La întrebarea ce sistem
de sănătate s-ar potrivi cel mai bine în România cred că nu se va putea da un
răspuns până când părțile implicate (politicieni, profesioniști, cetățeni) nu
vor ști ce vor și nu vor recunoaște deschis ce responsabilități pot și vor
să-și asume. După mai bine de 25 de ani de la schimbarea de regim, un lucru
este evident. Înainte de a se fi început reforma sistemului de sănătate, ar fi
trebuit să fie schimbate mentalități și să fie elaborate (sau implementate)
legi și protocoale pentru a micșora distanța dintre sistemul medical românesc
și un sistem medical performant. Un element esențial în realizarea reformei îl
constituie felul în care sunt organizați și se fac auziți profesioniștii din
sănătate și pacienții, cât de reprezentative sunt și cum colaborează între ele
și cu instituțiile statului asociațiile lor profesionale.
Dacă „reforma“ sistemului medical românesc poate fi considerată
„unică“ în felul ei și un model de cum nu ar trebui făcut, ce se poate spune
despre dezvoltarea organizațiilor care reprezintă medicii? Trecerea de la centralism
(cine își mai aduce aminte de USSM – Uniunea Societăților de Științe Medicale?
fosta și redevenita AMR – Asociația Medicală Română) la libertatea neîngrădită
de asociere, un drept garantat prin constituție, a dus la apariția de numeroase
asociații profesional-științifice, sindicate și fundații. Majoritatea au
atribuții și interese asemănătoare și doar puține dintre ele pot reprezenta
medicii în relația cu autoritățile. Unele asociații există doar pe hârtie, pe
net sau printr-un lider (uneori intens) mediatizat (mai ales în talkshow-uri)
pe marginea unor cazuri de corupție sau malpraxis medical. Pe lângă aceasta,
cumulul de funcții nu constituie o excepție printre cei aflați la conducerea
asociațiilor.
Dintre toate, o poziție aparte deține Colegiul Medicilor din
România (CMR), apărut prin decizie politică în 1994. CMR are structură
națională și județeană, membrii sunt practic toți medicii din România, care,
pentru a obține dreptul de liberă practică, sunt obligați să plătească o „taxă“
(cotizație). În comparație cu celelalte asociații, CMR este deocamdată cel mai
bine organizată, având mijloace de comunicare (website, newsletter, PR etc.), o
rețea de lucru la nivelul celorlalte instituții medico-sociale, deschidere
pentru încheierea de alianțe (inclusiv cu asociațiile de pacienți), grupuri de
profesioniști familiarizați cu realitățile naționale, dilemele etice,
negocierea și participarea la dezbateri. De asemenea, deține fonduri
importante, nu numai din cotizații, dar și din taxele de acreditare a evenimentelor
științifice, despre care abia acum unii au început să se întrebe ce s-a
întâmplat și ce se va întâmpla cu ele. Până la apariția bine-cunoscutului
scandal de corupție la vârf și instalarea interimatului, această organizație
exprima cu regularitate puncte de vedere în apărarea intereselor medicilor,
fără să fi reușit, în cei peste 20 de ani de existență, să contribuie
substanțial la reforma sistemului medical românesc, la combaterea corupției și
la satisfacerea pacienților în cazurile de malpraxis.
Apariția CMR pare să fi determinat „implozia“ AMR și fărâmițarea
ei în societăți profesional-științifice pe specialități, de sine stătătoare. Un
exemplu de fărâmițare organizatorică este în cazul medicilor de familie, cel
mai numeros grup de medici de aceeași specialitate. Ei s-au constituit în mai
multe tipuri de asociații, de la sindicat la societăți „academice“ și, în
prezent, există federație patronală, societate de medicina familiei, societate
a medicilor de familie, societate academică a medicilor de familie,
asociații/societăți și patronate județene, asociație a medicilor din rural,
centrul de studii pentru medicina familiei, colegiu al medicilor instructori de
medicina familiei și s-ar putea să mai fie și altele. Deși între aceste
organizații există „alianțe“ și protocoale de colaborare, iar unele dintre ele
au fost acceptate la masa de negocieri, există păreri divergente despre dreptul
de reprezentare, numărul de membri cotizanți, cum reușesc să se finanțeze (din
cotizații?) sau care dintre ele reprezintă interesele majorității medicilor de
familie la nivel național. În acest context, cumulul de funcții în aceste
organizații pare greu de evitat, iar participarea membrilor la viața de
asociație – aproape imposibilă. Dacă ar fi să luăm exemplul unui medic de
familie cu cabinet propriu și listă de pacienți în rural, implicat în
activități academice (instructor de medicina familiei, cercetător), teoretic el
ar trebui să fie plătitor de cotizație la cinci dintre asociațiile menționate
mai sus (la care se adaugă obligatoriu CMR), ca să nu mai vorbim de timpul pe
care ar trebui să-l aloce pentru a participa la adunări (fie ele și generale),
simpozioane, conferințe și congrese, grupuri de lucru și să citească revistele,
newsletter-urile, pentru a fi informat despre ce se întâmplă. Studiind exemplul
altor țări și având în vedere poziția lor în sistem, dependența de plata per
capita și mai puțin din pachetele de servicii (mai ales în România), poate că
tocmai în cazul medicilor de familie ar fi nevoie de mai mult „centralism“ și
transparență organizațională.
