Newsflash
Cultură

90 de lucrări ale unui nonagenar

de Paula ROMANESCU - iun. 18 2015
90 de lucrări ale unui nonagenar

Cercul Militar Naţional (CMN) a găzduit în această perioadă (15 mai – 15 iunie), în Salonul artelor, expoziţia pictorului Vasile Parizescu – general în rezervă, om de ştiinţă, scriitor, pictor, preşedintele Societăţii Colecţionarilor de Artă din România (înfiinţată în decembrie 1989), colecţionar, personalitate de marcă a picturii româneşti contemporane.

    Lucrările expuse în generosul şi splendidul Salon al artelor de la CMN refac drumul creaţiei acestui împătimit de frumos ca într-un cânt de slavă pe care arta însăşi l-ar aduce aceluia care, la 90 de ani, continuă să se închine cu fiecare zi la altarul de taină care-i este şevaletul.
    Au fost alese (din miile de picturi şi desene care poartă semnătura artistului), pentru prezenta expoziţie, 90 de lucrări: peisaje, locuri  amintind de oameni dragi pictorului, flori-zeităţi cu viaţă puţină, înveşnicite de penelul artistului, aurul zidurilor vechi, purpuriul acoperişurilor sub cerul de cerneală şi de smalţ, naturi statice în care patina timpului pare a şti de un rege pre numele său Midas… ferestre cu ochi goi îndărătul cărora se ghiceşte că cineva este înăuntru.
    Demersul nostru îşi propune să vă îndemne a vă opri măcar o dată la expoziţia maestrului Vasile Parizescu de la CMN, să adăstaţi în faţa fiecărui tablou (nici n-aţi putea trece ca la promenadă!) până când acesta va deveni parte de neignorat a „colecţiei personale“ – muzeul acela fără paznici şi zăvoare pe care sufletul şi mintea fiecăruia dintre noi nu conteneşte să-l îmbogăţească în fiecare clipă care trece. Abia apoi să vă spuneţi că este un mare privilegiu să fii contemporan cu un artist de valoarea lui Vasile Parizescu.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe