Tradiția populară ne spune că toamna se numără bobocii, iar gospodarii harnici care au trudit peste an primesc prin bogăția recoltei răsplata muncii și perseverenței lor. Printr-un relativ paralelism, publicul bucureștean a avut de cules în zilele frumoase de septembrie multe roade spirituale, rezultat al eforturilor depuse de multe organizații și instituții de cultură, ajutate uneori și de autoritățile locale. Toate manifestările organizate au încercat să ne aducă, la revenirea din vacanță, în număr cât mai mare, în sălile de expoziție, concerte, teatru, pentru a ne bucura împreună de muzică, literatură, arte vizuale… Dincolo de această abundență aproape neașteptată, inedită a fost și alegerea făcută de organizatori, de a ne propune serii de evenimente concentrate în formă de festivaluri aflate, iată, la debut.
Momentul inaugural a avut loc cu deschiderea „Reformei Photo Days 1”, un concentrat fotografic care și-a propus să ne deschidă ochii asupra multor detalii ale vremurilor noastre peste care am avea tendința de a trece cu superficialitate. Dorința organizatorilor a fost ca, atât prin intermediul expoziției principale, „Always to be untitled”, alcătuită din lucrările a 18 artiști fotografi, cât și cu ajutorul dezbaterilor și prezentărilor de carte specializată, să exploreze relația dintre fotografie – ca artă, dar și ca mijloc de comunicare – și societate.
Elementul central al acestei noi propuneri culturale a fost expoziția fotografului austriac Josef Polleross, intitulată „Non-Objective World”. Găzduită până la 30 septembrie de Creart Lahovari, expoziția a fost posibilă datorită sprijinului oferit de Forumul cultural austriac din București, la rândul său întregită de o dezbatere susținută de artist, sugestiv intitulată „Fotografia socială: remarci despre fotografia documentară și de stradă”.
Universul subiectiv oferit de imaginile lui Polleross în concentratul adus la București oscilează între imagini alb-negru de la începutul anilor ‚90, cu instantanee ce surprind, pe de o parte, situații de viață din zone geografice delicate (Egipt, Cecenia, Rusia, Afganistan). Pe de altă parte, artistul prezintă interioare color, de dată recentă, ale unor săli de teatru și de cinema din Iran, unele rămase în paragină. Alăturarea este surprinzătoare, reflectând profunda implicare a artistului în temele explorate și evidențiate spre a fi aduse în atenția privitorului, pe care neîndoielnic îl va pune pe gânduri.
O nouă săptămână a adus un nou festival: Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR), sprijinit de Primăria Capitalei, a organizat cu ocazia acestui an special un conglomerat artistic care a inclus timp de opt zile pe agenda sa repere muzicale, poetice, dramatice, cinematografice și din sfera artelor vizuale, denumit Festivalul Capitalelor Națiunilor Centenare. Justificarea aducerii în fața publicului a unui astfel de eveniment ambițios este legată, pe de o parte, de conferirea unei valențe europene sărbătoririi Centenarului Marii Uniri și, pe de altă parte, de reamintirea faptului că România nu este singura țară care are motive de sărbătoare. 2018 este totodată an centenar și pentru Austria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Republica Moldova, Slovacia și Ungaria.
Deschiderea festivalului a avut loc la Galeria Galateca, cu vernisarea expoziției de artă contemporană „Confluențe 100”. Coordonatoarea, Andreea Sandu, a invitat o serie de artiști vizuali din țările participante să prezinte un crâmpei din creația lor, fără o constrângere tematică formală, întrucât scopul expoziției, care mai poate fi vizitată până la 1 octombrie, la sediul central al MNLR, din Calea Griviței 64–66, era să ilustreze libertatea, și mai ales posibilitatea de exprimare lipsită de constrângeri, ca parte fundamentală a valorilor europene. Prin pictură, gravură, sculptură, instalații sau imagini foto-video, parcurgem un itinerar sinuos, prin care avem ocazia de a descoperi moduri diferite de a crea și de a transmite emoții, legate totuși prin simbolurile perene ale artei, care îi aduce pe oameni laolaltă și le prilejuiește clipe de introspecție și meditație.
Făcând o paranteză de la ideea de festival, dar menținându-ne în sfera momentelor de importante aduceri-aminte, se cuvine să menționăm primul eveniment propus de Centrul ceh în acest anotimp: expoziția documentară comemorativă „Primăvara de la Praga – 50 de ani mai târziu”. Alcătuită cu sprijinul Ambasadei Republicii Cehe şi al Ambasadei Republicii Slovace la Bucureşti, la Cercul Militar, expoziția a fost deschisă între 12 și 24 septembrie. Prin fotografii, reproduceri ale documentelor vremii și explicații amănunțite, am retrăit relaxarea politică din Cehoslovacia începutului de deceniu șase, încercările sale de apropiere de Occident și felul cum totul a fost înăbușit sub șenilele tancurilor sovietice într-un august din urmă cu o jumătate de veac. Au fost perioade dureroase și triste, care însă nu au reușit să distrugă identitatea și dorința de libertate a popoarelor oprimate.
Îndreptându-ne din nou atenția către lucrurile plăcute ale vieții, ne vom referi în încheiere la cel mai recent dintre noile festivaluri, 3Sound, pus la cale de Muzeul Municipiului București și desfășurat la Palatul Suțu, Casa „Filipescu-Cesianu”, Muzeul „Theodor Aman” și Muzeul „Dr. Nicolae Minovici”, în perioada 14–23 septembrie. De această dată, vedeta de necontestat a evenimentului a fost muzica contemporană, pe care Maria Chifu, directorul artistic al manifestării, a dorit să o apropie de public, lăsând-o să ne înconjoare și să ne cucerească în spațiul cald, vibrant, plin de povești al unor case-muzeu, uneori mai intim și mai prietenos decât marile săli de concerte. Pe de altă parte, îngemănând-o discret cu artele înrudite, teatrul și dansul, pentru un plus de expresivitate. În plus, intenția a fost de a pune în valoare toate modalitățile prin care putem face muzică: prin voce, cu ajutorul instrumentelor de suflat, acționate prin aer și atingere și prin intermediul instrumentelor acționate numai prin atingere, aceasta fiind, de altfel, și semnificația numelui 3Sound.
Întregul festival a fost, în fapt, o oportunitate de interferențe culturale, atât prin apropierea muzicienilor de spectatori, prin amestecul de vechi și statornic al clădirilor cu noul și efemerul sunetului, cât și prin posibilitatea de a descoperi nu doar creații ale compozitorilor români, ci și ale confraților din Grecia, Cehia ori Albania, precum și muzicieni venind la rândul lor din țările amintite. Rămâne de văzut pe mai departe dacă și toamna viitoare va fi, la rându-i, tot așa bogată.