…iar perfecţiunea nu-i un amănunt. Îl
citez pe Michelangelo Buonarroti de câte ori pot. Acum pot. El punea preţ pe amănunte
şi timpul acestora n-a trecut. Doar că nu sunt întotdeauna preţuite. Iată, de
pildă, să luăm o ediţie de ştiri de pe Realitatea TV. Semnalăm o prezenţă
masculină agreabilă, de bărbat frumos (ceea ce nu-i chiar un amănunt), fără ca
aceasta să impieteze în vreun fel asupra prestaţiei sale jurnalistice. Acum
prezintă o corectă şi consistentă rubrică de actualitate ştiinţifică. Mimică
expresivă, moderat sobră; participă emoţional, trăieşte ştirea, pune întrebări
pertinente şi incitante interlocutorilor, afişează o curiozitate de pasionat în
materie. Poartă un tricou casual
negru, cu mânecă lungă, aduce vag cu George Clooney, doar că… are părul dat cu
gel. Efect pur cosmetic, veţi zice, amănunt în stare să atragă constant atenţia
unei anume populaţii-ţintă feminine, alcătuită din telespectatoare dornice mai
mult să-l vadă decât să-l audă. Fascinat sau numai ameţit de incongruenţa
propriilor exprimări verbale şi non-verbale, frumosul prezentator consideră că
nu mai e cazul să ne spună cine e şi nici acel domn „Silviu“, pe care-l roagă să-şi
dea cu părerea despre sateliţi, nu e desecretizat, adică nu se găseşte afişat
sau rostit, ori şi afişat şi rostit, cu nume, prenume şi competenţă – cum s-ar
cădea. Amănunte? Nu chiar. Autogol în poarta credibilităţii.
Alt
amănunt, înregistrat în prezenţa lui Cristian Român, bună cunoştinţă, senior editor la „Ştiinţă şi tehnică“,
competent comentator şi analist al domeniului: din mare grabă, dânsul plasează
repetat, de două ori, anul 2005 ca an al apariţiei teoriei einsteiniene a
relativităţii şi nimeni-nimeni – inclusiv moderatorul – nu pare să observe şi să
rectifice. Amănunt? Poate. Dar un lucru e limpede: carismatica gazdă nu-şi
ascultă invitaţii.
Ca să ne liniştim,
francofoni fiind, trecem pe TV5 şi facem un salt, în cazul de faţă, de la ştiinţă
la literatură. Un magazin literar la care participă şi romancierul Frédéric
Beigbeder (pronunţie corectă: begbede).
Se promovează, cu elan, cărţi. Literaţii continuă să scrie şi în secolul XXI,
ba chiar şi după Apocalipsă. „Un prim bilanţ după Apocalipsă“ este lucrarea
celui amintit. Se trage spuza pe turta cărţilor tipărite în versiunea
Gutenberg; cartea digitală, se spune, excelează prin greşeli de ortografie, mai
ales pe iPad. …De digital să depindă,
oare, sau de cel care îl „păstoreşte“? Fireşte, cartea clasică este de neegalat
în multe privinţe, dar observaţia cu greşelile de ortografie puse pe seama
digitalului copiază povestea drobului de sare: se pot evita, simplu, prin setări
potrivite. S-ar impune, poate, o oarece alfabetizare computaţională, discernământ
şi deschidere la nou. Dar „amănuntul“ cu obiectivitatea şi echidistanţa le-a scăpat
vorbitorilor. Ba chiar se cultivă rămânerea „pe poziţii“. Iată cum: este
promovată opera unei scriitoare actuale. Comentariul de prezentare (voce din
off, abuziv şi strident arhaizantă), laudă cu un patos prăfuit măiestria
scriitoarei şi calitatea producţiilor care ies „de sub pana ei“. Expresia se
află în totală derivă faţă de imaginea scriitoarei care, fără nicio pană,
apelează, vizibil, la tastatura unui laptop. Autorii promoului se bazează probabil
– sau nu se bazează? – pe faptul că vorba rostită contează numai şapte la sută în
transmiterea unui mesaj, tonul şi aura cuvintelor deţin 38 la sută din impact,
iar ceea ce se vede, fie că se spune, fie că nu se spune, valorează 55 la sută. 