Nemulțumirea manifestată în această vară de grupurile de pe
facebook „Medici gata de greva generală“ și „Alianța Medicilor“ este, din
punctul meu de vedere, un indiciu nu numai față de salarizare și de perspectiva
de legalizare a șpăgii, ori față de calitatea actului medical, dar și față de
formele de organizare profesională existente. Medicii nu se mai simt
reprezentați și sunt în căutarea unei forme de asociere care să le asigure și
apere demnitatea, statutul și drepturile. Iar „Alianța Medicilor“ a anunțat că
se va constitui într-o asociație profesională, un demers care ridică unele
întrebări. Prima întrebare este: cine i-ar putea reprezenta cel mai bine pe
medici, un sindicat și/sau o asociație profesional-științifică?
Dacă este vorba numai de revendicări salariale, unii cred că sindicatul ar fi
cea mai bună alegere. Responsabilitatea îmbunătățirii calității serviciilor
este atribuită mai degrabă Ministerului Sănătății și asociațiilor
profesional-științifice, care, în sistemul românesc, sunt mai puțin integrate
în luarea deciziilor de politică sanitară comparativ cu restul țărilor din
Uniunea Europeană.
După alții, sindicatul nu s-ar potrivi cu imaginea pe care și-o
doresc medicii, de grup de intelectuali elitiști, preocupați de sănătatea
populației, mai puțin dornici să iasă în stradă și să strige lozinci în fața
guvernului. Un alt neajuns este faptul că un sindicat nu va reuși să atragă
medicii mai bine cotați din sistem, cu mai puține griji financiare și mai puțin
expuși fluctuațiilor pieței serviciilor medicale. Acest grup va opta mai
degrabă pentru o asociație profesional-științifică și, deși mai puțin
numeros, participarea lui la viața de asociație este considerată esențială, mai
ales pentru îmbunătățirea calității serviciilor (standarde, protocoale,
cercetări, PR) care de fapt stabilesc în final valoarea „punctului“ sau a
serviciului. Nu trebuie uitat că medicii din acest grup ocupă de obicei cele
mai bune poziții în sistem și au mai multe contacte la nivel național și
internațional decât majoritatea, ceea ce poate, în anumite momente, să fie în
folosul unei asociații.
O asociație profesională independentă, bine reprezentată
național, care să aibă atribuții mixte, sindicale și profesional-științifice, este
în măsură să apere cel mai bine drepturile și poziția medicilor și în același
timp să aibă grijă ca aceștia să-și păstreze demnitatea, să-și îndeplinească
obligațiile și să presteze acte medicale de cea mai înaltă calitate.
Profesioniștii din țările vestice sunt preocupați cu unificarea și reducerea
numărului organizațiilor care îi reprezintă, tocmai pentru a crește complianța
și implicarea membrilor, a atinge mai repede obiectivele, a spori gradul de
influență în relația cu autoritățile sanitare și casele de asigurări, a-și
păstra imaginea și respectul în societate.
A doua întrebare este: ce va aduce nou „Alianța Medicilor“ în
peisajul organizatoric actual destul de aglomerat? Un nou partener de discuție?
Există deja prea mulți și acesta este și unul dintre motivele pentru care
autoritățile decid ce și-au propus, chiar dacă invită unele asociații să-și dea
cu părerea. Cât privește obiectivele, există din start suprapuneri cu cele
stipulate în statutele asociațiilor existente. Poate o mai bună implicare a
membrilor? „Alianța Medicilor“ de pe facebook este susținută în marea
majoritate de medici salariați, de alte specialități decât medicina de familie,
iar împreună cu alți adepți, grupul are în jur de 33.000 de membri. Până acum
doar câțiva sunt foarte activi în spațiul virtual, unde postează de toate. De
aici până la a deveni membru real, activ și cotizant este cale lungă. Pe lângă
aceasta, noua asociație va trebui să facă alianțe cu organizațiile existente,
pentru împărțirea sferelor de influență și obținerea unui loc la masa de
negociere cu autoritățile.
Nu în ultimul rând, un aspect care nu ar trebui uitat și care
ridică alte semne de întrebare este faptul că grupul de pe facebook pe care se
bazează „Alianța Medicilor“ are de fapt membri din Colegiul Medicilor și/sau
alte organizații profesional-științifice, unii dintre ei fiind chiar membri în
partide politice, grupuri de influență, comisii etc. Oare ce i-a împiedicat și
de ce nu au reușit până acum să se implice și să schimbe ceva în sânul
organizațiilor existente? Ar fi putut până acum să schimbe președinți, staf,
statut, să creeze alianțe, să transforme organizații, să le unifice, să creeze
grupuri de lucru, să dezbată problemele cu care se confruntă de decenii, să
organizeze campanii pentru îmbunătățirea imaginii, stoparea plăților informale
și a corupției și multe altele.
Sperăm că „Alianța Medicilor“ știe încotro se îndreaptă, pentru
că va pleca la drum cu aceiași medici cu care până acum nu s-a reușit reforma
sistemului sanitar și nici diminuarea corupției. Până una-alta, nu trebuie
reinventată roata. Există o modalitate veche de a schimba ceva în interiorul
unei structuri deja existente, care poate fi aplicată cu succes și în
transformarea organizațiilor ce nu mai corespund cerințelor membrilor: strategia
calului troian.