiinţele tehnice şi umaniste.
Despre printat şi
copertat nu zic decât că am reuşit să evit nişte păcăleli mari. Celebrul xerox
din staţia de metrou de la Eroilor practică nişte preţuri uriaşe: 1 leu pagina
color. Cel mai bine e la Grozăveşti unde găseşti preţuri decente (0,22 bani
pagina color), cerneală de calitate şi coperţi fumoase, personalizabile. Am dat
43 de lei pe un exemplar copertat, de 75 de pagini. Dar comanda a fost făcută
cu trei zile în avans şi ridicată în ziua predării, fiind supraaglomeraţi cu
toată medicina buluc la îngrăşat porcul în ajun.
Depunerea lucrării nu
a fost nici ea lipsită de peripeţii. Deoarece pe site-ul facultăţii nu se
specifică cu precizie ce îţi trebuie, studenţii au venit debusolaţi. Şefa de
serie ne-a umplut căsuţa cu mail-uri, fiecare dintre ele aducând încă o
noutate. Când credeai că ai toate actele necesare, mai apărea câte un mail cu încă
ceva trebuincios: ba o copie, ba o ştampilă. Am aflat cu o zi înainte că ne
trebuie două copii după referat, şi nu una. Dar din prevedere făcusem deja două
copii la rezumat şi una la referat.
La faţa locului am
aflat că trebuie lipit cd-ul pe coperta internă a lucrării de licenţă. CD-ul
meu era în carcasă de plastic, aşa că am purces la facerea unui plic de hârtie
artizanal, pe pervazul de la amfiteatrul mare. Bine că venise şefa cu lipici.
Nu cred că era prea greu să se publice clar pe site-ul facultăţii ce acte îţi
trebuie şi ce ştampile sunt necesare pentru depunerea lucrării de licenţă.
Ai nevoie de un
referat cu parafa coordonatorului şi ştampila clinicii, în dublu exemplar; un
rezumat cu parafa îndrumătorului, un singur exemplar; o declaraţie de
onestitate care se dă de la secretariat şi care ar putea fi pusă pe site pentru
a fi descărcată, printată şi completată de acasă; o cerere de înscriere în
examenul de licenţă, cu care se poate proceda la fel; un cd care se lipeşte pe
coperta internă a lucrării de licenţă. Cu această listă simplă s-ar evita
zecile de mail-uri şi senzaţia de nebunie generală.
Altfel, îmi (şi vă
urez) succes la examen. Multă baftă la îmbulinat.
