Faptul
că Julianne Moore a câştigat Globul de Aur pentru interpretarea rolului dr.
Alice Howland nu surprinde deloc, mai ales că acest prim premiu deschide calea
spre alte două distincţii râvnite: BAFTA, respectiv Oscar. Altceva e surprinzător:
că un film cum este Still Alice (2014) nu obţine şi alte nominalizări: pentru cel
mai bun film, pentru regie (Richard Glatzer şi Wash Westmoreland), pentru
scenariu adaptat (Lisa Genova, Richard Glatzer), actorii din roluri secundare
(Kristen Stewart, şi nu numai, ar fi meritat), coloana sonoră originală (Ilan
Eshkeri).
„Still Alice“ propune
numeroase şi incitante întâlniri. Voi începe cu dr. Lisa Genova. Născută în
1970, Lisa Genova este neurolog şi scriitor de succes. Este absolventă Bates
College, cu specializarea în biopsihologie, urmată de un doctorat la Harvard în
ştiinţe neurologice (în 1998). A fost cercetător în cadrul prestigioaselor
Massachusetts General Hospital East, Yale Medical School, McLean
Hospital,
National Institutes of Health şi, în prezent, susţine cursul de neuroanatomie
la Harvard Medical School. Ca scriitor, Lisa Genova a debutat în 2007, cu Still Alice (carte tulburătoare despre
boala Alzheimer), urmată de Left Neglected
(2011, tema: sindromul abandonului) şi Love
Anthony (2012, despre autism), cărţi bazate pe cazuri reale, bestselleruri
traduse în mai multe limbi de circulaţie mondială.
„Still Alice“ a făcut
furori încă din anul lansării, 2007, romanul fiind deja adaptat pentru teatru,
în 2013, de Christine Mary Dunford pentru Lookingglass Theatre din Chicago. Ca şi
cartea, filmul este unul de succes, datorită întregii echipe artistice:
regizorii Richard Glatzer şi Wash Westmoreland, actorii Julianne Moore, Alec
Baldwin, Kate Bosworth, Kristen Stewart, Shane McRae, Stephen Kunken, Maxine
Prescott, Daniel Gerroll, Seth Gilliam, Erin Darke, compozitorul Ilan Eshkeri sau Denis Lenoir
(imagine).
Julianne Moore face
un rol admirabil, care i-a adus până în prezent nu mai puţin de 17 premii, cel
mai recent fiind Globul de Aur. Interpretarea o plasează, după mine, în top 5
actriţe ale momentului şi nu este nicio exagerare. Trece de la o stare la alta:
tristeţe, uimire, încredere, speranţă, teamă, jenă, cum numai marile actriţe
reuşesc. Ajunge doar să o asculţi şi ai în faţa ochilor drama cauzată de boala
Alzheimer: „Numele meu este dr. Alice Howland. Nu sunt neurolog, nu sunt medic.
Doctoratul meu este în psihologie. Am fost profesor la Universitatea Harvard,
timp de 25 de ani. Am predat cursuri de psihologie cognitivă, am făcut cercetări
în domeniul lingvistic, am susţinut conferinţe şi cursuri în lumea întreagă. Nu
am venit să vă vorbesc ca expert psiholog sau lingvist. Am venit pentru a vă
vorbi ca expert în boala Alzheimer. Nu vindec pacienţi, nu conduc stagii
clinice, nu studiez mutaţiile ADN-ului şi nici nu consiliez pacienţii sau aparţinătorii
lor. Am ajuns expert, pentru că am fost diagnosticată cu Alzheimer cu un an în
urmă, fază incipientă (...) nu mai lucrez de mult timp la Harvard. Nu mai
citesc şi nici nu mai scriu articole ştiinţifice de mult timp. (...) Lupt ca să-mi
găsesc cuvintele pe care vreau să le spun şi deseori mă aud spunându-le greşit
(...) Dacă mă întrebaţi ce am făcut ieri, ce s-a întâmplat, ce am văzut, simţit
sau auzit, mă forţez să vă 
dau detaliile corecte. Pot doar ghici din cele
întâmplate. În realitate, nu sunt sigură de nimic.“ Acesta este dr. Alice
Howland. Aceasta este Julianne Moore într-un rol etalon pentru întreaga ei
carieră artistică. Filmul prezintă întregul spectru al manifestărilor bolii
Alzheimer, de la simptomele cognitive (tulburări de memorie, de vorbire,
dezorientare spaţială şi temporală) la cele non-cognitive (agitaţie, depresie,
anxietate).
Filmul a avut un
buget de patru milioane de dolari, iar filmările au durat 23 de zile. National
Board Review Awards îl plasează între primele zece filme independente ale
anului 2014. Personal, l-aş situa între primele trei, independente sau nu.
La succesul filmului a contribuit enorm regizorul
Richard Glatzer, diagnosticat şi el cu boala Alzheimer. În timpul filmărilor la
„Still Alice“, s-a folosit de notiţele pe care le lua pe un iPad. Implicarea
lui este încă o dovadă că boala poate fi depăşită.
