Precedată de o lungă şi inspirată campanie
de promovare, expoziţia temporară „Gustav Klimt & Künstlerkompagnie“, ce marchează 150 de ani de la naşterea
artistului, a avut, în sfârşit, vernisajul weekendul trecut, la Castelul Peleş.
Prezentarea lucrărilor – realizate alături de Ernst Klimt şi Frantz Matsch
între 1883 şi 1886, pentru decorarea reşedinţei de vară a regelui Carol I –
aduce în prim-plan opera de tinereţe, mai puţin cunoscută, a celebrului pictor.
De altfel, în 1948, o comisie de inventariere considera aceste opere (ca şi pe
cele ale lui Alphonse Mucha, de la Pelişor) drept pictură secundară sau chiar fără
valoare, reevaluarea lor având loc abia în anii ’70 ai secolului trecut.
Existenţa la castelul din Sinaia a unor picturi semnate de Klimt este,
probabil, o surpriză pentru mulţi dintre vizitatorii săi, cel puţin în anii
trecuţi ele fiind ori omise, ori menţionate în treacăt, în cursul tururilor
ghidate.
Lucrările realizate de Künstlerkompagnie la
Peleş sunt structurate în trei programe decorative. Primul este cel de copii
după picturi ale unor mari
maeştri – Rembrandt, Tiţian, Velasquez, Anton van
Dyck –, aflate în jurul anului 1885 la Kunsthistorisches
Museum din Viena. Al doilea, galeria de strămoşi ai regelui Carol I, prin
care se atestă vechimea familiei sale şi se evocă trecutul glorios al acesteia,
este compus din nouă picturi realizate de Gustav Klimt şi Franz Matsch; lucrările
mobile ale celor doi, amplasate iniţial în vestibul, sunt expuse în original,
alte trei, realizate de Klimt, ce fac parte din decoraţia fixă a Casei scării
de onoare, fiind prezentate ca reproduceri. În fine, decoraţiile sălii de
teatru, mai greu de observat în timpul unui tur obişnuit al castelului, au fost
pentru prima oară reproduse şi
expuse laolaltă într-o formă vizibilă (şi
tangibilă), cu ocazia acestui eveniment. Ele sunt reprezentate de pictura
plafonului, intitulată „Poetul şi Poezia“, realizată de Matsch, şi friza în opt
panouri cu tema „Muze, măşti, alegorii şi embleme“, în care Klimt, eliberat
parcă de academismul impus de celelalte două programe, anticipează opera sa de
mai târziu.
Deşi s-ar putea să nu corespundă aşteptărilor
celor mai puţin informaţi asupra conţinutului său – destui întrebau pe
forumuri, înaintea vernisajului, dacă vor putea admira şi… „Sărutul“ –, iniţiativa
completează imaginea asupra operei lui Klimt şi continuă seria excelentelor
expoziţii temporare cu care Muzeul Naţional Peleş ne-a obişnuit în ultimii ani.