Există meserii care necesită perioade lungi și intense de pregătire înainte de a putea fi practicate, în care profesionistul are doar un timp limitat înainte pentru a atinge desăvârșirea și a se menține pe culmile activității sale. Cele mai multe dintre arte, în schimb, pot fi profesate pe termen nedefinit, fără ca prelungirea să altereze în vreun fel calitatea rezultatelor. Dimpotrivă, lucrurile se pot afla, dacă nu mereu într-o constantă îmbunătățire, cel puțin într-o transformare aducătoare de satisfacții atât pentru cel care creează, cât și pentru acela care privește creația.
Expozițiile aflate în prezent pe simeze la două dintre institutele culturale bucureștene vin să ilustreze cât se poate de elocvent felul în care arta este pasionantă și incitantă pentru tineri și continuă să fie o prezență constantă și când în urmă se adună decenii de exercițiu și experiență. La Institutul Balassi ne așteaptă, până la 5 octombrie, expoziția „Confluențe 2”, sosită tocmai din inima Transilvaniei, de la Târgu Mureș, rod al inițiativei și eforturilor unei echipe de la Muzeul Județean Mureș și de la Festivalul Vâltoarea Mureșană.
Dorind să aducă mai aproape de public artiștii tineri mureșeni, dar și din restul țării, organizatorii au lansat un apel de proiecte, selectând în final lucrările a 34 de creatori care nu au depășit vârsta de 40 de ani, care se exprimă într-o mare varietate de moduri: pictură, grafică, fotografie, ceramică, sculptură, instalaţie interactivă, video sau colaj. Pentru selecția adusă la București, curatoarea Andrea Nagy a aranjat lucrările astfel încât să pună în valoare titlul expoziției, ilustrând un loc de confluență între personalități și etnii diferite, precum și între genurile artistice, și să ocazioneze un dialog și o sinergie între diferitele mijloace de exprimare artistică, ce vin să arate direcțiile de interes și preocupările intelectuale ale tinerilor care au ales arta ca mod de viață.
Devine astfel tulburătoare întâlnirea cu surprinzătoarea instalație intitulată „Invitație de a păși peste cercurile fricilor tale”, semnată Anca Stătică, lucrare care trebuie experimentată călcând la propriu peste ea, în timp ce privești la tablourile care o înconjoară, iar mintea îți este invadată de gânduri neliniștitoare. Pentru mai multe astfel de dialoguri conceptuale, precum și impresii ale artiștilor, publicul este invitat să se bucure de expoziție și în cadrul Nopții albe a galeriilor, ce va avea loc în seara de 5 octombrie.
Institutul italian de cultură, care de atâtea ori ne-a purtat prin mijlocirea frumosului pe meleagurile peninsulei italice, are și acum pentru noi o călătorie imaginară, în care ne putem aventura până la 12 octombrie, cu ajutorul „Desenelor de călătorie” ale prof. dr. Agostino Bossi. De profesie arhitect, pasionat însă de istorie și artă, atât ale urbei natale, Napoli, cât și ale locurilor prin care viața l-a purtat, septuagenarul Agostino Bossi a îmbinat toate aceste elemente alegând designul interior, mobilierul și decorațiunile interioare ca domeniu predilect de cercetare și promovare. Deja cunoscut la București atât prin participarea la bienale de arhitectură și jurii de specialitate, cât și prin evenimentele culturale al căror protagonist a fost la același institut italian, ne propune de această dată o incursiune în impresiile sale de călătorie pe care, ca un adevărat artist, le-a înregistrat vreme de cinci decenii cu creionul pe hârtie, dar nu scriind, cum poate ne-am fi așteptat, ci desenând.
Ori de câte ori drumurile vieții l-au adus în locuri care l-au emoționat profund, Agostino Bossi a reținut momentul printr-o schiță rapidă ori printr-un desen mai elaborat, căci, după cum mărturisea în una dintre conferințele sale, niciodată nu pleacă la drum fără creion și caiet. Parcurgând expoziția, vedem că subiectul desenelor este legat predominant, dar nu exclusiv, de arhitectură și avem bucuria de a descoperi, printre monumente celebre ale lumii, și câteva de pe plaiurile noastre – mănăstirea Polovragi, hanul lui Manuc ori biserici săsești fortificate din Ardeal. Cu o minuțiozitate caracteristică profesiei sale, scoate în evidență detalii la care un călător obișnuit ar fi, poate, mai puțin receptiv, ceea ce sporește bucuria privitorului, care e astfel provocat, la ieșirea din expoziție, să încerce pe măsura putinței sale să urmeze exemplul artistului.
