Aceste iluzii par, pentru unii suferinzi, foarte reale. În termeni neurologici, este vorba de macro- sau de microsomatognozie. Asemenea distorsionări ale percepţiei corporale se pot referi la întregul trup sau doar la o parte a acestuia. În general, macrosomatognoziile sunt mai frecvente decât microsomatognoziile. Sindromul se manifestă mai des în copilărie, fără a fi întotdeauna însoţit de migrene, apoi dispar. Se cunosc şi cazuri când asemenea simptom a fost semnalat după administrarea unui sirop de tuse. Reprezentările neurale ale propriului corp în spaţiu, dimensiunile şi contururile sale sunt exprimate în multiple „hărţi“ neurale organizate ca o reţea şi situate în talamus şi în cortex. Diverse experimente au dovedit că există o mare plasticitate în reprezentările neurale ale corpului şi este probabil că aceste „hărţi“ ale senzaţiei somatice suferă transformări reversibile în decursul unor aure migrenoase. Distorsiunile corporale sunt adesea înlocuite cu deformări ale mediului înconjurător (spre exemplu – automobilele de pe stradă par de mărimea unor jucării) sau ale sunetelor percepute. Sindromul la care ne referim aici poate apărea şi ca urmare a unei infecţii cu virusul Epstein-Barr sau ca manifestare a unor tumori cerebrale. Şi drogurile halucinogene (cu osebire LSD) pot provoca asemenea sindrom. Iată de ce unii specialişti se întreabă dacă senzaţiile pe care le are Alice când ajunge în Ţara minunilor sunt urmarea utilizării drogurilor de către autor, a unei experienţe migrenoase trăite de el sau reprezintă, pur şi simplu, rodul unei imaginaţii debordante. Unii cercetători care s-au interesat îndeaproape de viaţa lui Lewis Carroll, pornind de la câteva scrisori ale acestuia (în care se plângea că avea „viziuni ciudate“), consideră că el a suferit de migrene oftalmice şi că întâmplările trăite, în carte, de Alice reflectă experienţa personală a autorului. (...)

Mai multe detalii în zairul nostru, Viaţa medicală.