Newsflash
Cultură

Abis şi pulbere de stele

de Dr. Bianca MUREŞAN - mar. 29 2013
Abis şi pulbere de stele
   A fost odată... substanţa interzisă. Povestea ei este şi se vrea rostită în numele plăcerii. O plăcere ce pare a răscumpăra, în fapt, o nefericire mai veche. Uneori descoperim adevărul în teorii complicate de neurobiologie ori genetică, alteori ne lăsăm captivaţi de originalitatea modelelor proximale. (Mai puţin) democratic vorbind, dacă se poate spune aşa, oamenii nu sunt egali în faţa riscului de adicţie, iar modelul cultural o confirmă (există mari diferenţe între culturi în ceea ce priveşte patologia alcoolică; un exemplu l-ar putea constitui Rusia vs. ţările islamice). Atomizarea vieţii sociale, pierderea reperelor şi bulversarea valorilor existenţiale actuale predispun la vulnerabilizarea psihică a indivizilor. Suntem parte a unei lumi de oameni fragili, în derivă, care caută în permanenţă pseudorefugii. Avem licori sau pastile pentru a adormi, pentru a ne trezi la timp, pentru a fi mai eficienţi la serviciu, pentru a ne minţi că încă ne iubim partenerul, pentru a uita că suntem singuri, pentru a ne simţi mai puţin vinovaţi că dorim oameni care nu ne aparţin sau pentru că nu am ales drumul cel bun... O întreagă industrie de pastile-minune se pune în slujba garantării fericirii noastre. De aici şi până la adicţie nu e decât un singur pas. Acesta e cel mai mic preţ plătit. Alunecarea în abis devine o certitudine de-abia în tovărăşia drogurilor majore, pentru că „avem de luptat nu doar cu boala în sine, ci cu amintirea frumoasă a unei experienţe de plăcere“ (Claude Olievenstein).
   Puterea de decizie – şi aici mă refer la capacitatea iniţială de a alege sau nu consumul substanţelor ilicite, conştienţi fiind de riscurile la care ne expunem ulterior consumului – este una pe care o deţinem, inconştient, fiecare dintre noi. Doar că preferăm să ne ascundem în spatele unor pretexte de genul: „experimentare“, în încercarea de a ne confirma independenţa faţă de un grup şi apartenenţa la un altul, care – aparent – ne oferă siguranţă, pentru a ascunde urmele unor traume sau pentru a evita asumarea responsabilităţii. Ne transformăm în piesele unui puzzle care îşi caută derutate sensul pentru a forma întregul. Am putea fi salvaţi... dacă îl găsim la timp, aici, printre fiinţe umane, nu pierduţi printre prafuri magice. Cu o singură excepţie. Pulberea de stele, ceea ce noi înşine suntem. Sclipirile pe care în răstimpuri le răspândim în jurul nostru sunt reflexiile întâlnirilor pe care le-am avut. Una dintre ele, cea cu profesorul Ion Copoeru, în cadrul Atelierului de Filosofie şi Antropologie Medicală, mi-a prilejuit scrierea acestor rânduri. Fără ea, nu aş fi căutat răspunsuri aici şi acum.

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe