N-a reuşit să crească însăşi imunitatea institutului său. Ca el să facă faţă, şi la 80–90 de ani de la înfiinţare, atacurilor dăunătorilor. Nu şi-a pregătit entităţi celulare având rol de killeri pentru răufăcători, nici seruri şi vaccinuri antimafii. Cercetători harnici, medici cu suflet mare, directori cu frica lui Dumnezeu şi atât. Nu şi-a putut închipui că va veni o vreme, ca acum, când – la fiecare patru ani! – această binefacere naţională e supusă unui atac microbian din ce în ce mai puternic. În Capitală, Institutul e situat prea central, la Băneasa are un teren pentru ferma de animale, care le surâde irezistibil „imobiliarilor“. La rândul ei, „concurenţa“, adică cei care mai nou fac bani serioşi din sănătate, oferă argumente extrem de convingătoare. Mulţimea microbilor îi poate anestezia cu şpăgi pe pretinşii apărători ai intereselor naţionale şi le poate injecta acestora cinism în doze de elefant.

   Aşa-zisa responsabilitate faţă de populaţie? Produsele de import sunt superioare produselor româneşti – cine nu ştie asta?! (Dar, iată că noi tocmai ne-am îndopat cu pui de import plesnind de hormoni, cu brânză mozarella înălbăstrită de poluanţi europeni, ca să folosim doar două din multele exemple.) Conform unui şef din minister, care n-a fost întrebat la angajare nimic din istoria medicinii (ca să ştie cum de a funcţionat exemplar Institutul „Cantacuzino“ în secolul XX, cum, bombardat fiind, în al Doilea Război Mondial, a produs seruri şi vaccinuri competitive pe plan mondial) reputatul izvor de sănătate „nu este capabil să-şi dezvolte producţia în actualele condiţii“. Nu ştie, şeful, nici cine şi de ce i-a creat Institutului „actualele condiţii“. Dar poate, oare, spune ministerul (vizionar poreclit înainte de 1990 „ministerul sănătăţii şi al perversiunilor sociale“) ce ne paşte acum, când Institutul e în comă şi criza ne spulberă vieţile? Exprimându-se

elegant, un fost director, prof. dr. Marian Neguţ, specialist în lupta împotriva terorismului biologic – rămas fără ostaşi acum, prin falimentul Institutului „Cantacuzino“ – spune că vom asista la „extinderea fără control a unor boli transmisibile“. Şi aceasta fiind catastrofa, Cantacuzino însuşi „s-ar întoarce de două ori în mormânt“ (pe imagine apare mormântul lui Ion Cantacuzino, aflat – până când, oare? – în incinta Institutului). El a lăsat naţiunii tot ce e aici şi ce e la Băneasa. Acum şase luni a fost oprită producţia de seruri şi vaccinuri. Adevăratul ministru al sănătăţii noastre nu şi-ar fi putut închipui una ca asta. Nici la bombardament nu s-a întâmplat aşa ceva. AMN a decis întreruperea activităţii, ca Institutul să se modernizeze. Conducerea Institutului a fost de vină, nu atacurile. S-au schimbat directorii. (Adică paturile, nu curvele.) Acum e în funcţie cel de-al treilea director fără bani şi tras pe sfoară. Cu cinism. Zeci de mii de copii n-au vaccin anti-TBC. S-au găsit deficienţe care ţin de infrastructură, nu de procesul de producţie propriu-zis. „Legal este perfect“ – spune prof. Neguţ – dl Molnár Géza afirmă că se cer „criterii de producţie şi cercetare extrem de riguroase“. (Ar fi bine să le ceară şi managementului sanitar.) Din ianuarie 2010, niciun copil nu mai e vaccinat anti-TBC, în ţara cu 25 de mii de infectaţi şi cu cele mai multe decese. Ce ne paşte, aşadar, după falimentul Institutului „Cantacuzino“? Întoarcerea cu brio în Evul Mediu, cu înfricoşătoarele epidemii, crize morale şi de ignoranţă. …Este starea de spirit pe care ţi-o lasă reportajul complex, bine documentat şi bine susţinut sufleteşte, al reporterului, într-adevăr special, Anca Grădinariu.