Newsflash
Cultură

Amintirea unor lumi dispărute

de Dr. Raluca BULEA - sept. 10 2021
Amintirea unor lumi dispărute

Obiecte din ceramică, piatră și metal, care datează din cele mai vechi timpuri, pot fi admirate în cadrul unor expoziţii organizate de Muzeul Municipiului București.

Muzeul Municipiului București (MMB) ne așteaptă la trei dintre sediile sale, spre a ne lăsa cuceriţi de mărturii ale trecutului îndepărtat al meleagurilor noastre și de extraordinarele descoperiri, aduse la lumină cu pasiune și migală de cercetările arheologice.

        Casa doctorului George Severeanu, cu ale sale colecţii dedicate antichităţii grecești și romane, este locul cel mai potrivit pentru a intra în atmosferă și a ne începe periplul. Expoziţia intitulată „Monumentele eternităţii. Necropole tumulare de la Bârsești”, deschisă până la 12 septembrie a.c., pune în valoare peste șase decenii de muncă realizată pe plaiuri vrâncene, într-o colaborare pe care MMB a realizat-o cu Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române și cu Muzeul Vrancei din Focșani.

Grupurile de morminte organizate în tumuli au dezvăluit semne de vieţuire din epoca fierului (620-450 î.Hr.), dar cercetări recente au scos la iveală mărturii și mai vechi, din epoca bronzului (2100-1400 î.Hr.). Alături de amplele panouri explicative, vizitatorul poate studia obiectele din ceramică, piatră și metal care au fost găsite în mormintele studiate, cu ajutorul cărora specialiștii încearcă să recreeze poveștile trecutului îndepărtat. Piesa centrală a expoziţiei este statuia ce străjuia probabil mormântul unui războinic, al cărei mod de realizare trimite la statuile scitice ale secolelor VI-V î.Hr.

Povești din epoca neolitică

        Dacă vrem să pătrundem în vremuri și mai îndepărtate, la Palatul Suţu avem acces la „Civilizaţia Gumelniţa. Viaţa în sud-estul României acum 6.500 de ani”. Expoziţia ce aprofundează descoperirile făcute în apropiere de Olteniţa, într-un sit arheologic de mare valoare pentru specialiști datorită multitudinii de obiecte descoperite, care au permis descrierea unui mod de trai caracteristic nu doar pentru actualul spaţiu românesc, ci pentru un areal geografic mult mai amplu, mărginit de Munţii Carpaţi și de Marea Egee.

Expo Monumentele eternitatii (1)

Cu ajutorul explicaţiilor detaliate și al obiectelor prezentate (piese din piatră și metal, dar mai ales ceramică, având atât rol funcţional, cât și decorativ) ne putem transpune cu gândul în epoca neolitică, pentru a înţelege felul în care erau organizate așezările omenești, cu detalii legate de procurarea hranei, de relaţiile interumane și organizarea mormintelor. Reprezentarea simbolurilor feminităţii și fertilităţii este evocată sub forma unei statuete din ceramică denumită „Zeiţa de la Vidra”, cu elemente decorative caracteristice epocii.

Arc peste timp

        Cea din urmă expoziţie a seriei reușește ca, prin intermediul celui care s-a dovedit cel mai durabil dintre materiale, piatra, să construiască un arc peste timp, care pornește din îndepărtatul Paleolitic, se sprijină solid în Evul Mediu și Renaștere, pentru a ajunge aproape de noi, în veacul al XIX-lea. „Piatra în Epoca Omului” de la Casa Filipescu-Cesianu, deschisă până în toamna anului viitor, este ilustrarea felului în care evoluţia civilizaţiei umane se leagă de moduri din ce în ce mai sofisticate de prelucrare și folosire a pietrei. Deși erodată de apă și vânt, aceasta reușește totuși să ne ofere mărturia sa, tăcută, dar simbolic grăitoare, despre vieţi și obiceiuri de altădată. Adăpost și armă, unealtă și podoabă, suport pentru desen și scriere, hotar și căpătâi de mormânt, material pentru construcţie și realizări artistice, în toate și-a găsit piatra un rost, pe care expoziţia ni-l ilustrează, în ciuda spaţiului fizic restrâns în care este organizată.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe